Faceți căutări pe acest blog

vineri, 3 iunie 2011

Route to Alaska

http://www.trilulilu.ro/Luminita2007/858569a71696c7                                                    http://tvr.ro/inregistrari.php?file=DATA-2011-05-25-22-51.flv&id=Garantat%20100%                              

Cartea cu jucarii (Arghezi)

http://www.trilulilu.ro/RainBlue/14c165f27d6dcd

Murind pentru a afla

http://vimeo.com/24213898


Murind pentru a afla from Anti Iluzii on Vimeo.

…Mircea Vulcanescu, inedit ! Despre raul veacului si « vracii pamantului »

…Mircea Vulcanescu, inedit ! Despre raul veacului si « vracii pamantului »

joi, 2 iunie 2011

Animals And Humans Love Is Love

http://no14plusminus.ro/2011/05/25/o-viata-alaturi-de-stefan-niculescu/

The Temperance Seven - You're Driving Me Crazy

PERSON(IF)ICARE


Tic-tac, tic-tac
Pandore-n hamac
Se leagănă slobode
Scuipându-şi din lob/ode:

În lobul de-a stânga,
Ciupindu-şi nătânga
Spargere-n cremene:
Preţuri – asemene;

În lobul de-a dreapta:
Cucuta – neleapca.

Tic-tac-ul scorţos,
La preţ – firoscos,
Nu-şi lasă din termene,
Vădindu-se-asemene.

Si-uimit,-o …pandoră
Stupcheşte în .. floră,
De-o oră. Pe cremene.

miercuri, 1 iunie 2011

reflexe neconditionate

 
Ce înseamnă – progres? 
Să fii tâmpit, vorbind la celular, ori ticălos –
de la etajul al 120-lea al firmei tale?
Să mergi spre moarte cu 250 Km pe oră şi să-ţi cunoşti familia între funcţia de „Să trăiţi, am înţeles!” 
şi –ntre cea de „Faci doar ce spun eu!”?
  Să butonezi pe telecomandă 100 de programe din care nu mai înţelegi nimic, zappând prin viaţă (vorba unui film…) 
fără-a mai pricepe ceva?
Ori să te pierzi pe tastatura unui computer, 
căutând infinitul exact în programul LIMITĂ, 
„apropiindu-te” de umbre şi înstrăinându-te de cei de lângă tine?
Nu, personal nu sunt progresistă! 
Nici chiar … liber schimbistă…
Există un … progres tehnologic, al instrumentelor pe care le folosim, care, unele din ele – ne limitează, în fapt, existenţele.
Există descoperiri care au îmbunătăţit speranţa de viaţă şi
calitatea vieţii.
Din punctul acesta de vedere, cu umilinţă, recunosc faptul că există … noutăţi coerente şi valabile.
Dar, unele din ele, înlocuiesc alte tehnici, cel puţin la fel de bune, având efecte secundare mult mai nocive!
*
Aşadar, trăiesc folosind, cât mă pricep, tehnologia epocii mele,
dar nu consider că sunt superioară unei … Laure de-acum 500 de ani 
(ori de-acum o mie-două de ani), 
deşi, bagajul de cunoştinţe, diferit, 
este şi cauza unei anumite emancipări…
Dar, în faţa lucrurilor corecte,
grave ori frumoase ale vieţii 
reacţiile mele nu sunt cu mult diferite! 
Ba, din unele puncte cu vedere la … mare, 
pot avea sincope şi lipsuri, fiind mai puţin corecte ori coerente. Poluările multiprogresiste determinându-mă să nu fiu 
cu nimic mai bună decât acea Laură care-şi spăla rufele la râul
în care peştii încă-şi puteau duce existenţele lor coerente… 
şi să am reacţii „dirijate” de alţii într-o măsură mult mai mare acum, decât atunci. 
Deci, în mod profund, să fiu mai puţin eu însămi acum, decât atunci! Întrucât „dresajul” subliminal este una din ….. fazele progresului! 
În concluzie, cred în acumulări, care se câştigă, ori care se pierd,
 care se asumă-n salturi – în cadrul unor generaţii,
dar nu cred în progres ca-ntr-o linie matematică dreaptă şi-nspre ”verticală de oblică diagonală” 
(plină de puncte dodoloaţe şi-n ordine!),
în care cifrele să danseze armonios!
Aşadar, să fim serioşi. 
Şi smeriţi. 
Restul vine, pleacă – împreună cu noi ori fără de noi.
P.S. Dar, mă contrazic!
E, totuşi, un progres – între a putea ucide un om cu o sabie şi a-ţi permite să ucizi milioane, printr-o simplă apăsare de buton, nu?

  Laura Ion -având funcţia de … retrogradă abscisă…

http://www.trilulilu.ro/Luminita2007/5d1a901e10a8aa


JOC FINAL (documentar)

marți, 31 mai 2011

Maureen Fleming Dialogue of Self and Soul excerpt




…& comp. 

Gâștele sălbatice ale Selmei
Îmi purtau pașii pe drumuri a căror bogăție
n-aveam întotdeuna tihnă s-o înțeleg.
Selma se încăpățâna!
Îmi trimitea poemele lui Nelly Sach,
Laureata nobilă a nașterii mele,
Pentru-a mă trezi.
Dar eu, orbită de umbrele tehnicii,
Nu-nțelegeam. Și pășeam
Abstrasă  în/de inconștiența mea,
Pe un drum care, totuși,
Nu știu cum, dar se-ntorcea-n lumină și el.
… Din când în gând…
Gâsca sălbatecă, Selma, 
Îmi trimitea câte-o fantă din pană
Întru recunoaștere.
De ce?
Zburam? Încă  nu … 
                 @

Piatra de MUŞCEL (Via CÂMPULUNG-MUŞCEL)



Râul Târgului curge liniştit, deşi e un pic nervos din fire. Vine dinspre munte şi-n aval apa are alte doruri. Dinspre Mateiaş, amintirile râului coboară ca o luptă-ntre daci şi romani, întru naşterea poporului român. Adică, o luptă în care învingător e-un al treilea, în timp…
Apa macină stânca, croindu-şi stările în sufletul ei. Totodată, dându-i astfel şansa stâncii de a se opune, pentru a-şi contura punctul de rezistenţă. De a-şi împlini existenţa, esenţa.
Omul de munte, în plimbările sale, aducând acasă piatră cu piatră (pentru toate nodurile din semnele cercului său interior…), a pus temelie casei sale. O temelie în care muzica râului – pe versurile respirânde ale pietrei – l-a păstrat vertical.
Şi, casa construită pe temelie de piatră, pe care n-a surpat-o nici timpul şi nici vremurile, cu istoriile (isteriile) lor, stă mândră pe strada numită, la rândul ei, „Calea Pietroasă”, pe care, mergând, simţi încă furioasa curgere a râului, dinspre amonte-n aval.
Fiind locul de refugiu al câtorva generaţii (a fost construită-nspre mijlocul secolului al XIX-lea), cărora le ştie fiecare sentiment şi respiraţie, auzind totodată ţipătul câtorva zeci de prunci – la naştere (fenomen ce se petrecea-ntre zidurile sale), ea-şi cuibăreşte sensurile în inefabilul, puţin colţos, al bucăţilor inegale de stâncă…
Zidul casei, de piatră şi el, toarce liniştit şi singur (actualii locatari – generaţia de-acum – sunt plecaţi în America, venind aici doar în timpul verii) – păstrând în sine, ca-ntr-un album pe care numai iniţiaţi-l pot cunoaşte, poveştile omătului, lângă cele-ale vânturilor de toamnă şi primăvară, pentru-a le spune-n visele musafirilor din timpul verii.
Astfel că, piatra albă de Muscel îşi face simţită prezenţa pe străzile New York-ului, prin pasul muşcelenilor care continuă-n mers poveştile pietrei (auzite-n adierile de fân şi speranţă-ale verilor), rezistând în visuri şi şanse, chiar şi pe-acolo, “peste baltă”, într-un destin - sens al respiraţiei - vertical.
Mai mult, temeliile multor biserici din ţară sunt construite din piatră albă de Muşcel (ba chiar şi de prin vecini…).
Astfel, întorcându-ne-n amontele inimii, ne regăsim lumea întru care naşterea noastră temelie-ntemeietoare-şi recunoaşte în lacrima-stalactită a pietrei-casă.