Faceți căutări pe acest blog

luni, 22 februarie 2010

„Fiţi realişti, cereţi imposibilul."

"Nu pot rezista ispitei de a-mi repeta, de a-mi înşirui, bucurându-mi sufletul şi mintea, colecţia mea de paradoxe despre care sunt convins că duc toate către Hristos. Un fel de litanie, de via dolorosa analectică, dar plină de încântări. Luther: Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir. Amen.
Salvador Dali: Singura diferenţă dintre un nebun şi mine este că eu nu sunt nebun. (Frază evanghelic de ameţitoare, pauliniană.) Kierkegaard: Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. (Cea mai puternică rostire omenească. Vine imediat după Evanghelii.) Thomas Moore: I trust I make myself obscure. Adevărata dovadă a prieteniei şi încrederii: Hristos vorbind ucenicilor săi, la sfârşit, ca unor prieteni, devine din ce în ce mai obscur. (Pe măsură ce ai de spus lucruri mai însemnate, pe măsură ce te încredinţezi mai deplin şi te mărturiseşti mai nereticent, trebuie să devii mai greu de înţeles şi să te exprimi mai paradoxal.) Adaog listei una din lozincile revoluţiei franceze din mai, luna trecută: „Fiţi realişti, cereţi imposibilul." (Probabil că nici nu şi-au dat seama cât de claudeliană şi de strict creştină e lozinca.) Şi, iarăşi, mereu, neîncetat: Marcu 9, 24. Dacă „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" poate fi rezumatul Legii — Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27 -, apoi „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele" îmi pare a fi — cum să spun'? — taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt." (N. Steinhardt - JURNALUL FERICIRII)Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii                                                              

duminică, 21 februarie 2010

amiaza

Urma pe nisip
a brizei - după uitarea
numelui -

nu se cade s-o drămuim
sub pasul secundei...