Am obosit să-mi inventez bucurii,
să … brevetez relaţii sociale unde nu-s,
ori să întretin “prietenii” imaginare…
Merg pe stradă printre oameni destul de oarecare,
care mă privesc cu ochi de toate nuanţele,
numai cu bunăvoinţă, nu.
Mă … livrez ruginind-mi neuronii şi terciundu-mi aorta-n dialoguri purtate doar între … ochiul meu cu imaginea-i, din oglindă…
Prea multe bune intenţii care nu au niciun răspuns!
Zdrenţuite de tăcere,
murmurul propriu nemaifiind în stare să inducă în eroare …
Paşi-mi se pierd,
tot mai târzii,
printr-o lume cu care asemănările-mi sunt tot mai trecătoare.
Strălucirea ochilor mei,
pierdută pentru-a dubla conturile unor stăpâni ahtiaţi după banii lor,
începe să strecoare tot mai dese umbre şi-n sufletul meu.
Unde-s aşa-zişii de semeni?
Li s-au uscat cireşele-n gâtlej?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu