Faceți căutări pe acest blog

luni, 20 decembrie 2010

ursul

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Jocurile Mintii - Documentar


http://video.google.com/videoplay?docid=3956415515006717149#

vineri, 17 decembrie 2010

Winter Song by Ronan Keating

vedem un film. bem o cafea. de preferinta, cea mai buna pe care ne-o permitem
(e, oricum, mai ieftină decât orice altceva). şi asta, pentru a fi în ton cu filmul. 
care ne poartă spre uitarea colţului în care stăm, zgribuliţi. 
pentru câteva clipe suntem împăcaţi. adormim liniştiţi.
poate că mâine nu va mai exista. 
s-o luăm de la acelaşi capăt, 
ca nişte Sisifi anonimi, peste care ninge.

iarna mi se preumbla prin vene, cuibărindu-se comod între ventricul, aortă şi hipotalamus.
pe gheţuşul zgrunţuros al clipelor, secunda-mi fracturează-n căderi pleoapele fiecărui vis.
între timp, respirând hoţeşte oxigenul amintirilor,
mă afund cu discreţie în somnul alb al zăpezii

luni, 13 decembrie 2010

Michael Hoppé : "Tapestry"


De parcă asta ar fi fost ultima seară de iarnă,
toţi fulgii grăbindu-se să-şi adauge steluţele 
pe haina roşie a Moşului.
Ca dar pentru spiriduşii-constructori de jucării: 
puţin fresh-aer, pământean,
ca să le mângâie frunţile-nstelate de vise.
 

 

marți, 26 octombrie 2010

pasu-n-zadar/pasul-zar




Nu. Venele, capilarele, arterele chiar,
Nu au devenit nici aripi, nici pene, nici fluvii
Eliberate-n mări şi oceane.
Ci doar sârma ghimpată
Prin care mâinile târzii ale-austrului
Se preumblă bezmetic şi, sacadat, urduros,
Compune opera de trei parale-a
Micului infern: infinitul pasului-zar.
http://www.youtube.com/watch?v=bMav2C1maMo

vineri, 22 octombrie 2010

Hei, mat?

http://www.youtube.com/watch?v=uvpjT9ltdrY
Sau nu, continuandu-ne mişcările inimii prin grunjosul trup al fiecărei zile gândite, simţite, respirate-n româneşte?
Sunt mulţi cei care au plecat de aici, supăraţi pe ceilalţi vorbitori de limbă română, ducând în rucsac mărgeaua de diamant a stării vorbirii înseşi. Sunt mulţi aceia care se-ntorc doar pentru sarmale şi cozonaci, mestecând alimentele cu accent tot mai străin. Sunt mulţi şi cei care au rămas, înjurându-i pe ceilalţi ori propria neputinţă, trecând în plan .. terţiar ideea de patrie (de care-şi amintesc doar în interiorul proverbiarului - munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă ..), care pare un concept, adică doar o idee învăţată pe dinafară la una din orele ..pierdute la şcoală. Sunt şi comercianţii cu ideea de patrie, care, de 20 de ani, au tot vândut din idee la Kg, la gram, unitatea de măsură devenind din ce în ce mai ... insignifiantă. Mai sunt şi alţii, ciudaţi, obsedaţi sanguin de această idee, iubita otrăvită, pe care încearcă s-o ţină în viaţă cu orice mijloace, ridicând statui amintirilor frumoase, trecând în uitare o realitate cianuroasă. Şi asta doar pentru că ei simt că sunt pentru că ea e. Limita-ochean prin care pot cunoaşte, recunoaşte lumea, diferenţa-diamant a ochiului multiplu creator.
Peregrini printr-o lume în care fiecare individ e tot mai străin, în care ochiul nu mai face diferenţa, iar pasul preferă acceleraţia drumului propriu-zis, în care, la fel de dogmatic precum orice altă dogmă, se iniţiază teoria în ...umbra căreia ²lumea întreagă este patria mea² (eu - generic vorbind - pierzându-mă, de fapt, într-o imensitate care simt ca există şi fără de mine, rudiment între circuitele oricărui computer ...), ei, bine, astfel respirând un timp care nu mai are gând şi miros, culoare şi stare, ale cărui esenţe nu se mai pot percepe, o clepsidră tot mai abstractă, care nu mai are suficientă coerenţă pentru a se transforma în amintire, ideea de patrie se urcă-ntr-un avion, coboară oriunde, ia orice formă, e ca apa - inodoră. incoloră şi fără miros...
Dacă-ţi merge bine pe unde-ai ajuns, cel mai adesea, iei forma aceea, făcând abstracţie de ideea de patrie, că e una, că e alta... Dacă nu-ţi merge bine, încerci în altă parte, dar cu acelaşi ... sentiment.
Când toate acumulările culturii umane sunt dizolvate-n megabiţii unei civilizaţii exclusiv consumiste, substanţa de patrie dispare din ADN-ul, duios ori cu furie.
Doamna Herta Muller vorbea de vremuri încă normale, de oameni în care această substanţă mai avea elementele fiziologice necesare întru a exista, de acea bună înţelegere între spaţiu şi timp, în care omul, chiar şi foarte mult suferind, încă mai putea discerne, înţelege, cuprinde... Căci şi limita este necesară patriei, pentru a exista, nu numai de foarte bune condiţii materiale având nevoie...

vineri, 15 octombrie 2010

...remember/ism

... 

http://www.trilulilu.ro/angy2009/2695360f9f748a
Eram prin '84, prin clasa a 11-a, la liceu, cand am fost mobilizati sa iesim intr-o dupa-amiaza, la un miting pacifist... Am fost incolonati in/din curtea liceului si am pornit spre centrul Campulungului, unde ne-am intalnit si cu ceilalti liceeni (de la celelalte licee din oras).
Pe drum trebuia sa strigam lozinci. Nu am strigat, pentru ca nu sunt in stare sa-mi folosesc vocea pentru asa ceva.
Ajunsi in fata primariei, trebuia sa strigam si mai ..activ lozinci, inclusiv cu numele conducatorului imbuibat in ele, fapt care m-a deranjat si mai mult, pentru ca mi se parea absurd, la 17 ani ai mei, sa strig numele unui ins care nu era prezent (nemaipunand la socoteala faptul ca, dupa cum am mai spus, "congenital" sunt incapabila sa strig pe strada). La un moment dat, una dintre profesoare, vazandu-ma ca eu nu strig, s-a apropiat de mine. Din reflex, am inceput sa ... MIMEZ - fara sa scot insa niciun sunet. Cum mi s-a parut ca momentul devine .. periculos, impreuna cu o alta colega am cautat sa plecam de acolo. Incet-incet, am depasit grupul liceului nostru, printre ceilalti miscandu-ne ceva mai ..dezinvolt. Cand am ajuns la .. iesire, stupoare! Eram paziti de soldati sa nu fugim de la .. mitingul pacifist, la care venisem din ..entuziasm. Momentul mi s-a parut si mai grozav decat strigatul lozincilor, astfel incat, si mai abitir, amandoua am cautat sa plecam de acolo. Si am reusit. Nu ne-a interesat daca ne-a vazut cineva, daca ne-a observat lipsa ... Cert e ca, in mod direct, nimeni nu ne-a facut nici la scoala vreun repros ... 

miercuri, 29 septembrie 2010

ABURI...



De catava vreme am timp. Ba, chiar destul de ... liber. Cum n-am prea avut, cu atat mai mult cu cat imi si permit o detasare de forta centripeda a unei realitati bulversante... Nu am suficiente motive obiective s-o fac (timpu-mi liber fiind destul de ... nelucrativ), dar am nevoie de starea asta, pentru ca pe marginea prapastiei nu-ti permiti luxul vreunei depresiuni...
Astfel incat, de asemenea, nu-mi permit sa nu-ncep ziua cu o cafea buna, care sa-mi creeze acea stare vizionara, tocmai buna de purces in taina oricarei zile fata de care ai ... apucaturi de cucerire. Degust cafeaua, si, incet dar sigur, perdeaua cosmaresca-mi dispare de pe ochi, privirea coborand spre cate-o carte din propria-mi biblioteca (astazi, "Regele se-nclină și ucide", a Hertei Müller, citita in vara si rasfoita acum, pentru cateva idei, pasaje, "imersiune" in descrierea persuasivei puteri a celui in stare sa ucida, mai ales cand statu-l favorizeaza intru asta, anamneza inefabilului animal al sufletului - vulnerabilitate sui generis, cuvantul si tacerea- ambele periculoase, ambele necesare, aproapele prin care cazi etc etc etc...).

Ultimul strop ma prinde-surprinde parcurgand mesajele inteligentilor mei "prieteni" de pe Facebook, unul dintre ele ducandu-ma tot spre Herta, cea din dialogul cu dl. Liiceanu, de la Ateneul Roman, tiparit in Romania Libera... ACEASTA Herta Müller care, fara sa-ncerce cu tot dinadinsul sa jigneasca, spune lucrurilor pe nume, se face ca nu observa usoara mojicie a unora dintre replicile Liiceanului..., taxandu-le putin mai incolo, care nu gadila orgoliile celor care de douazeci de ani traiesc din supralicitarea unui obsedant curaj (livresc, in fapt, inexistent...), recunoscand prestanta intelectuala a interlocutorului (dl. Liiceanu), cu modestie usor ironica plasandu-si propria prestanta ... in fata editorului sau roman... Una peste alta, Doamna H.M. este ea insasi un personaj, chiar daca incearca sa se ascunda tot timpul in spatele extrem de expresivilor sai ochi, care-au vazut multe si care, mult-tacand, au invatat sa vorbeasca foarte bine, concis, deseori forfecand o realitate manipulata de insi ce-si tot propun sinele in forme si variante mereu "frumos pictate", academizate in "gaste literare ori politice", in interiorul carora se traieste bine si-n vremuri de criza. Ochi care-au transformat frica in acuratete a privirii, in care adevarul sticleste, luminand chiar si acolo unde clar-obscurul este mai bine vandut ...
Asadar, ceasca mea ..exclusiva s-a terminat.
E toamna. Frunzele-si rastoarna rucsacul cu povesti sub pasii nostri, spre-a ne reinvata sa vorbim cu sens, tacand intru ascultarea vorbei celui de langa noi, recastigandu-ne prestanta privirii, cea care spune despre noi ceea ce, adesea, nici noi nu stim...
Ascultand SEPTEMBRIE, cu Frank Sinatra, ma pregatesc sa duc in strada o parte din cuvintele-stare care m-au ajutat sa ies si astazi din cosmarul acestei realitati atat de vandabil mediatizate.
Zambind, cu aburul cafelei inca prezent in papilele gustative, caut pe strada o parte din povestile risipite-n frunze... Sper sa le pot descifra sensul, snoava, sa-mi aproprii o parte din puterea regeneratoare a cuvantului-matca.
http://www.youtube.com/watch?v=GiUUlKL-zQc

vineri, 10 septembrie 2010

THE ZEN MIND

http://topdocumentaryfilms.com/zen-mind/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+TopDocumentaryFilms+%28Top+Documentary+Films+-+Watch+Free+Documentaries+Online%29&utm_content=Yahoo%21+Mail

marți, 3 august 2010

SIMPLU? Simplu...

Erau la un bar
Vorbeau. Se mai întâlnisera
Odată - cinci minute,
Altă dată - zece,
Ori, cel mult douăzeci.
Şi nu de prea multe ori.
De fiecare dată spunând,
Fiecare, ceva esenţial.
Atât de important, încât simţiseră nevoia să se revadă.
Acum, unul lângă altul, vorbeau.
La un bar. Umăr lângă umăr.
De parcă s-ar fi cunoscut de o mie de ani.
La un moment dat, el şi-a ridicat
Privirea spre ea
(am uitat să spun, nu se priveau
Mereu. Însa, când o făceau,
Ochii povesteau biblioteci întregi de cuvinte,
Şi impresii, şi stări).
Simţind, ea-l privi, la rându-i.
Toate cuvintele dintre ei au tăcut.
Ochii le înotau. Doar atât.
Zece secunde
Între inimile lor cascade de energie
Pură alimentă lumina
Întregului burg.
Şi nimeni nu ştiu de unde vine lumina.
Zece secunde. Şi-atât.
După care totul reintră în
Normal. Ambele lor inimi băteau
La fel. Acelaşi puls, aceleaşi intensităţi.
Lumină albă între ele curgând.
Fără cuvinte, ea se ridică.
El întelese.
Ea-i puse, uşor, mâna pe umăr.
Pe suflet, de fapt.
Şi, privindu-l ca-n oglindă,
Plecă. Lăsându-l gol.
Pe scaunul unui bar oarecare.
Când se-nchise uşa,
O căldură definitivă se cuibări-n el:
Ea creştea în el.




(vals de las aves SWANK LAKE :) Originalul...)

luni, 2 august 2010

uimire pe neuimire pășind


TELE/BLABLA/VIZIUNEA!
Unde masa-i medie, media-i măsurabilă, tehnicile psiholiminale-s ... coercizante de neuroni întru ratingul nătângului perpetuu, permutabil, pamfletizabil la nesfârşitul continuu...
Fătuci, băieţuci, zdrăngănele, rhumori spasmotice, rhebele, ştiri despre gândaci şi găini, fantoşe de politichie furată de pe-a mărgăritarului tichie, zumzăie cuvinte care nu-şi mai cunosc părinţii, sunete ce înfioara de-amocuri târzii până şi dinţii, stupchituri, dans pe figuri, măşti lipite de feţe, neuroni în zdrenţe, culori mai mult sau mai puţin colorate, primari-primării ticsite pe barca/role pictate, ore de-ultimă oră, bunici de-ultimă soră, o mie şi una de veşti în poveşti, că dormi, că eşti viu - oricum, nu te mai dumireşti...
(...)
Ei, cei din clip, nu-s de la teveuri și nici pe la teveuri ...

Dinu Lipatti - Mozart Piano Sonata No. 8 in A minor 1mov

sâmbătă, 24 iulie 2010

pseudovacanţe


În castelul meu e vară
Soarele s-a lămurit:
Razele îl înconjoară
Să-l ferească de umbrit…
În castelul meu de frunze
E doar vară. Şi-au plecat
Rândurile risipinde
Ale timpului, uitat.
Bat secundele în valuri
Să re-ntoarcă-ntre clepsidre
Ale frunzelor voaluri
Şi castelul să-mi închidă.
Dar tic-tacul nu mai are
Sarea mării aurită.
El doar trece, poate doare
Şi se sfarmă-ntr-o absidă…
În castelul meu e vară!
Vară veşnică şi blândă.
Peste care se coboară
Doar un pas, ca o izbândă.

PASTRAND DOAR PERLA PASILOR

http://www.trilulilu.ro/LISENT/ffe4594430378e

vineri, 16 iulie 2010

Psalmul 91

Psalmul 139

bobby McFerrin sings vivaldi-2

Elizabeth Sombart - Chopin - Ballade N°4 op.52

http://www.dailymotion.com/video/xd56yr_music

Elizabeth Sombart - Chopin - Nocturne N°20 si Valentina Igoshina - Chopin Fantasie Impromptu

Valentina Igoshina - Chopin Fantasie Impromptu

Karajan - Beethoven, a cincea

http://video.google.com/videoplay?docid=-2219310962212012112#

joi, 15 iulie 2010

CAVE/RNE

http://www.trilulilu.ro/LISENT/db40d1a52dcdb7
După ce ne-a prizat tot ce putea
La soba pasiunilor sale … metafizice,
Cain-cel-care-ne-căinează
Trece la următorul
Strat metafizic al definirii noastre:
Strecurându-ne de urmele
Visurilor pe care, deja, le-a fumat.
Între timp,
Burta lui Cain-cel-ce-ne-căinează
Creşte.
Iar noi,
Scădem.
http://www.trilulilu.ro/LISENT/cb8fa23b521bd6

de vazut

script src="http://www.cinemarx.ro/filme/embed/rxm.js" type="text/javascript"></script><script type="text/javascript">rx_id=1454;rx_theme="embed";rx_widt

duminică, 4 iulie 2010

Yoghnii Din Tibet Documentar

<embed id=VideoPlayback src=http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=-267327850425435486&hl=ro&fs=true style=width:400px;height:326px allowFullScreen=true allowScriptAccess=always type=application/x-shockwave-flash> </embed>

Istoria Ortodoxiei

 <embed id=VideoPlayback src=http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=8219093033166214469&hl=ro&fs=true style=width:400px;height:326px allowFullScreen=true allowScriptAccess=always type=application/x-shockwave-flash> </embed>

Life Beyond Earth - Origin And Evolution Of Life In The Universe

Origin And Evolution Of Life

ALONE – The Brain, Sensory Deprivation and Isolation

<embed id=VideoPlayback src=http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=536583671561908614&hl=en&fs=true style=width:400px;height:326px allowFullScreen=true allowScriptAccess=always type=application/x-shockwave-flash> </embed>

HOME (English with subtitles)

sâmbătă, 19 iunie 2010

Despre iubirile fericite

"Se vorbeşte foarte mult despre iubire. Cu o unanimitate uneori suspectă. Toţi sînt de acord că iubirea e un lucru (foarte) mare, că e rostul şi încununarea oricărei vieţi, că rotunjeşte şi justifică totul. Toţi ştiu citate celebre, poveşti de dragoste celebre, toţi recită, la o adică, capitolul 13 din prima epistolă către Corinteni, sau, dacă sînt mai „umblaţi“, pasajul din Paradisul lui Dante despre amorul care „move il sol e l’altre stelle“. Cînd se vorbeşte despre iubire, îmbujorarea lirică şi surîsul sublim sînt de rigoare. Problema este că mai toţi, oricîtă literatură, filozofie şi mistică ar invoca, se gîndesc, în fond, la cîte o poveste romantică de tinereţe, la Mărioara sau la Ionică, la o trăire privată, parcursă exoftalmic, în transă."
continuarea aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/despre-iubirile-fericite
(DILEMA VECHE)

Cristian GHINEA "Jurnalul Annei Politkovskaia"

"Nu ştiu dacă această carte a fost sau nu băgată în seamă la recentul tîrg de carte, dar v-o recomand cu căldură (Jurnal rusesc, Anna Politkovskaia, Meteor Press, 2010). Politkovskaia este genul de erou care are aerul că se miră că a ajuns erou. Oare de ce spunînd adevăruri simple a ajuns atît de cunoscută?" continuarea aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/articol/jurnalul-annei-politkovskaia
(din DILEMA VECHE)

duminică, 13 iunie 2010

Blog de politici publice » Alina Mungiu-Pippidi

de citit
Blog de politici publice » Alina Mungiu-Pippidi

"Folosiți criza, că nu scrie nicăieri că trebuie să aibă doar părți rele."Alina Mungiu-Pippidi

"Cică vreo cinci sute de nevăzători conduc în România cu permise în regulă. Lor li se adaugă diverşi membri prin Legislativ şi Executiv care nu au ajuns nici ei să orbecăie prin politica noastră publică fără autorizaţie, ci cu votul unora dintre noi. Cei care au scris Legea lustraţiei (imediat declarată neconstituţională de CC, după cum v-am anunţat dinainte - nu poţi condamna oamenii că aparţin unor categorii), cei care secretă zilnic mici şi mari excepţii de la regimul achiziţiilor publice europene, că e vorba de eliminat avize de la Ministerul Culturii pentru constructori sau de parteneriate cu privatul nostru de casă, sunt toţi aleşii cuiva."
continuarea aici:http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/de-ce-ne-meritam-criza-189617.html

sâmbătă, 29 mai 2010

VAL

Marea-şi uita întelesurile
Între coastele mele
Pe care le topea-ntre valuri.
Mă prelucra, mă inventa,
Mă conţinea,
Gravidă cu mine –
Mă năştea dintre scoici,
Ca pe-o posibilă perlă ...

RITM


Pescăruşu-şi căuta
Umbra în mare.
De fiecare dată
Găsind-o preschimbată-n peşte.
Şi, astfel, zborul său
Din umbră-i creştea.

luni, 17 mai 2010

POLI/TICHII

În ghimpii trandafirului,
clepsidra-şi prinde nartul, nadirul.

Risipitor curge, cu sânge,
Privirea, ce-n spaimă se strânge.
Petale din ochi se-agaţă
De limita-cadru
A legii minimei rezistenţe.

Preumblă prin paşi veştede
Gânduri umbrite.
Mai mult ca imperfectul
continuu
constrânge în limite fructul.

În urmă privind.
Şi-nainte - orizont aburind.
Dinspre care, imagini carnivore
Ni se strecoară,
Aparent ludic, în secunde, în ore.

Mai suntem, mai fi-vom-fi
Cuvintele de baştină ale inimii?
Sau, năruindu-ne-n proprii-i paşi,
Ne lăsăm, umbratici,
În viersul noetic al reversului oglinzii-ataş?

Un ghimpe ne creşte-n timpan.
Clepsidra-n cadran
Spasmotic se-ndoaie sub propria-i
Cenuşă hipotalamică,
Sub care ceru-i pustiu.

... prin ghimpii trandafirului
clepsidra-şi risipeşte nadirul.


17 mai 2010

duminică, 16 mai 2010

proximităţi

Cum dispar ele, chipurile, unele într-altele, ascunzându-se ba sub o privire, ba sub o cută sonoră ori sub un gând multiplu de trei.
Imersiuni tot mai adânci, uneori răstălmăcitoare, alteori pline de tâlc ori de umbre, într-o fiinţă dinspre/despre care nu ştim mai nimic.
Chipurile în spatele cărora stau ochi, ori deja gânduri, judecăţi sau, deja, verdicte. Dinspre care vine un zâmbet, o piatră, oricând, orice.. Perisabile, căzând în cutele timpului, uitând, adesea, asta; nisip.
Ele, feţele acestea purtătoare de respiraţie, cât bine pot face, dar şi cât rău!
Sub unda sonoră a pasului fragedei note "Mi", poate fi-vor ..."Sol" de bună vecinătate în proximitatea clipei ...

vineri, 16 aprilie 2010

la marginea ceţii


La marginea ceţii e frig.
Lumina tremură, cuvântul e rană.
Pasul călătorului risipeşte
tăcut
ultima respiraţie a visului.
Acolo doar frica-şi  priveşte-n
oglindă victoria.
Şi cezarul,
năpârlit sub jarul puterii.

La marginea ceţii
din om
nu mai rămâne decât umbra.
Ce-i cuprinde, tăcută,
chiar gândul.
Un gol nenuntit
împresoară fiinţa.

Şi victimă, şi călău,
acolo-s egali,
în cele din urmă.
Chiar dacă seva unuia
se scurge-n caverna de ură
a celuilalt.

miercuri, 14 aprilie 2010

sinapse


nu fac parte dintre cei care se înclină în faţa Sphinxului. prefer gândul tăcut şi speranţa din ochii celui care, în pofida poverii, şi-a scrijelit nădejdea-n rana sub care piatra tremură; şi, ca să nu fiu în ... trend, consider că Sphinxul nu are legătură cu Dumnezeu, ci doar cu voinţa de putere a faraonului.
 

miercuri, 7 aprilie 2010

Sigur Rós - Festival


Sigur Rós (AFI ['sɪːɣʏr rouːs], din islandeză Roza Victoriei) este o formaţie muzicală islandeză, care foloseste sunete specifice, cu influenţe luate din rock şi muzică clasică.
Componenţă:
Jón Þór “Jónsi” Birgisson – voce, chitară, chitară cu arcuş, clape, armonică, banjo
Georg “Goggi” Hólm – chitară bas, glockenspiel
Kjartan “Kjarri” Sveinsson – clape, pian, orgă, chitară, flaut, fluier, oboi, banjo (1998–prezent)
Orri Páll Dýrason – tobe, clape (1999–prezent)

Sigur Rós- Ára bátur


Bărci.
 Preschimbate-n gândul
ce culege din lume 
doar floarea. 
Spre gustul suprem: Iluminarea.
Lumină spre alţii fiind, 
din lacrima ploilor tuturor timpurilor, 
crescând, luminând.
... 
Barcă-mi fu şederea. 
Pe ape curgându-mi fiirea. 
Şi-n vâslă urmarea.

Sigur Ros - Godan Daginn

(postare datorata Luminitei I.)

marți, 16 martie 2010

zar/zuele


Nu. Venele, capilarele, arterele chiar,
Nu au devenit nici aripi, nici pene, nici fluvii
Eliberate-n mări şi oceane.
Ci doar sârma ghimpată
Prin care mâinile târzii ale-austrului
Se preumblă bezmetic şi, sacadat, urduros,
Compun  opera de trei parale-a
Micului infern: infinitul pasului-zar.

marți, 9 martie 2010

mers pe cioburi...

Poate e doar ipohondrie sau, posibil, trăiesc un ultim an al vieţii mele.
Pe care nu voi încerca în niciun fel să-l … prelungesc.
Ci, doar, CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU,  să-l APROFUNDEZ!

joi, 4 martie 2010

Tehnici de vânătoare

 

Uneori, privirea nu aparţine
proprietarului de ochi,
iar din telefon urechi hrăpăreţe-şi
lăţesc hiatusul, 
ca-n praştia clipei  
să-şi cuibărească revolta
consoanele,
tăcut adunate-n reptilianul
comun.
Şi ne trezim inundaţi de
vocalele altora, 
ucigând la comandă nocturnă
pân' ce, străvezii,
recăpătându-ne ochiul,
într-un târziu,
am devorat deja, inconştienţi, 
pe duşmanii duşmanilor noştri,
noi înşine duşmani devenindu-ne, astfel. 
Şi asta e-o tehnică vânătorească a vulpii! 

duminică, 28 februarie 2010

Primaverile, de la Vivaldi spre Toparceanu


 PRIMAVARA
lui
George Topârceanu

După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!

Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.

Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă
Să-şi usuce labele.

Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.

Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.

Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.

Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.

Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?…
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.

Dar acum l-a prins potaia
Şi-a-nceput să-l scuture…
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.

Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele…
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!

luni, 22 februarie 2010

„Fiţi realişti, cereţi imposibilul."

"Nu pot rezista ispitei de a-mi repeta, de a-mi înşirui, bucurându-mi sufletul şi mintea, colecţia mea de paradoxe despre care sunt convins că duc toate către Hristos. Un fel de litanie, de via dolorosa analectică, dar plină de încântări. Luther: Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir. Amen.
Salvador Dali: Singura diferenţă dintre un nebun şi mine este că eu nu sunt nebun. (Frază evanghelic de ameţitoare, pauliniană.) Kierkegaard: Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. (Cea mai puternică rostire omenească. Vine imediat după Evanghelii.) Thomas Moore: I trust I make myself obscure. Adevărata dovadă a prieteniei şi încrederii: Hristos vorbind ucenicilor săi, la sfârşit, ca unor prieteni, devine din ce în ce mai obscur. (Pe măsură ce ai de spus lucruri mai însemnate, pe măsură ce te încredinţezi mai deplin şi te mărturiseşti mai nereticent, trebuie să devii mai greu de înţeles şi să te exprimi mai paradoxal.) Adaog listei una din lozincile revoluţiei franceze din mai, luna trecută: „Fiţi realişti, cereţi imposibilul." (Probabil că nici nu şi-au dat seama cât de claudeliană şi de strict creştină e lozinca.) Şi, iarăşi, mereu, neîncetat: Marcu 9, 24. Dacă „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" poate fi rezumatul Legii — Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27 -, apoi „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele" îmi pare a fi — cum să spun'? — taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt." (N. Steinhardt - JURNALUL FERICIRII)Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii                                                              

duminică, 21 februarie 2010

sâmbătă, 20 februarie 2010

Leontina Vaduva - INTOTDEAUNA MI-A FOST FRICA SA CANT LA BUCURESTI

 "@„Sunt nopti nedormite, sunt lacrimi, sunt ore in sir de studiu. Mi se spunea: «Vai, doamna, ati vazut o lume intreaga!». Nu. Am stat cate opt ore intr-un teatru sa studiez. Veneam printre primii si plecam intre ultimii. Visam pasaje din opera, visam ca nu imi iese acuta, sau ca publicul pleaca din sala. Am cosmaruri inainte de aceste aplauze extraordinare si inainte de a ni se umple bratele de flori si inimile de succese!"@" (Q-Magazine)



„Cand am cantat rolul Micaelei la Buenos Aires, la Teatrul Colon, una dintre cele mai mari sali de opera din lume, a fost ca la meci. Publicul a izbucnit atat de puternic, oamenii au tipat atat de tare, incat am cazut pe spate! M-am rusinat si nu am mai vrut sa ies la aplauze. Atat au insistat, incat, pana la urma, am revenit pe scena. Un alt moment deosebit a fost atunci cand am cantat alaturi de Alfredo Kraus, care in ochii mei este un exemplu de stil francez... Sau atunci cand am cantat «Romeo si Julieta» la Covent Garden, alaturi de Roberto Alagna. Ni s-au aruncat flori pe scena. Vazusem imagini asemanatoare cu Placido Domingo, cu alti artisti de talie internationala... Dar nu credeam niciodata ca mi se va intampla mie."
Povestea ei de dragoste este cam asa... Leontina Vaduva isi gaseste jumatatea departe de țara, dupa doua casatorii esuate. „Intai i-am cunoscut parintii si apoi l-am cunoscut pe el. Eram amandoi in divort. Relatia noastra s-a dezvoltat treptat... Ne-a legat mult faptul ca proveneam amandoi dintr-o familie de artisti, mama lui a fost cantareata de opereta. Se stie ca barbatii romani sunt destul de... macho si de gelosi, or in cultura americana lucrurile stau altfel. Sotul meu este foarte intelegator, ma apreciaza, dar cel mai important lucru este ca are foarte mare incredere in mine. Faptul ca ne acordam respect reciproc e esential. A fost destin, cu siguranta a fost destin! Iar faptul ca avem un copil impreuna spune multe!"(Q-Magazine)





„Acasa sunt si aici, si la Paris. Cand am plecat definitiv din tara, am devenit ca o planta dezradacinata - nu mai am radacini adanci nici intr-un loc, nici in celalalt."(Leontina Vaduva, Q-Magazine)


O descoperire foarte interesanta, pe Youtube (Alicja7777777)

Edgar Degas - Bailarinas - Música: Vals del Tesoro - Johann Strauss, creat de MiCanaldeArte

vineri, 19 februarie 2010

Urme

Importanţa legăturii psihice, intelective, domină „rubedenerisirea de sânge”. Înrudirea spirituală este esenţială, cu atât mai mult cu cât este (şi în mod coerent şi concret) mult mai bine-lucrătoare (când e dominată de aspectele pozitive). Şi asta într-o epocă în care mulţi dintre noi am primit un gram de sânge transfuzat (sau am donat, ori şi-şi), în contextul ideii de rubedenie de sânge fiind necesar să recunoaştem că suntem rude cu toţi de la care am primit şi cărora le-am donat sânge.
Prin ideea donării de sânge devenim, aşadar în plus rude (suportând chiar dimensiunile logicii comune), şi, accentuând asta!, afinitatea spirituală, psiho-spirituală, bine şi profund lucrătoare, cu atât mai mult cu cât are şi o continuitate prin rubedenisirea sanguină (ADN-ică), când o are, devine o legătură inextricabilă. Iar când baza este strict de natură spiritual-psiho-intelectivă, deseori mi se pare infinit mai bine întemeiată, decât atunci când se bizuie DOAR pe apartenenţa la un ADN comun.
Şi asta, fără a pune la socoteală „donaţia” euharistică!

joi, 18 februarie 2010

II Cecilia Bartoli L'art des castrats (via Moondance)

A P A

Kymatica

miercuri, 17 februarie 2010

RESTRUCTURAREA TULPINII


Sunetul răcoros al clepsidrei
Se răsuceşte-n taina clipei pe care calc,
Trecător prin umbrele serii
Fiindu-mi pasul,
Născutul,
Uimitul,
Popasul..

Dintru Tine, Asemuitorule,
Cuvintele dimineţii-mi se preumblă-n
Dinspre urduroasa circumvoluţiune
Spre coarda aortei, subţire.
Şi invers.
Consumând depărtarea-n secundă
Ca undă
Ce-abundă

Dar imediatul meu semen, de-alăturea,
Îşi înfige veninul, pelinul,
În chiar popasul inimii mele
Uscând-o de sens,
Risipindu-mi pasul de mers.
Uitându-mi privirea
De steaua din ea,
Firească-ntru uimire,
Primenitoare
Devenire
-n fiire.

Şi. TOTUŞI!
Clepsidra-şi scurtează cadenţa
Cu timpul ce-mi coboară
Din Tine, Asemuitorule,
Restructurându-mi chiar
Sita din plexul solar
Ce-n hipotalamus
Reface, minunat renaşte,
Ochiul şi-auzul
Prin care veninu-n
Aorte-şi vindea pelinul.
Astfel, c-alăturatu-mi se prelinge
-n laringe,
Faringe,
Dar nu mai ajunge în sânge.

17 februarie 2010

marți, 16 februarie 2010

Be trust...

Încrederea cu care câinii comunitari privesc spre oameni mă ruşinează, deseori. Este un atribut pe care mulţi, noi, oamenii, nu-l merităm.
Şi, în plus, am observat asta cu mare atenţie, nu este o încredere gudurătoare, linguşitoare, ci una camaraderească, pe care nu ştiu de unde or fi învăţat-o…

duminică, 14 februarie 2010

Andrei Plesu - Din jurnalul de la Tescani

Get this widget | Track details | eSnips Social DNA

pseudofilosofice


Camus - temeiul dictaturii e o fantasmă, frica.
Însă formele de manifestare ale fricii sunt multe, uneori camuflate în fronde fără niciun conţinut, în anarhie. Pe de altă parte, şi tipurile de dictatură sunt mai multe, atât de natură ideologică, dar şi economică, mai mult ori mai puţin camuflate în democraţie.
Crescută într-o epocă generatoare de tipare masificatoare de alt gen decât cele de astăzi, mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama că nu mulţimea are dreptate, să mă dezbar de teama produsă de mulţimea urlătoare, chiar dacă “profesam” forma mea de frondă la această frică personală, pierzându-mă într-o uşoară aneantizare, anarhizare uneori, a propriilor mele deziderate…
O societate normală dă indivizilor care o compun şansa de a fi drepţi şi adevăraţi în adevărul lor, în conţinutul valorii lor creatoare, cu impunerea singurei obligaţii ca fiecare să nu-i facă altuia ceea ce el nu vrea să-i facă acesta, condiţie sinequanon a democraţiei, din punctul meu de vedere (al uneia pentru care cele 10 porunci sunt suficiente pentru coexistenţa în orice tip de societate).
Din păcate, însă, atât societăţile totalitar-ideologice, dar şi .. celelalte, şi-au format prostul obicei de a formata indivizii de aşa natură, încât să răspundă celor mai “uzuali” stimuli, Pavlov fiind, se pare, un ins care se bucură de mare trecere peste tot. În plus, tiparele de “gândire“, de reacţie, de manifestare - devenind tot mai … temeinice, mai mult ori mai puţin inteligent lucrate, implementate în societate.
Ca să închei cu primul indiciu, pot spune că singurul remediu veritabil al fricii este CREDINŢA.

luni, 8 februarie 2010

Amocuri cu happy-end...

Aşadar, poveşti de dragoste. Mai mult ori mai puţin livreşti. Pogorându-se peste capetele noastre, muritori de taină ai clipelor.
Povestea în care EA, fiinţă angelică şi cu o sensibilitate specială, se lasă pe mâinile LUI, aflat în continuă căutare, niciodată mulţumit de numărul victimelor sale, un DON JUAN fără naţionalitate, cu o identitate uitată sub microscoapele institutelor ori a saloanelor îmbălsămate în albul abraziv al spitalelor.

Suavă, delicată, EA luptă la început contra LUI, după care, încet-încet, se lasă zi de zi tot mai mult sub ... puterea-i, covârşitoare. Capu-i cade molcom pe umărul zglobiu al donjuanului, purtată într-un dans, ce-şi trece stările prin toate stilurile, de la tango ori ritmatul charleston, către valsul-preludiu, chopinian.
Gentilom desăvârşit, dar cunoscându-şi mult prea bine interesul, EL se răzvrăteşte în cele din urmă liber sub pieptul ei, storcându-i voinţa şi orice urmă de rezistenţă, armonizându-i chiar tic-tac-ul inimii cu sensul iubirii sale.

Când, sigur pe victoria sa, de DON JUAN iremediabil, se grăbeşte să-şi ia obolul, apare CELĂLALT, injectat oarecum tardiv în vena ei, dureros venindu-i în ajutor, Prinţ al Regatului Protector, cu toată armata de microscopice fiinţe tăbărând pe DON JUAN-ul aflat deja cu un picior către următoarea victimă. Lupta se dă strâns, sufletul ei zbătându-se între sentimentele deja captate binevoitor de apatridul DON JUAN şi Războinicul Prinţ al Regatului Protector. Înnamorată până peste poate de DON JUAN, în mrejele căruia deja se află, EA refuză avansurile prinţului protector, acesta urmându-şi însă destinul, fără-a se sinchisi de pliurile conştiinţei unei dame la inima căreia ştie că poate spera, dar numai în caz de făr’ de tăgadă victorie. Prinţu-şi face cunoscută prezenţa-n tartarurile DANCEHALL-ului, purtându-şi iubita-n frenetice mişcări de KRUMPING, impactate cu suave stări de leşin, din care partenera-i se trezeşte, încet-încet, privindu-l c-un ochi tot mai adânc, din care DON JUAN dispare treptat. Învins pe propriu-i teren, acesta din urmă-şi strecoară sentinţa către-altă victimă, angelică şi cu o sensibilitate specială, ori, din contră, care-i se va topi în braţele-i după o luptă plenară.

Pe patul fermecat, Prinţul Regatului Protector îşi soarbe din ochi partenera, care, la rândul ei, se lasă, la fel de suav ca şi-n braţele celuilalt, să cadă c-un off prelung, din care mâine, cu siguranţă, se va naşte alt ton... Dar şi urmaşi pe măsură!

(8 februarie 2010)

SPAŢIUL SPIRITULUI - O Călătorie În Conştiinţa Dvs.