aproximări poetice, prozaice, clivaje la limita pasului comun
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 16 aprilie 2010
la marginea ceţii
La marginea ceţii e frig.
Lumina tremură, cuvântul e rană.
Pasul călătorului risipeşte
tăcut
ultima respiraţie a visului.
Acolo doar frica-şi priveşte-n
oglindă victoria.
Şi cezarul,
năpârlit sub jarul puterii.
La marginea ceţii
din om
nu mai rămâne decât umbra.
Ce-i cuprinde, tăcută,
chiar gândul.
Un gol nenuntit
împresoară fiinţa.
Şi victimă, şi călău,
acolo-s egali,
în cele din urmă.
Chiar dacă seva unuia
se scurge-n caverna de ură
a celuilalt.
miercuri, 14 aprilie 2010
sinapse
nu fac parte dintre cei care se înclină în faţa Sphinxului. prefer gândul tăcut şi speranţa din ochii celui care, în pofida poverii, şi-a scrijelit nădejdea-n rana sub care piatra tremură; şi, ca să nu fiu în ... trend, consider că Sphinxul nu are legătură cu Dumnezeu, ci doar cu voinţa de putere a faraonului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)