aproximări poetice, prozaice, clivaje la limita pasului comun
Faceți căutări pe acest blog
sâmbătă, 18 iunie 2011
Pe lonjeron, trepte
Pas suspendat.
Rămas în rana întrebării.
Pe o scara imaginară
ale cărei trepte infinite
mă pot pierde
în sinele-mi,
urc.
Și cobor.
Din când în când
dormind pe câte-o treaptă.
Colțuroasă.
Sub care oboseala-mi crește,
invitându-mă-n golul cochiliei
Marelui melc.
Încă nu.
Încă nu, îmi spune al doilea pas,
de rezervă,
care, hipnotic,
mă dăltuiește-n lonjeron,
ocrotitor,
păstrându-mi mersul.
Urcuș.
Coborâș.
Cu icnet de suflet spart
pe câte-o treaptă.
Cu evrica redescoperirii
câtevreunui fragment
din Empireul uitat.
Pas.
Poți zice, la un moment dat,
melc făcându-te-n sinele-ți.
joi, 16 iunie 2011
marți, 14 iunie 2011
EGOtISM
Văd trandafirul.
Îi simt petala.
Inima-l pictează.
Îl cumpăr.
Şi-l dăruiesc.
Spre a-i vedea lumina.
În mine.
luni, 13 iunie 2011
DINSPRE BUNICI DEVENINDU-NE OCHII
Mai plouă cu sunete care a cântec aduc
Din depărtare auzind foşnetul tandru
Ivit printre pletele bătrânului nuc…
Feţe bătrâne fixează pereţii invizibili ai timpului.
Cutele-întelepciune taie orizontul
În patru, semn de orientare într-un spaţiu ales.
În sus şi-n jos
Ochii lor sfarmă-n tăcere
Cuvinte care niciodată nu se vor spune.
În schimb, în stânga şi-n dreapta,
Cu îngeri ori nu,
Mulţi dintre ei pierdutu-s-au în artele
Greului pământ ideologic.
Ieşit-au mai … fragezi de-acolo, iar
Mulţi - chiar mai înalti cu o treaptă ori două…
Un gest nesigur, tremurător, li se
Prelinge spre paşii noştri,
Nesiguri şi ei.
O mână-aripă, în lină zbatere,
Ne lasă miezuri de sens
Risipite-n cojile de nucă ale onomatopeelor…
Nu ştim. Nu pricepem.
Din cute cad cristale ce-şi sparg spirala-n
Caldarâmurile noului secol,
Nimeni nepricepându-le nadirul.
Mai plouă cu sunete care a cântec aduc
Din depărtare auzind foşnetul tandru
Ivit printre pletele bătrânului nuc…
… Feţele-s crunte ori calde
Mirosind a brad uitat într-un colţ, vara.
Mirosind a smirnă şi-a mirth…
Ne privesc. Îi privim. Între noi e rece şi,
În zgomot, mor clipe casate, casante.
Unii de alţii fie-ne-va dor
Când roua mucezi-va două-trei frunze
Pe zâmbetul, de umbră, al lor.
Feţele au nume, destin şi părechi printre îngeri,
Noi însine împrumutându-le masca, la urmâ-ne…
Mai plouă cu sunete care a cântec aduc
Din depărtare auzind foşnetul tandru
Ivit printre pletele bătrânului nuc…
Şi, astfel,
Noi inşine scădem clipa, în crunta neînţelegere.
Iar paşi ce ne poartă, gârbovi, se-ndoaie sub stele,
Sub cratima lunii regăsindu-ne, candizi, odihna.
Mulţimi ai tuturor neînţelesurilor
Şi neînţeleşilor- devenind, totuşi.
Mai plouă cu sunete …
duminică, 12 iunie 2011
Lui P. Gh.
http://www1.peteava.ro/id-78345-petre-gheorghiu-si-victor-rebengiuc-amicii
El
actorul
ucise lei
descoperindu-l
pe Enkidu
dar şi pe însusi
Ghilgameş
suspect de vii
în sine-şi.
În lupta sa
mută
laşităţile
subreferenţialei zile
uitându-le în rana
lui Achile...
Şi-ntors
pe fruntea-i
deja o stea
mai luminoasă
ca un Leu
ducea.
Lucea.
Nu te puteai uita
oricum
la el
actorul
cu un Leu-lumină-n
frunte stându-i!
La rându-ţi
rana lui Achile
trebuia s-o fi pierdut...
El
actorul
ucise lei
descoperindu-l
pe Enkidu
dar şi pe însusi
Ghilgameş
suspect de vii
în sine-şi.
În lupta sa
mută
laşităţile
subreferenţialei zile
uitându-le în rana
lui Achile...
Şi-ntors
pe fruntea-i
deja o stea
mai luminoasă
ca un Leu
ducea.
Lucea.
Nu te puteai uita
oricum
la el
actorul
cu un Leu-lumină-n
frunte stându-i!
La rându-ţi
rana lui Achile
trebuia s-o fi pierdut...
WDCetComp
Tipic
mergea
piticul
roz
pe câmpul
ca mătasea.
Avea un tic:
din când în când
rotea
în juru-şi
inima-i.
... Din colţul serii
un arici
i-o luă drept minge.
Pe rozul câmp
mătasea sa
în rana rozului pitic
creştea.
Ariciul?
Nici habar n-avea
că seara-l folosea.
mergea
piticul
roz
pe câmpul
ca mătasea.
Avea un tic:
din când în când
rotea
în juru-şi
inima-i.
... Din colţul serii
un arici
i-o luă drept minge.
Pe rozul câmp
mătasea sa
în rana rozului pitic
creştea.
Ariciul?
Nici habar n-avea
că seara-l folosea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)