Faceți căutări pe acest blog

vineri, 16 aprilie 2010

la marginea ceţii


La marginea ceţii e frig.
Lumina tremură, cuvântul e rană.
Pasul călătorului risipeşte
tăcut
ultima respiraţie a visului.
Acolo doar frica-şi  priveşte-n
oglindă victoria.
Şi cezarul,
năpârlit sub jarul puterii.

La marginea ceţii
din om
nu mai rămâne decât umbra.
Ce-i cuprinde, tăcută,
chiar gândul.
Un gol nenuntit
împresoară fiinţa.

Şi victimă, şi călău,
acolo-s egali,
în cele din urmă.
Chiar dacă seva unuia
se scurge-n caverna de ură
a celuilalt.

miercuri, 14 aprilie 2010

sinapse


nu fac parte dintre cei care se înclină în faţa Sphinxului. prefer gândul tăcut şi speranţa din ochii celui care, în pofida poverii, şi-a scrijelit nădejdea-n rana sub care piatra tremură; şi, ca să nu fiu în ... trend, consider că Sphinxul nu are legătură cu Dumnezeu, ci doar cu voinţa de putere a faraonului.