Faceți căutări pe acest blog

vineri, 24 februarie 2012

Speranţă: Catrinel Dumitrescu


Oamenii rari, când sunt şi artişti, emană o căldură care, probabil, vine din amintirea paşilor trăiţi de aceştia în Empireu... Şi când nu sunt neapărat artişti, acea căldură există, însă gradul de expresie are o rază de propagare mai mică.

Catrinel Dumitrescu este unul din oamenii rari. Care au lăsat şi lasă sentimente şi gânduri temeinic omeneşti pe unde trece. Oameni peste care, din păcate, ca peste toţi ceilalţi, cad nouri grei. Care le împovărează privirea, surâsul, făcându-le din inima-le o rană în care totul plânge, care seacă, ucide claritatea privirii.

Oamenii rari, când sunt şi artişti, emană o căldură care, probabil, vine din amintirea paşilor trăiţi de aceştia în Empireu... Şi când nu sunt neapărat artişti, acea căldură există, însă gradul de expresie are o rază de propagare mai mică.
Catrinel Dumitrescu este unul din oamenii rari. Care au lăsat şi lasă sentimente şi gânduri temeinic omeneşti pe unde trece. Oameni peste care, din păcate, ca peste toţi ceilalţi, cad nouri grei. Care le împovărează privirea, surâsul, făcându-le din inima-le o rană în care totul plânge, care seacă, ucide claritatea privirii.
 Ca un rucsac orfeu-euridicean, ÎNNAPOIA capătă o greutate pe care sisificul din noi nu-şi mai găseşte resurse să mai urce, încă o dată, bulgărele, spre-a putea vedea, faţă către faţă, zâmbetul zeului.
SPER DIN TOT SUFLETUL ca Doamna Catrinel, tânăra cu ochi zglobii, sticlind de inteligenţă şi sclipitoare ironie, umane şi teribil de calde ambele – lucruri foarte greu de găsit astfel, în atare combinaţii – să REGĂSEASCĂ puterea de a-l renaşte din cenuşa amintirii pe cel împreună cu care şi-a păstrat, construit, luminat catedrala fiinţei ultimilor peste 20 de ani, pe domnul Milu Hossu, să redobândească forţa privirii întru lumină şi dragoste pentru doi, pe banca surâsului nostru de viaţă. 
a un rucsac orfeu-euridicean, ÎNNAPOIA capătă o greutate pe care sisificul din noi nu-şi mai găseşte resurse să mai urce, încă o dată, bulgărele, spre-a putea vedea, faţă către faţă, zâmbetul zeului. 

Care nu umbră de zâmbet să fie, ci tonică regăsire a frumuseţii clipelor de doi întrunul, astfel păstrându-l viu şi pe dl. Hossu.


SPER DIN TOT SUFLETUL ca Doamna Catrinel, acest om special, cu ochi zglobii, sticlind de inteligenţă şi sclipitoare ironie, umane şi teribil de calde ambele – lucruri foarte greu de găsit astfel, în atare combinaţii – să REGĂSEASCĂ puterea de a-l renaşte din cenuşa amintirii pe cel împreună cu care şi-a păstrat, construit, luminat catedrala fiinţei ultimilor peste 20 de ani, pe domnul Milu Hossu, să redobândească forţa privirii întru lumină şi dragoste pentru doi, pe banca surâsului nostru de viaţă.



Doamne ajută!

marți, 21 februarie 2012

de rasfoit

http://www.openculture.com/

Atelier LiterNet › Alexandra Irimia, pe marginea unei cărţi de Marguerite Yourcenar: Odihnindu-şi ochii pe spaţiul alb, vertijul

Atelier LiterNet › Alexandra Irimia, pe marginea unei cărţi de Marguerite Yourcenar: Odihnindu-şi ochii pe spaţiul alb, vertijul