ANGELA GHEORGHIU (remix)

Angela Gheorghiu

Profesie
cantareata

Data si locul nasterii
7 Septembrie 1965 - Adjud

Varsta: 43 de ani


"Angela Burlacu Gheorghiu este in prezent una dintre cele mai celebre soprane ale lumii. A absolvit Academia de Muzica din Bucuresti si si-a facut debutul international in 1992 la Covent Garden cu „La Boheme”.
In 1994, pe aceeasi scena, a cantat in „La Traviata”, ocazie cu care BBC si-a anulat programul obisnuit pentru a difuza spectacolul. Aparitiile ei au primit intotdeauna critici elogioase, atat pentru vocea exceptionala, cat si pentru prezenta scenica remarcabila.
A fost invitata sa cante pe cele mai mari scene de opera si concert ale lumii si a primit premii importante ca: USA Critics Award, Choc du Monde de la Musique, Gramophone Award, Diapason d’Or, Cecilia Prize, sau Female Artist of the Year ( la decernarea premiilor Muzicii Clasice din marea Britanie.
A jucat in filmul filmul „Tosca” impreuna cu sotul sau, celebrul tenor Roberto Alagna. CD-urile sale au fost mereu in topul celor mai bine vandute inregistrari de muzica clasica."
@
"Soprana de talie mondială, una dintre cele mai apreciate din lume, îşi aminteşte, în interviul acordat revistei germane, de vremea în care s-a mutat din Adjudul natal într-un internat la Bucureşti, pentru a frecventa cursurile şcolii de muzică, la vârsta de 14 ani. „În România erau vremuri groaznice din punct de vedere economic, ultima fază a comunsimului. Uneori plângeam de foame în dormitorul internatului”, spune soprana, precizând că prima înregistrare pe care a facut-o vreodată a fost un cântec patriotic, comunist.
În interviu, Gheorghiu se opune să fie numită o „divă”. „Diva este un termen greşit. Sună de parcă m-aş comporta intenţionat aşa. Dar eu sunt aşa, sunt născută aşa cum sunt: altfel decât ceilalţi. Eu nu fac pe diva, eu sunt pur şi simplu o artistă. Tânără fiind, am suferit pentru că eram altfel. Acum nu mai sufăr. Între timp m-am obişnuit cu felul meu de a fi. La 16-17 ani am susţinut primul concert în Bucureşti şi de atunci îmi petrec viaţa în lumina reflectoarelor”.

Întrebată de reputaţia ei de cântăreaţă capricioasă, Gheorghiu pare amuzată, după ce reporterul îi aminteşte că ea şi soţul ei, tenorul Roberto Alagna, sunt porecliţi „Bonnie şi Clyde” ai operei. „Între timp mai am şi o altă poreclă: „Draculette”. Sunt numită aşa pentru că provin din ţara lui Dracula. Un compozitor american mi-a propus să com pună o operă pentru mine cu titlul „Draculette”. Minunat, nu-i aşa? Iar acum, celebrul compozitor de muzică de film Vladimir Cosma scrie pentru mine şi Roberto o operă cu titlul „Bonnie şi Clyde”. Ce poţi dori mai mult?”, mai spune Angela.(din. Ev.Zilei, 6.04.2009)"
@

PSEUDO-INTERVIU CU O DIVA
(SAU FATA NEVAZUTA A UNEI PRIMADONE)

"Pentru 8 martie, renumita casa de discuri EMI a pregatit un dar cu totul special oferit tuturor doamnelor, domnisoarelor, dar si… domnilor care o admira pe Angela Gheorghiu, frumoasa soprana (care, nascuta la Adjud, aplaudata inca de la 19 ani, ca o adevarata revelatie, pe scene importante din Bucuresti, a devenit, dupa 1990, una dintre cele mai renumite soliste de opera si, cu siguranta, cea mai mediatizata din lume, succesele sale pe marile scene lirice, dar si numeroasele sale inregistrari pe disc fiind copios comentate in varii feluri) sosind in Capitala pentru a participa, pentru prima oara in tara sa natala, la o “campanie” de promovare a unui disc - recentul sau CD intitulat sugestiv “Diva”.
In organizarea impecabila, pusa la punct in cele mai mici detalii, realizata de Bogdan Enache - EMI-Romania, a avut loc o conferinta de presa care, la Sofitel, a atras ca un magnet melomani “infocati” si numerosi reprezentanti ai mass-media (dar extrem de putini cronicari muzicali), astfel incat seara, pe mai toate programele de televiziune sau de radio, a aparut chipul sau zambitor, alura zvelta, eleganta si tinereasca a divei, cele spuse cu acel prilej citandu-se apoi pe larg in presa scrisa.
Am aflat astfel ca CD-ul respectiv alatura 14 arii alese, “pe criterii subiective si obiective” ce raspund atat preferintelor sale, cat si cerintelor publicului si orientarii manageriale EMI, decupate din inregistrarile sale anterioare realizate ca artist exclusiv EMI; apoi, minunata noastra soprana a anuntat si ca isi propune sa faca un disc cu piese romanesti (pentru ca astfel, cantand in lume miniaturi scrise de compozitorii nostri, devine “un adevarat ambasador al culturii nationale”), si ca se gandeste la o colaborare cu un cunoscut interpret roman de rock. Raspunzand intrebarilor (nu foarte numeroase), Angela Gheorghiu a subliniat faptul ca nu poate evolua la Opera Nationala atata timp cat la nivelul directiunii nu se va produce “o schimbare de mentalitate”, dar si ca nu a primit inca o invitatie de a canta in Romania care sa o intereseze cu adevarat. Vorbind despre succesele sale internationale, diva a amintit debutul recent in “Simone Boccanegra” de Verdi la Covent Garden-Londra, un teatru unde este, cu adevarat, adorata, dovada fiind si aparitiile sale frecvente fie in spectacole, fie in concerte-eveniment. Din prezentarea pe care ne-a pus-o la dispozitie in mapa de presa, dar si din ceea ce ne-a “dezvaluit” cu amabilitate la acea agreabila intalnire, am aflat ca in luna aprilie va sustine recitaluri si concerte la Lisabona, Barcelona, Seul, Istanbul etc., dar va interpreta si rolul titular din opera “Carmen” de Bizet la Sevilla, apoi, la sfarsitul stagiunii, va debuta in “Faust” de Gounod atat la Monte Carlo, cat si la Covent Garden, revenind pe seculara scena londoneza in iunie 2005, pentru a da viata rolului Mimi din opera“Boema” de Puccini, personaj pe care, dupa cum citim in aceeasi “agenda” oferita EMI spre difuzare, ar urma sa-l abordeze si la Staastoper Viena in septembrie 2004 (ceea ce nu se regaseste insa in programul teatrului respectiv). De altfel, este surprinzator si faptul ca in (auto)biografia sa nu aminteste niciodata ca si-a inceput spectaculoasa cariera internationala ca angajata la Opera din Basel, devenind apoi solista in ansamblul legendarei Operei vieneze (unde a activat timp de doi ani), pentru ca abia apoi sa apara pe scena Operei din Londra, moment pe care insa, si intr-un talk-show televizat, l-a subliniat ca fiind punctul de plecare in… 1990. Si tot in acel dialog a corectat prompt moderatoarea, afirmand ca niciodata nu a plecat de fapt din tara, ci ca, pur si simplu, fabuloasele sale contracte o poarta in toate colturile lumii. (Cu atat mai greu de explicat devine astfel faptul ca, la inceputul anilor ’90, pe cand era angajata la Staastoper, a cerut si a primit cetatenia austriaca…). Dar superba moldoveanca este convinsa ca face “pentru Romania mai mult decat mai multe guverne la un loc… fara sa ma fortez…” (dupa cum citeaza un cotidian).
Cu cinci ani in urma, intr-un amplu interviu publicat in presa cotidiana, am rugat-o pe celebra noastra soprana sa lamureasca anumite afirmatii pe care le citisem in marile ziare americane, in reviste de cota etc., indraznind sa o intreb, spre exemplu, ce parere are despre faptul ca Bernard Holland afirma, dupa debutul sau la Metropolitan in “Boema”, ca “Angela Gheorghiu este o incantatoare aparitie, o Mimi “de privit” (“for the eye” - n.n.); pe de alta parte, “vocea sa dulce, de soprano <> (<> - n.n.), pur si simplu s-a pierdut pe aceasta scena” sau ca, intr-un amplu portret-interviu, era mentionat faptul ca ea si sotul sau, tenorul Roberto Alagna, sunt supranumiti fie “Bonnie and Clyde”, fie “Ceausestii”, dar si “Romeo si Julieta”, la Opera din Paris soprana noastra fiind “alintata”, uneori, “Draculette”. Ei bine, atunci mi-a raspuns la fel de zambitoare, interviul bucurandu-se de un ecou deosebit.
Si tocmai pentru ca am apreciat atunci sinceritatea si dezinvoltura cu care a argumentat sau contracarat toate acestea, fara urma de suparare, dar si pentru ca, la lansarea filmului “Tosca” la Bucuresti, in 20 decembrie 2002, s-a adresat salii spunand ca este gata sa raspunda la orice intrebare legata de acea noua productie, mi-am facut curaj si am indraznit sa-i spun ca… am auzit (in sensul formulei “on dit que” pe care, cu siguranta, o cunoaste) ca parte dintre cronicarii straini considera ca vocea sa nu este pentru Tosca (ar fi fost lipsit de eleganta, de Ziua Femeii, pe langa viorele sa-i aduc si un citat dezagreabil dintr-un articol). Dar reactia a fost cu totul neasteptata, amabila Angela Gheorghiu ridicandu-se brusc, spunand ca “acestea sunt minciuni”, ca “nimeni n-a indraznit sa spuna asa ceva”, ca “am auzit” nu este o formula profesionista si ca oricum nu a venit in Romania “sa faca polemica”. “Stii cu cine vorbesti? Eu sunt ANGELA GHEORGHIU, cea mai bine cotata soprana in acest moment! Cum imi spui mie asa ceva? Pentru mine importanta este doar parerea publicului, nu ma intereseaza cronicile si parerile comentatorilor - de altfel nu citesc niciodata asemenea articole” (atunci cum de stie ca… nu s-a facut o asemenea afirmatie in presa?…) Toate acestea au fost inregistrate, fara voie, pe reportofon. As fi vrut sa o intreb apoi daca agreaza ideea regizorului acelui film de a sta mai tot timpul “in poza” sau de ce abordeaza partitura Carmencitei intr-o maniera lineara sub aspect expresiv sau de ce nu a mai aparut in “Simone Boccanegra” sau “Romeo si Julieta” la Viena sau…
Dar dialogul s-a intrerupt - sincer, nu regret ca, din delicatete, n-am vrut sa-i fac “cadou” de 8 martie, spre exemplu, citatele din diverse articole aparute in urma cu doar cateva luni. Si asta pentru ca, de fapt, doream sa vorbim firesc, degajat, asa cum ar fi fost normal, despre “multe si de toate”. Dar ceea ce nici macar o diva nu-si permite nicaieri in lume, isi permite “acasa”, unde se astepata sa fie primita (doar) ca o regina - ceea ce, de altfel, s-a si intamplat, privind in ansamblu, fiind aplaudata in emisiuni tv sau de radio, dar si in presa scrisa, vorbind, evident, despre cariera sa, despre aspecte mondene sau de familie si, firesc, despre CD-ul pentru care s-a facut aceasta promotie de anvergura. Nu aveam deloc intentia sa “demolez” imaginea sa de celebritate, ci, pur si simplu, doream raspunsuri referitoare la anume afirmatii. Ce mare greseala ca am apelat la formula “am auzit”!…
In ultima vreme, frumoasa, temperamentala si stralucitoarea soprana este numita, tot mai des, “noua Callas” (desi nici ca glas, nici ca infatisare sau interpretarea nu se poate face vreo asociere) - se prea poate ca aceasta sa fie datorata nu (doar) performantelor sale artistice - notabile, cu siguranta -, ci mai ales manierei sale transante si adesea dificile de a reactiona, de a face aprecieri dure la adresa unor celebritati si de a intra in conflict - trecator sau nu - cu impresari, directori de teatre, jurnalisti de marca etc. De fapt, si publicitatea fabuloasa care i se face pe mapamond o apropie clar de legendara Callas, mai ales ca Angela Gheorghiu are si avantajul “cuplului” cu Alagna…
De ce oare ziarele serioase (nicidecum de scandal) continua sa comenteze “poreclele” la care ne refeream anterior, cu o malitie usor de descifrat? Cum era sa-i citez, chiar de 8 martie, articolul publicat in “Le Monde” din 4 august 2003, sub titlul “Angela Gheorghiu - nici Bonnie, nici Julieta: Callas”, in care citim ca “diva, care deja este supranumita <>”, “nu are incredere in jurnalisti”; raspunzand unei intrebari similare celei pe care i-o lansasem in urma cu ani, a mentionat ca ”a intrigat-o porecla <>. Nu stiam cine sunt acestia, asa ca am cumparat caseta pentru a vedea filmul, care m-a zapacit si mai mult. N-am inteles niciodata ce legatura era intre acest film si <>-ul meu cu Roberto”. Sau sa ma refer la “The Observer” din 29 iunie 2003, in care Lynn Barber, care a dorit sa realizeze un interviu cu “Angela Gheorghiu, ultima diva de opera de moda veche”, pentru ca “este cea mai splendida soprana din lume si canta in <> la Covent Garden cu Placido Domingo. Este pentru prima oara cand canta in <> si Covent Garden transmite spectacolul in direct pe ecrane in intreaga tara. (…) Deci, este o sansa pentru Gheorghiu sa demonstreze ca nu este dificila diva din legendele operei.” Pe multe coloane, autoarea detaliaza odiseea acelui interviu tv, pentru care s-a deplasat la Geneva, a trebuit sa inchirieze un apartament in cel mai costisitor hotel (pe care il indicase soprana), unde avea sa se desfasoare dialogul, a trimis o limuzina sa o aduca din fata… unui alt hotel de lux, a adus personal care sa o coafeze si sa o machieze (“trebuia sa ne amintim ca ea este celebra doamna care a cerut sa fie coafata si fardata pentru un interviu… la radio!”), a admirat aparitia sa eleganta, cu “un tremur permanent, ca un ogar. Si-a arcuit spatele si si-a etalat magnificul bust catre camera, pentru a amplifica impactul. Pare vulnerabila, dar in acelasi timp dornica sa placa, sa fie buna, ca un copil.. (…) Raspundea cu un refuz mut la orice intrebare care risca o capcana.” Ceea ce indraznisem eu sa o intreb, se regaseste insa in acel articol, pentru ca “lumea operei se imparte intre cei care o gasesc delicioasa si cei care o considera un monstru, dar toti sunt de acord asupra frumusetii glasului sau. (…) Dar este ea un mostru? Un subiect departe de a fi finalizat in lumea operei. Parte dintre cei care obisnuiesc sa lucreze cu ea mi-au descris-o ca fiind <>” Reamintind succesul sau fabulos cu “Traviata” la Covent Garden, sub bagheta lui George Solti, dar si divergentele grave cu renumitul regizor Jonathan Miller (pe care il “incondeiaza” si intr-unul din numeroasele interviuri acordate acum presei noastre), articolul comenteaza si conflictul cu Joseph Volpe, directorul Metropolitanului, declansat de… peruca blonda a Micaelei din “Carmen”, pe care diva ura sa o poarte; in turneul din Japonia, a refuzat din nou peruca, iar Volpe a spus: “Aceasta peruca va intra pe scena cu sau fara tine!” In final a acceptat, dar… “a acoperit fiecare fir blond cu <> parului sau.” La limita uimirii perpetue, autoarea exclama: “Trebuie sa spun ca temperamentul Angelei Gheroghiu este dragalas spectaculos - toate sclipirile ochilor sai negri si fluturarea parului nergu - pot intelege de ce oamenii o gasesc terifianta. (...) Au fost acuzatii ca evolueaza in functie de nivelul onorariului - cand acesta este mic - pentru concerte in beneficiu - pregatirea ei e minima. Cu siguranta, arata a fi orientata catre aspectul material - si mandra de asta. Am remarcat la un moment dat ca, atunci cand a sosit pentru prima oara in Vest, ar fi trebuit sa aiba o inocenta neajutorata intre puternicii <> din industria muzicala, dar ea a inceput sa rida intr-o maniera extraordinar de grosolana si a spus: <> (…) M-am simtit eliberata cand am pus-o din nou in limuzina ei luxoasa si am expediat-o pentru a trece drept indiferent ce in casa ei din Divaland.”
Cum sa vorbesc despre toate astea cu celebra noastra cantareata care, timp de trei zile, a fost “cap de afis” in mass-media romaneasca (si pentru aceasta ar trebui sa multumeasca din plin organizatorilor promotiei noului disc editat la EMI)?… A fost insa foarte dornica sa-mi spuna ca duminica a fost la Opera, unde a vazut “Mefistofele” de Boito, “un spectacol luminos, curat, cu multe culori; mi-au placut decorul si costumele, dar regia este putin exagerata; muzical - no coment - ce a fost pe scena, in afara de Felicia Filip si Mihnea Lamatic - ei au cantat, au fost artisti, au jucat rolul -, altceva eu nu am vazut…. La pupitru, un om obosit - cum a fost Trailescu - si care imi aducea aminte de lucrarile lui “superbe” in care pomenea familia ceausista si nici macar o data nu mi-a multumit dupa ce am fost obligata de Arta Florescu - alta comunista - sa le cant…” etc. etc. Reluand ideea posibilei sale aparitii pe acea scena, mi-a raspuns, ca si altadata, ca “nu am unde sa cant - orchestra nu este rea, dar la pupitru nu am vazut niciodata o <> asa cum stiu eu ca ar trebui sa fie un dirijor, cunoscator de opera.”
Daca m-as fi referit la toate cele citite in presa internationala, dar si la cele pe care… stie ca le stiu, interviul s-ar fi desfasurat, poate, asa cum… n-ar fi fost frumos de 8 martie. Dar “intrebarea tendentioasa, urata” nu a fost lansata, oprindu-ne la… “am auzit”… Si daca apoi am primit public, din partea “noii Callas”, calificativul de “profesionista” si daca ma voi afla - sau nu - in dizgratia sa, alaturi de un regizor celebru si de directorul de la Metropolitan (despre care a afirmat la tv ca s-a folosit de numele ei pentru a se face remarcat…), nu pot decat sa ma simt extrem de flatata si sa consider ca astfel am primit un superb cadou de 8 martie…

ANCA FLOREA"
(surse: OPERA ONLINE, EV. ZILEI)