Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 18 noiembrie 2015

fanta

tăcere ascunsă-n
surâsul incandescent al
nourului,
ca pre sub patima luminii
să-și revendice
metaforele-imagini
din metafora-umbră

spre metafora-gând nuntit cu sine însuși, întru devenirea pasului-aripă.

luni, 2 noiembrie 2015

pricinile surasului



...nu-mi plac oamenii-linii, ci doar oamenii ondulati, prin care multicolor trec undele si, in racoarea diminetilor, raman vii, intre lacrimi si surasul florii soarelui, fante luminoase pe o planeta rotunda, pastrand gandul bun al lui Dumnezeu uitat in pana pe care doar ei, "ondulatii", o mai pot vedea in aripa-n zbor a porumbelului alb...

vineri, 14 august 2015

Admirabila tăcere-Alexandru Mironescu

Admirabila tăcere-Alexandru Mironescu

vineri, 12 iunie 2015

timpul e viu


Nicăieri. Niciodată. Niciunde. Nicicând. Pretexte de-a transforma timpul într-o lighioană opacă. Lipsită de transparenţă şi de posibilităţi. De permeabilitate. De accesibilitate şi şansă. Şi astea toate într-o lume ce ESTE prin timp. Care se VEDE prin timp. Care se AUDE în timp. În care SE TRĂIEŞTE de la o secundă la alta, un timp la altul.
Negarea timpului e doar un afect al depresiei. De asemenea, orbirea dintr-un interior lăsat pe întuneric, fără ochi chiar, în care se instalează depresia, cu fluctuaţiile zogomotelor, sunetelor, fulguraţiilor şi dezordinilor care rup fiind până la aneantizare. O intrare în sine până peste sine, dintru care nu se mai recunoaşte nimeni în sine...
Primul strigăt, la naştere - e deja un sunet în timp. E deja intrarea în standardele timpului, cu măsura de care fiecare e în stare.
Măsurile timpului sunt diverse. Capacitatea imersiunii în el, dând diferenţele. „Gagliarda”, dansul, pe care eşti în stare să-l exersezi, în cerc, în semicerc, în spirală – cred că face marile diferenţe de percepere a lui. Pentru că, oricât de intelectuali ne-am da, perceperea efectivă a timpului se face prin sânge, carne şi os, prin nervii care dor, întinzându-se sub presiunea lui.
Timpul e viu. Simte când e luat în seamă şi reacţionează în consecinţă: dă credit celui care-i dă credit. Respectă pe cel care-l respectă. Şi nu doar ca expresii verbale. De la o fază a încrederii/neîncrederii încolo, timpul se manifestă viu într-un sens ori altul: ca o lumină ori ca o gaură neagră.
Ca o lumină – viaţa celui întru care se manifestă devenind tonică, vizuală, vizibilă, „lucrurile merg”. Timpul e un partener de dialog pe care trebuie să-l iei în seamă, să-l auzi, asculţi, să ţii seamă de ce-ţi .. spune.
Ca o gaură neagră – în fine, depresia.

Astfel încât, VIUL ÎN TIMP înseamnă oportunităţi de care nu ştie, pe care le simte prin valorificarea clipelor. Crescând în sine, ca viu, din această valorificare, odată cu insul şi timpul său. Ori scăzând, în cazul în care viul se comprimă, cu sine – şi timpul său...

vineri, 24 aprilie 2015

Brainstorming ,,,



între segmentele impresiei/
încercând să dăm sens hortensiei/
papadat de bengescu-n rădăcinile/
prin care din frică ieşim/
tropăind/
ori cu graţia secundei-har /
ne construim stratageme de supravieţuire/
închişi ermetic în fragmentul de sine/
pe care-l pricepem/
şi cu care dansăm angoasant/
prin destinele cunoscuţilor ori necunoscătorilor noştri.//
cand spargem gheaţa/
copca prin care privim cerul/
ne rostogoleşte din neputinţe/
doar contravaloarea clipelor dintre o respiraţie şi alta/
plătite cu peşinul înţelegerii/
în monede-lumină.//
fiecare gest şi privire de-atunci înainte/
e-n alt tipar emisă/
magneţi devenind pentru/
alge ori rechini ...


luni, 9 februarie 2015

GLOD

  


Paşi-mi se pierd prin rumoare.
Timpu-mi se scutură.
Prin amintiri strecurându-mă,
M-am pierdut de izvoare.

Cuvintele-mi scad privirea.
Ochiu-mi nu se mai regenerează-n nimic.
Peste streaşinile sunetului târziu
Urechea-mi trădează uimirea.

Nu mi-e nici cald. Dar nici rece.
Clipele toate-mi robotesc în zadar.
Aiuritor se-ascunde şi-ultimul vis
În rana ultimei arce.

Din când în când răspund la un nume.
Genericu-mi nume înscris pe-o hârtie.
Aş avea dreptul, probabil, la un surâs...
Un rânjet se-ntoarce din lume...

Pe-o cărare întoarsă din drum
Mă preumblu-ntr-un petec de seară.
Din treptele scorburii-mi se preumblă
Umbra-mi, preschimbată în scrum.

Nu mi-e nici rece. Nici cald.
Din amintiri mă strecor spre amiază.
Un nume-mi răstoarnă umbra urechii
Sub care clipele-mi scad.


sfert


Tremura-n noi Cuvantul/ 
 curentandu-ne de sine continuu./ 
 Oricat de mult am vedea-n oglinzi/
 carnea doar, ori  masca,/
 voltii care ne tin trupul in freamat constant/
 (cu umbre si fosnet/
 in cei mai subtili centri nervosi)/
 ne rastignesc de noi insine/
 pe noi insine: /
 o cruce asumata-,nteleasa/
 ori doar patru sensuri/
 care ne rup in sferturi-bucati,/
 smulgandu-ne constant viata din fiinta,/
 timpul din clipa,/ 
 pasul din mers, rostul din sinele-i./
 Cat fi-vom Cuvant/
 rana vom fi./ 
 A intelesului.