”Care ar fi rostul cărturarului în lumea de astăzi, de la noi cel puţin, unde se vorbeşte nu rareori despre un haos? Despre o prelungită reaşezare a valorilor? Care este prestaţia lui în politic?
Îmi place că folosiţi cuvântul cărturar, căzut în desuetudine în epoca de barbarie lingvistică în care trăim. Îl prefer oricând nefericitului adjectiv “intelectual” care, în lipsă de substanţă, se zbate să obţină, prin impostură neologistică, prestigiu semantic. Presupunând că intelectualul şi cărturarul sunt două specii distincte – şi ajung să cred că, spre deosebire de cărturari, “intelectualii” nu pot fi decât publici -, cărturarul se ţine adesea departe de lumea politică. Cu alte cuvinte, cărturarul este personajul niţel inactual care poate fi găsit mai degrabă în bibliotecă decât în studiourile de televiziune. Sunetului şi furiei politicului le preferă “calmul valorilor”; clişeului, instantaneului, butadei le contrapune tomul, acumularea, durata.
Specia intelectualilor a fost descrisă fără complezenţă de Paul Johnson într-o carte memorabilă: de la Rousseau la Sartre şi Foucault, trecând prin Marx, gândirea lor s-ar zice că a avut mai degrabă efecte nefaste. De cealaltă parte, modelul cărturarului desăvârşit este închis în superba formulă prin care Jean Leclercq surprinde esenţa benedictismului: “lâamour des lettres et le désir de Dieu”. Benedictinul sau în genere călugărul cărturar, îndrăgostit de litere şi în căutarea lui Dumnezeu, împlineşte şi transcende totodată idealul cunoaşterii. Este orizontul în care se situează, păstrând proporţiile, modestele mele aspiraţii. Visez la un Vivarium al zilelor noastre, unde exegeza biblică şi studiul literaturii clasice să se regăsească în firească îmbrăţişare. Dar să nu uităm că Vivariumul lui Casiodor este un succedaneu al falimentului politic al senatorului.
Şi fiindcă tot l-am pomenit pe Casiodor, aş spune că, deşi este povestea unui eşec politic, viaţa lui demonstrează că şi cărturarii pot avea un destin public. Îl iau cu autoironie ca model pe Casiodor – un alibi convenabil dacă, după tot ce am spus până acum, s-ar găsi cineva să mă întrebe de ce am abandonat, vremelnic sau definitiv, manuscrisele medievale pentru proiectul politic creştin-democrat sau pentru diplomaţie.”
continuarea aici http://fc-d.ro/2011/05/adrian-papahagi-nu-concep-civilizatia-europeana-fara-crestinism-interviu-in-ziarul-lumina/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu