Călătorie-n Piteşti...

CĂLĂTORIE-N ..PITEŞTI

Era o dimineaţă geroasă,
În care umbra-mi tremura
De frigul celulei.
Nici vrăbiile nu mai puteau
Ciripi, spre-a-mi cere tainul
Creştinului,
Iar ţurţurii zgomoteau a pustiu
Prin zăbrele.
De-odată, uşa celulei,
Ruginită de-atâta grundoasă tăcere, scrâşni
Şi-o umbră-zdrenţuroasă,
Îmbrâncită-n ciudă de gardian,
Spre mine veni.

M-am bucurat că suflet de om
Îmi calcă pragul rugoasei muţenii
Şi pe străinul diurn l-am primit
Cu inima caldă, a Învierii.

Deşi priciul meu necăjit
Îmi lăţise seva din oase,
Pe oaspete eu l-am poftit
Să şadă în locul de-onoare,
Unde frigul muşca mai milos
Din Creaţia Domnului
Mântuită prin Domnul Hristos.

Şezut-am o vreme-n tăcere.

Şi eu şi oaspetele meu nesperat
Uitaserăm vorba, Cuvântul.
Privirea doar ne-a rămas.
Străină. Mai străină ca vântul.

Şi-am privit ce-a rămas
Din zarcă, din frig, din bici:
Un biped ghemuit pe un prici.

...Timpul torcea. Tremurând
Câteva sute de stele-au trecut
Peste frunţile noastre:
Ostatecii semnului mut.

Zile şi nopţi ne-am privit.
Buzele ni se mişcau.
Niciun cuvânt prin ele
Însă n-a răzbătut.

...O lună, o viaţă – un timp răstignit...
...

Într-o-nserare, străină şi grea,
Din tăcere o vorbă-a purces
Izbindu-mi urma de os.

…- Gheară îmi zice! – într-un târziu
Se-auzi un glas ca de jder
Coborât dinspre măguri.(... tăceri sfârtecate de umbrele unor vocale cioabe
Ne-au mai trudit urechile, din când în când.
Eram însă prea goi pentru-un Cuvânt...)

ŞI!

Mai frică mi-era acum,
Cu un semen alături
Decât camarad al tăcerii!

... Cinci luni ne-am privit şi-am tăcut.
Nici nerv, nici os, nici sânge
n-aveam.
Fiindcă pierduserăm totul printre
Semenii noştri: oamenii noului val...

Între Gheară şi vrăbii
Nu ştiu ce s-aleg.
Dumnezeu să mă ierte,
Dar nu ştiu s-aleg.
El însuşi, Gheară, o victimă,
Eu însumi – un om în care nu mai cred…
...

Este o dimineaţă-nsorită, de aur,
În care umbra-mi sfârtecă încă din pas,
în urmă-mi rămasul.

Sunt fără zăbrele.
Dar inima-şi toarce-n grundişuri
şi rana şi sarea.

Popas printre semeni...

Străin. Mut. Şi surd

Rumoarea din oase

Ştiind s-o ascult, s-o-nţeleg.

Doar atât.

În ochi mi-e răcoare.

(autor: LAURA ION)

(26 iulie 2005)