http://www.youtube.com/watch?v=yY2Ugpst9VY
În castelul meu e vară
Soarele s-a lămurit:
Razele îl înconjoară
Să-l ferească de umbrit…
În castelul meu de frunze
E doar vară. Şi-au plecat
Rândurile risipinde
Ale timpului, uitat.
Bat secundele în valuri
Să re-ntoarcă-ntre clepsidre
Ale frunzelor voaluri
Şi castelul să-mi închidă.
Dar tic-tacul nu mai are
Sarea mării aurită.
El doar trece, poate doare
Şi se sfarmă-ntr-o absidă…
În castelul meu e vară!
Vară veşnică şi blândă.
Peste care se coboară
Doar un pas, ca o izbândă.
aproximări poetice, prozaice, clivaje la limita pasului comun
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 29 mai 2009
dia(helios)log
http://www.youtube.com/watch?v=KRjxraeiaPA
@ Mulțumesc @ - înseamna, de fapt:
@ Adio. M-ai reîntâlnit cu mine! @
Pe drumul dintre
Câmpurile cu Floarea-Soarelui,
Doar izvorul memoriei susură…
@ Mulțumesc @ - înseamna, de fapt:
@ Adio. M-ai reîntâlnit cu mine! @
Pe drumul dintre
Câmpurile cu Floarea-Soarelui,
Doar izvorul memoriei susură…
Ciresar
http://www.youtube.com/watch?v=L-5jjTGrTkQ
Plecând, în dimineţile Cireşarului,
Spre drumuri ce-şi cuprind
Înţelesurile în fructul
Ce fost-a mugur,
Mă-ndrept spre oglinda
Ce-mi cară-n fiecare zi
O parte din chip
Într-altă parte.
Nu sunt singură-n drumul meu.
Pe măsură ce-n lumea asta
Rămâne tot mai puţin din mine,
Îngeru-mi se lasă tot mai greu,
Când pe un umăr, când pe altul,
În luptă, pe stângul, cu umbrele...
Uneori purtându-mă pe aripile sale. Însuşi.
...Vedeam oameni care, zice-se,
vorbeau singuri.
Eu cred că, de fapt, traduceau îngerului lor
Impresii ale paşilor petrecători.
Eu cred că ei vorbeau cu îngerulu-şi...
Îndepărtându-se tot mai mult
De propria respiraţie,
De umbre...
Dintru mine chiar ieşise
Timp petrecut între o pană şi alta
Din aripile îngerului.
Nici el înţelegându-şi zborul.
Dar mugurul însuşi fiind.
Eu? El…
Plecând, în dimineţile Cireşarului,
Spre drumuri ce-şi cuprind
Înţelesurile în fructul
Ce fost-a mugur,
Mă-ndrept spre oglinda
Ce-mi cară-n fiecare zi
O parte din chip
Într-altă parte.
Nu sunt singură-n drumul meu.
Pe măsură ce-n lumea asta
Rămâne tot mai puţin din mine,
Îngeru-mi se lasă tot mai greu,
Când pe un umăr, când pe altul,
În luptă, pe stângul, cu umbrele...
Uneori purtându-mă pe aripile sale. Însuşi.
...Vedeam oameni care, zice-se,
vorbeau singuri.
Eu cred că, de fapt, traduceau îngerului lor
Impresii ale paşilor petrecători.
Eu cred că ei vorbeau cu îngerulu-şi...
Îndepărtându-se tot mai mult
De propria respiraţie,
De umbre...
Dintru mine chiar ieşise
Timp petrecut între o pană şi alta
Din aripile îngerului.
Nici el înţelegându-şi zborul.
Dar mugurul însuşi fiind.
Eu? El…
joi, 28 mai 2009
Gina Patrichi, Silvia Popovici, Victor Rebengiuc - Stalpii societatii 1
http://www.youtube.com/watch?v=4EBTIq4Mikg
duminică, 17 mai 2009
sâmbătă, 16 mai 2009
click!

HARTĂ
Dintr-o privire pierdută pe-un perete observai că fără Portugalia, Spania n-ar avea profil. S-ar privi-ngrozită în Oceanul Atlantic. Cu cel de-al treilea ochi, cel din frunte. Pentru că ochii-ochi sunt, de fapt, în zona lui Porto, din Portugalia.
Nici vorbire n-ar avea Spania. Chiar de-ar inventa cuvinte. Chiar de le-ar scoate din paideuma sa. Întrucât Sines e tot în Portugalia.
Cum ar fi descoperit Columb America, dacă n-ar fi fost Portugalia?
Cine i-ar fi povestit ce văzuse, fără Porto şi Sines? Chiar de urechea, spre auzire, era-n sfera de influenţă a Talaverei, în Spania adică. Ce Iberie ascunsă-ar fi fost Spania fără Portugalia? Ce noroc la Sagres ar fi fost, fără anul 1143?
Dar, ironia soartei, altruismul Portugaliei a fost plătit prin înghiţire. Mai întâi de însăşi Spania – 1581-1640, pentru a nu mai fi nevoită să spună tot timpul “graciaç”.
Cele două secole care-au urmat au învăţat ochiul să-şi ţină pentru sine vederea, s-o tacă.
Şi totuşi…
Oceanul ronţăie. Zulufi cresc pe ţărmurile hărţilor, astfel. Se nasc spanioli, se nasc portughezi, prin vinele cărora circulă sângele albastru, al mărilor. Oprite din scurgere-n câte vreo hartă. Prin care timpul îşi odihneşte clipirea-n spaţiul rătăcitelor semne. Indicatoare preţioase pentru ochi.
…Peretele, în albul său preţios, mărunţi imaginea hărţii într-un jucăuş delfin, ale cărui sunete clipeau mărunt dinspre Porto spre Sines, sugerând o Spanie dinspre care infanta-şi cobora pasul pe umerii unui Columb perpetuu.
stări
joi, 14 mai 2009
chip

M-ascund tot mai insistent
În spatele unui chip care
Se-ndepărtează continuu
De mine,
Închizându-mă-ntre ramele
Portretului Gray
Do ori ani zând sferturile
Cuvintelor.
Ochii mei deja-s
În spatele oglinzii.
Chipu-mi nu mă mai poate
Păcăli.
Eu în urmă.
El - agonizând
Între cearcăne şi cute.
În urna celui de-al treisuteşaizecilea gând
Întâlnindu-ne.
miercuri, 13 mai 2009
Cele 10 porunci ale lui LEO SZILARD

1. Încearcă să înţelegi legătura dintre lucruri şi legile după care se conduc acţiunile oamenilor, aşa încât să ştii ce faci.
2. Acţiunile tale trebuie să aibă un ţel demn, dar să nu te întrebi când îl vor atinge; ele vor fi modele şi exemple, şi nu mijloace de a atinge un scop.
3. Vorbeşte-le celorlalţi ca şi cum ţi-ai vorbi ţie însuţi, ţinând seama de consecinţele vorbelor tale, aşa încât să nu-ţi îndepărtezi oamenii din jurul tău, în timp ce sensul vieţii să nu dispară văzând cu ochii în singurătatea tot mai copleşitoare, iar credinţa ta în perfecţiunea creaţiei să nu se spulbere.
4. Nu distruge ceea ce nu eşti în stare să creezi.
5. Nu te atinge de mâncare dacă nu eşti flămând.
6. Nu pretinde ceea ce nu poţi avea.
7. Nu minţi dacă nu e necesar.
8. Respectă-ţi copiii. Ascultă-le cuvintele cu pioşenie şi vorbeşte-le cu nesfârşită dragoste.
9. Munceste şase ani la rând. Dar în al şaptelea, caută singurătatea sau tovărăşia oamenilor străini, aşa încât amintirea prietenilor tăi să nu te împiedice să fii ceea ce ai devenit.
10. Condu-ţi viaţa cu o mână uşoara şi fii pregătit s-o părăseşti, oricând ai fi chemat.
Leo SZILARD (fizician maghiar/american, 1898-1964)
(Sursa: Georg KLEIN – "Perfectiunea creatiei si tragicul vietii", Cluj-Napoca, 2007)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
