Faceți căutări pe acest blog

vineri, 22 octombrie 2010

Hei, mat?

http://www.youtube.com/watch?v=uvpjT9ltdrY
Sau nu, continuandu-ne mişcările inimii prin grunjosul trup al fiecărei zile gândite, simţite, respirate-n româneşte?
Sunt mulţi cei care au plecat de aici, supăraţi pe ceilalţi vorbitori de limbă română, ducând în rucsac mărgeaua de diamant a stării vorbirii înseşi. Sunt mulţi aceia care se-ntorc doar pentru sarmale şi cozonaci, mestecând alimentele cu accent tot mai străin. Sunt mulţi şi cei care au rămas, înjurându-i pe ceilalţi ori propria neputinţă, trecând în plan .. terţiar ideea de patrie (de care-şi amintesc doar în interiorul proverbiarului - munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă ..), care pare un concept, adică doar o idee învăţată pe dinafară la una din orele ..pierdute la şcoală. Sunt şi comercianţii cu ideea de patrie, care, de 20 de ani, au tot vândut din idee la Kg, la gram, unitatea de măsură devenind din ce în ce mai ... insignifiantă. Mai sunt şi alţii, ciudaţi, obsedaţi sanguin de această idee, iubita otrăvită, pe care încearcă s-o ţină în viaţă cu orice mijloace, ridicând statui amintirilor frumoase, trecând în uitare o realitate cianuroasă. Şi asta doar pentru că ei simt că sunt pentru că ea e. Limita-ochean prin care pot cunoaşte, recunoaşte lumea, diferenţa-diamant a ochiului multiplu creator.
Peregrini printr-o lume în care fiecare individ e tot mai străin, în care ochiul nu mai face diferenţa, iar pasul preferă acceleraţia drumului propriu-zis, în care, la fel de dogmatic precum orice altă dogmă, se iniţiază teoria în ...umbra căreia ²lumea întreagă este patria mea² (eu - generic vorbind - pierzându-mă, de fapt, într-o imensitate care simt ca există şi fără de mine, rudiment între circuitele oricărui computer ...), ei, bine, astfel respirând un timp care nu mai are gând şi miros, culoare şi stare, ale cărui esenţe nu se mai pot percepe, o clepsidră tot mai abstractă, care nu mai are suficientă coerenţă pentru a se transforma în amintire, ideea de patrie se urcă-ntr-un avion, coboară oriunde, ia orice formă, e ca apa - inodoră. incoloră şi fără miros...
Dacă-ţi merge bine pe unde-ai ajuns, cel mai adesea, iei forma aceea, făcând abstracţie de ideea de patrie, că e una, că e alta... Dacă nu-ţi merge bine, încerci în altă parte, dar cu acelaşi ... sentiment.
Când toate acumulările culturii umane sunt dizolvate-n megabiţii unei civilizaţii exclusiv consumiste, substanţa de patrie dispare din ADN-ul, duios ori cu furie.
Doamna Herta Muller vorbea de vremuri încă normale, de oameni în care această substanţă mai avea elementele fiziologice necesare întru a exista, de acea bună înţelegere între spaţiu şi timp, în care omul, chiar şi foarte mult suferind, încă mai putea discerne, înţelege, cuprinde... Căci şi limita este necesară patriei, pentru a exista, nu numai de foarte bune condiţii materiale având nevoie...