rond/s/tuiri...

In lacrima ce-mi curge, rana, pe obraji

Rasare, suspendata inca, lumea

Pe care, odata, am visat-o, ca si cand ar fi fost

Lumea mea. Dar nu era.

Caci lumea lor e gratie ce-mi frange

Timpul, respiratia. Si ieri. Si azi.

Desi parea ca s-ar fi mai schimbat cate ceva ...

Dar nu-i asa. Doar o parelnicie. Tot ei sunt

Cei care imi dirijeza starea de a fi.

Si mie. Si altora. Ca mine. Necunoscuti.

Sub tampla vremii ne recunoastem, insa.

Spre ciuda lor. Chiar daca doar de dupa moarte

Tampla aceasta ne va ocroti ...

 (nu ei sunt taina asta, insa)