Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 29 septembrie 2010

ABURI...



De catava vreme am timp. Ba, chiar destul de ... liber. Cum n-am prea avut, cu atat mai mult cu cat imi si permit o detasare de forta centripeda a unei realitati bulversante... Nu am suficiente motive obiective s-o fac (timpu-mi liber fiind destul de ... nelucrativ), dar am nevoie de starea asta, pentru ca pe marginea prapastiei nu-ti permiti luxul vreunei depresiuni...
Astfel incat, de asemenea, nu-mi permit sa nu-ncep ziua cu o cafea buna, care sa-mi creeze acea stare vizionara, tocmai buna de purces in taina oricarei zile fata de care ai ... apucaturi de cucerire. Degust cafeaua, si, incet dar sigur, perdeaua cosmaresca-mi dispare de pe ochi, privirea coborand spre cate-o carte din propria-mi biblioteca (astazi, "Regele se-nclină și ucide", a Hertei Müller, citita in vara si rasfoita acum, pentru cateva idei, pasaje, "imersiune" in descrierea persuasivei puteri a celui in stare sa ucida, mai ales cand statu-l favorizeaza intru asta, anamneza inefabilului animal al sufletului - vulnerabilitate sui generis, cuvantul si tacerea- ambele periculoase, ambele necesare, aproapele prin care cazi etc etc etc...).

Ultimul strop ma prinde-surprinde parcurgand mesajele inteligentilor mei "prieteni" de pe Facebook, unul dintre ele ducandu-ma tot spre Herta, cea din dialogul cu dl. Liiceanu, de la Ateneul Roman, tiparit in Romania Libera... ACEASTA Herta Müller care, fara sa-ncerce cu tot dinadinsul sa jigneasca, spune lucrurilor pe nume, se face ca nu observa usoara mojicie a unora dintre replicile Liiceanului..., taxandu-le putin mai incolo, care nu gadila orgoliile celor care de douazeci de ani traiesc din supralicitarea unui obsedant curaj (livresc, in fapt, inexistent...), recunoscand prestanta intelectuala a interlocutorului (dl. Liiceanu), cu modestie usor ironica plasandu-si propria prestanta ... in fata editorului sau roman... Una peste alta, Doamna H.M. este ea insasi un personaj, chiar daca incearca sa se ascunda tot timpul in spatele extrem de expresivilor sai ochi, care-au vazut multe si care, mult-tacand, au invatat sa vorbeasca foarte bine, concis, deseori forfecand o realitate manipulata de insi ce-si tot propun sinele in forme si variante mereu "frumos pictate", academizate in "gaste literare ori politice", in interiorul carora se traieste bine si-n vremuri de criza. Ochi care-au transformat frica in acuratete a privirii, in care adevarul sticleste, luminand chiar si acolo unde clar-obscurul este mai bine vandut ...
Asadar, ceasca mea ..exclusiva s-a terminat.
E toamna. Frunzele-si rastoarna rucsacul cu povesti sub pasii nostri, spre-a ne reinvata sa vorbim cu sens, tacand intru ascultarea vorbei celui de langa noi, recastigandu-ne prestanta privirii, cea care spune despre noi ceea ce, adesea, nici noi nu stim...
Ascultand SEPTEMBRIE, cu Frank Sinatra, ma pregatesc sa duc in strada o parte din cuvintele-stare care m-au ajutat sa ies si astazi din cosmarul acestei realitati atat de vandabil mediatizate.
Zambind, cu aburul cafelei inca prezent in papilele gustative, caut pe strada o parte din povestile risipite-n frunze... Sper sa le pot descifra sensul, snoava, sa-mi aproprii o parte din puterea regeneratoare a cuvantului-matca.
http://www.youtube.com/watch?v=GiUUlKL-zQc