Timpul traieste.
E viu!
Are viata.
Respira.
Cand il dor secundele,
Ori cand il macina nisipul
Clepsidrei,
Din rana-i sangele curge
Imbalsamand tarana-n
Rosul asfintit.
Pe timp il doare tacerea.
Il dor rapturile si condensarile
Pe care oamenii i le impun.
Il dor chiar inimile moarte
Ori gandurile-umbra.
Pe timp il doare
Ziua mai scurta c-o ora, c-o secunda.
Intotdeauna, la finele lui marte,
Timpu-si plange ora ucisa.
N-ati observant asta?
Ce fericit e-n octombrie,
Cand inima-i crestea-ntr-a
25-a ora!
Pe timp il doare
Duminica in care-si
Pierde saizeci de minute,
Treimiisasesutedesecunde
Preschimbate-n
Treimiisasesute de lacrimi
Prelinse-n mare.
29 martie 2009
Poezia...a scrie poezie a fost pentru mine foarte simplu la 20 de ani, apoi dupa ce m-am casatorit nu am mai scris niciun rand...
RăspundețiȘtergerePoezia care are ca fond muzical "Casta Diva" (si aici as face observatia ca am ales o Casta Diva neconventionala, usor vulgarizatoare, daca vrei, in interpretarea celor doua mezzosoprane, stiut fiind ca este una din ariile de referinta pentru soprane, cea mai buna interpretare fiind data de Montserrat Caballe, in 1972, spectacol live, interpretare considerata unanim -inclusiv de Maria Callas- drept referinta) in asa fel incat eu cred ca exista acord intre imagini si muzica :) este o poezie scrisa de mine la 22 de ani, cand eram encore vierge...
Ma bucur sa vad ca oamenii au curaj sa scrie poezie la orice varsta, pentru mine este imposibil, spiritul critic exersat in anii de facultate m-a facut incapabila de a considera ceea ce am scris candva ca avand alta valoare decat cea pur intimista.
Multumesc pentru constanta vizitelor, multumesc pentru toate si tot, la buna si placuta revedere in spatiul virtual, pe Trilu inclusiv.