Winter Song by Ronan Keating

vedem un film. bem o cafea. de preferinta, cea mai buna pe care ne-o permitem

(e, oricum, mai ieftină decât orice altceva). şi asta, pentru a fi în ton cu filmul. 

care ne poartă spre uitarea colţului în care stăm, zgribuliţi. 

pentru câteva clipe suntem împăcaţi. adormim liniştiţi.

poate că mâine nu va mai exista. 

s-o luăm de la acelaşi capăt, 

ca nişte Sisifi anonimi, peste care ninge.

iarna mi se preumbla prin vene, cuibărindu-se comod între ventricul, aortă şi hipotalamus.

pe gheţuşul zgrunţuros al clipelor, secunda-mi fracturează-n căderi pleoapele fiecărui vis.

între timp, respirând hoţeşte oxigenul amintirilor,

mă afund cu discreţie în somnul alb al zăpezii