Faceți căutări pe acest blog

vineri, 1 mai 2009

IDENTIFICARE



Drum. Veşnic un drum. În faţă. În stânga. În dreapta.
Şi între acestea, multe alte drumuri. Fiecare ducâd undeva. Pe un pământ aproape rotund. Unele - spre sine...Sau mai încolo de sine, unde totul se prinde-n hora mai-mult-decât-cunoaşterii. Profund-recu-noaşterii. Altele, dintre drumuri, cele făcute cu pasul-cunoaştere, transformându-se-n mecanisme de antrenament, în mers-de-dragul-mersului, ,,în căutarea timpului pierdut" de tot. Dacă nu se pune punctul-reculegere la un moment anume al unei.. asemenea mergeri.
Drum. Uneori, ,,întâmplător“ - dacă ai noroc! - sau pus la cale de câte un .. cineva care se crede mult mai mult decât va fi (mai ales că se crede, acţionand în ... locul Aceluia), dar poate şi asta e .. ,,întâmplător" spre binele tău, deşi, intenţia n-a fost aceasta, treci prin câte un parc, în care toate lucrurile au importanţă, în care chiar frunza-nseamnă ceva anume şi fiecare bancă este pentru a oferi tihna cunoaşterii, a decojirii celor văzute, în limita putinţelor fiecărui privitor.
Parc. De cum intri, o atmosferă specială îţi face semne disperate, pentru a te ajuta să ieşi din complezenţa zilelor obişnuite, din conventionalul-politeţe - cu care, în mod autoprotector, priveşti în jur. Sau din furioasa neadaptare, care-ţi scrijeleşte sufletul cu semne de sânge şi foc.
Calci pe un ... fâşâit-cu alte rezonanţe decât acelea ale unei obişnuite frunze uscate, tocate-ntre tălpile obosite şi irositoare de sens ale mult-pierdutului, irositoare de sensuri…
Urechea poate reacţiona viu, înregistrând în ,,pagina specială" totul, încă de la această atenţionare; sau, somnoroasă, poate să-şi continue reveria, dormind pe lumină, întunecând-o.
Mergi mai departe. Printre copaci diferiţi. Culori diverse Treci mai departe. Paşii se lasă grei pe-un asemenea drum. Aleile parcului se multiplică. Se divid, diversificându-se. Graba. Frica. Blocajul vederii şi al semiarid - dacă se instalează, ai construit deja Labirintul! În care vei merge din ce în ce mai mic fiind. Micşorat de fricile divizate, multiplicate din orice.
Blocajul vederii şi-al simţirii, dacă se instalează ... În schimb, dacă totul e Senin, Armonios, Firesc şi Binevoitor, cu Graţie, labirintul e spart. Ori… inexistent. Dar pentru asta ori ai Har, ori... te vei fi pierdut în câteva labirinturi anterioare (fiecăruia câte-i ajung!), din care doar cu: noroc! se iese cât de cât viu. În sensul entuziasmului respirării.
Există un singur mod în care, pentru a nu te pierde, şi sparge, şi zdrentui în lupta cu labirinturile, poţi anula puterea Labirintului, anume: Harul. Cand începi să-L ai (dacă!), potecile, şi drumurile, şi căile sunt. Sunt CALEA! Având sens. Ducând undeva. Producând în tine acel perpetuum mobile al urcuşului cu prinos.
Încă.
Mergi.
...În parc, o bancă. În sfârşit! Ai tendinţa să te aşezi. Nu poţi. Ceva te opreşte. Nu ai mers pe aleea care trebuie, pentru a-ţi căpăta armonia şi tihna. Tu nu eşti pregătit pentru El. Mai mergi. Te mai pierzi. Pe sub copaci care-ş spun poveşti. Care te privesc.
Care-şi scutură frunzele peste creştetul tău. Din ce în ce mai obosit, parcă. Pentru a-1 trezi.
O fântână! Pare a fi nucleul parcului. Nu ştii dacă este chiar aşa. Nu vezi de sus, pentru a-ţi construi o viziune globală (matematica şi segmentul ei de cunoaştere...), de sus (cuvântul şi tăcuta lui înţelegere), pentru a-ţi da seama de e sau nu un Centru. Ţi-e sete. Foarte sete. Dar setea a trecut numai văzând apa. Fântâna-n apropiere. Setea a trecut. Pentru a te opri aici, la contemplarea fântânii.
Pentru că şi fântâna este într-o altă ordine de drum. Simţi că le-ai cam amestecat. Nechezol existenţial.
Mai departe. Ai senzaţia că stejarul acela, din colţ, vrea să-ţi spună ceva. Te apropii. Pui mana pe coaja sa. Aproape că ţi-a prins-o! Nu-ţi mai dă drumul palmei. S-a lipit coaja sa de palma ta. Poţi să-ţi ieşi din fire de frică, să-ţi rupi palma. Ori poţi aştepta liniştit; oricum, eşti în parc. Atunci, mesajul va trece si-n tine, vei afla ce doreşte să-ţi spună stejarul. Ce faci?
Odată eu, povestitorul, mi-am rupt palma. Ţin minte asta.
Tu, aştepţi. Aştept şi eu, povestitorul.
Mergi, după-ntâlnirea cu stejarul care ţi-a dat palma înapoi, în continuare. Cotidienesc fiind încă, nu-ţi dai seama ce a dorit acel pom de la tine. Observi însă că se mai iveşte-n chemarea odihnei o altă bancă. Te-apropii de ea. Şezi. Te miri. Nu prea mult însă. Pentru că, încet-încet încep să curgă sevele stejarului în conştienţa ta. Nu toate. Nu de-o-dată. Nu integral. Însă, de pe ochi ţi se ia o pânză. Şi poţi vedea un zbor aşezat peste desenul holografic al fântânii. De care-ţi aduci aminte. Care te ridică de pe bancă, purtându-ţi paşii mai departe. Ieşit din cotidienesc...
Se mai aud paşi. Este prima dată când mai auzi şi alţi paşi, în afara alor tăi. Priveşti în urmă. Nu vezi nimic. Încă!
O aripă! Vezi iară o fântână. Ţi se pare a fi alta. Poate este alta. Ori aceeaşi. Din alt unghi. Într-o altă stare a ta văzută. Posibil. Te apropii. Vrei să bei apa. Nu poţi. Ţi-este sete. Ai ajuns la o stare chinuitoare de sete. Nu poţi însă bea apa. Cauţi, din ochi, o altă fântână. Pentru aceasta, părăseşti locul fântânii deja văzute. Astfel că:
Mergi. Te-mpiedici, la un moment dat. Îţi sunt deja genunchii jdreliţi. În depărtare, mai observi o bancă. Doreşti s-ajungi la ea. Nu poţi. În urechi îţi vâjâie, susură, colcăie voci; şi zumzuinde mesaje; şi poveşti fără sfarşit încearcă să-ţi cucerească persoana. Pentru a te pierde. Iar drumurile toate încep să-ţi pară la fel. “Labirin…” îţi vine în gând! Numai pentru a te pierde pe tine de tine. Labir..., se strecoară-n urechea neacoperită suficient de credinţă, sfârtecându-ţi mersul, pasul.
Dacă nu-ţi vei proteja auzul cu ce ai la îndemână, cu sufletul tău-flacără a rugii, presiunea acestui nimic dureros te va arunca din tine, din fiinţă. Trebuie să găseşti rapid, să fii găsit, de-acel... fior care să-ţi răsfire sufletul în flacăra-RUGĂ, pentru a te ridica din parţialul tine, rotunjindu-ţi persoana, devenită, astfel, întreg. Ori nu mai ieşi.
Descoperi. Ridicându-te, afli, într-adevăr, de o altă faţă a mesajului copacului, stejarului. Dacă ai avut deja.. noroc, începi să simţi prezenta lui Dumnezeu în lucruri. Cuvintele-ncep să aibă propria lor personalitate. Nu mai pot fi spuse oricum. Descoperi sinceritatea în fibra ei, cât de adânc te poţi afunda. Ştii, însă, că posibilităţile tale sunt limitate, totuşi.
În sfârşit!
Ajungi la o altă bancă. Obsesia băncilor, a şederii, a tihnei. Dar nu mai este acea bancă pe care o vedeai din durere. Ci o alta. De care habar n-aveai. Te-aşezi. Altfel decât până acum. Fiecare din gesturile pe care le faci are o altă structură, o altă încărcătură. Orice mişcare e-ntr-un sens. Pe care nu-1 pricepi de fiecare dată. Îl simţi, însă, deseori.
Ridicându-te, îţi coboară pe umăr o frunză. Alături, o nucă-şi desface coaja, prin spargere. Dacă te apleci, iei miezul, pierzi frunza de pe umăr... Ce vei face?
Te ridici. Încet. Şi mergi mai departe. Poate nu este bine ce ai ales... Asta e!
Reîncep glasurile să se-audă. Şi paşii. O rumoare uşoară, care nu disturbă, care nu răneşte. Unda caldă, a unei mulşimi asemenea. Întorci privirea. Începi să vezi oameni. Diferiţi, diverşi, trecuţi, TRECĂTORI PRIN PARC.
...Poate c-ai ales bine. Nuca .. poate mâncai miezul înainte să-1 fi înţeles!
Din momentul întoarcerii capului în faţă, într-un COLŢ ROTUND, ascuns, un mic izvor-fîntână. Cu o cană alături. Invităndu-te să bei. Apa (?). Bei. După alţi oameni, care erau în faţa ta, lăsându-i pe alţii în continuare la/în rând. Şi nu uiţi nimic. O altă cortină de pe ochi ţi se ia.
Mergi. Obsesia-mers continuă. Apare, după un colţ, alt colţ, tot rotund/jit şi el, parcă spre tine venind. Apare o lumină, rază a soarelui pe care aproape c-o simţi cum îşi face loc printre copaci.
!De-odată, totul dispare!
Te trezeşti pe o bancă. Într-un parc. ALT parc. Privind într-o depărtare din care de-abia sosiseşi.
Te ridici. Paşi grei calcă pe caldarâm. Paşi care, din povestea ce-ţi răsfira-n cuvinte respiraţia, anamneza, metanoia, poate vor şti pe unde să meargă. Sau, poate, vor uita!
De la capăt se poate lua totul. Totul?!
Fiecare drum îşi are şansa amintirilor proprii. Dacă eşti în stare să le ţii minte, să te laşi construit de ele. Să ştii mai mult decât ştii şi să-nfloreşti la timp.
... Mergi. Pe unul din drumuri.
Din care fel? Din cele ,,mecanice" sau din acelea care ajung, măcar, la ... sine? (Sinele ... tunelul acela!)
Pasul curge. Pe drumul continuu pe care, dacă ai noroc (DESCHISE FERESTRELE LUMII, adică!), vei găsi: ba o frunză, ba o altă frunză .. ce poartă-n sevele ei mesajul tăcut al stejarului de munte, această specie unică, inventată...
(2004)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu