Laura Ion. PASI PE NISIP, SPRE NOURI DRAMUINDU-MI CLIPA

miercuri, 1 iunie 2011

JOC FINAL (documentar)

marți, 31 mai 2011

Maureen Fleming Dialogue of Self and Soul excerpt

…

…& comp.

Gâștele sălbatice ale Selmei
Îmi purtau pașii pe drumuri a căror bogăție
n-aveam întotdeuna tihnă s-o înțeleg.
Selma se încăpățâna!
Îmi trimitea poemele lui Nelly Sach,
Laureata nobilă a nașterii mele,
Pentru-a mă trezi.
Dar eu, orbită de umbrele tehnicii,
Nu-nțelegeam. Și pășeam
Abstrasă în/de inconștiența mea,
Pe un drum care, totuși,
Nu știu cum, dar se-ntorcea-n lumină și el.
… Din când în gând…
Gâsca sălbatecă, Selma,
Îmi trimitea câte-o fantă din pană
Întru recunoaștere.
De ce?
Zburam? Încă nu …
@

Piatra de MUŞCEL (Via CÂMPULUNG-MUŞCEL)

Râul Târgului curge liniştit, deşi e un pic nervos din fire. Vine dinspre munte şi-n aval apa are alte doruri. Dinspre Mateiaş, amintirile râului coboară ca o luptă-ntre daci şi romani, întru naşterea poporului român. Adică, o luptă în care învingător e-un al treilea, în timp…
Apa macină stânca, croindu-şi stările în sufletul ei. Totodată, dându-i astfel şansa stâncii de a se opune, pentru a-şi contura punctul de rezistenţă. De a-şi împlini existenţa, esenţa.
Omul de munte, în plimbările sale, aducând acasă piatră cu piatră (pentru toate nodurile din semnele cercului său interior…), a pus temelie casei sale. O temelie în care muzica râului – pe versurile respirânde ale pietrei – l-a păstrat vertical.
Şi, casa construită pe temelie de piatră, pe care n-a surpat-o nici timpul şi nici vremurile, cu istoriile (isteriile) lor, stă mândră pe strada numită, la rândul ei, „Calea Pietroasă”, pe care, mergând, simţi încă furioasa curgere a râului, dinspre amonte-n aval.
Fiind locul de refugiu al câtorva generaţii (a fost construită-nspre mijlocul secolului al XIX-lea), cărora le ştie fiecare sentiment şi respiraţie, auzind totodată ţipătul câtorva zeci de prunci – la naştere (fenomen ce se petrecea-ntre zidurile sale), ea-şi cuibăreşte sensurile în inefabilul, puţin colţos, al bucăţilor inegale de stâncă…
Zidul casei, de piatră şi el, toarce liniştit şi singur (actualii locatari – generaţia de-acum – sunt plecaţi în America, venind aici doar în timpul verii) – păstrând în sine, ca-ntr-un album pe care numai iniţiaţi-l pot cunoaşte, poveştile omătului, lângă cele-ale vânturilor de toamnă şi primăvară, pentru-a le spune-n visele musafirilor din timpul verii.
Astfel că, piatra albă de Muscel îşi face simţită prezenţa pe străzile New York-ului, prin pasul muşcelenilor care continuă-n mers poveştile pietrei (auzite-n adierile de fân şi speranţă-ale verilor), rezistând în visuri şi şanse, chiar şi pe-acolo, “peste baltă”, într-un destin - sens al respiraţiei - vertical.
Mai mult, temeliile multor biserici din ţară sunt construite din piatră albă de Muşcel (ba chiar şi de prin vecini…).
Astfel, întorcându-ne-n amontele inimii, ne regăsim lumea întru care naşterea noastră temelie-ntemeietoare-şi recunoaşte în lacrima-stalactită a pietrei-casă.

luni, 30 mai 2011

vectori

cata atentie si determinare avem in (re)denumirea lucrurilor, atata sens dintru ele pastram...

http://www.romania-muzical.ro/emisiuni/es-index.shtml?sh=16

vineri, 27 mai 2011

Silence - Jan Garbarek,Egberto Gismonti,Charlie Haden

Tăcând, tăcerea învață să zboare
prelungindu-se-n valul gândului,
dintru care
onomatopeea mării
recunoaște sarea și osul -
prinosul
secundei, tonul de aur al viului.
De sub privirea cuvântului mut
eu de mine ascult,
tu pe tine de vezi,
ei se preumbla-n sine,
cu tălpile goale pe nisipul clepsidrei călcând,
recunoscându-ne toți în matricea privirii,
în tonul de aur al viului,
prinos al secundei.
http://youtu.be/eq0EWNuR1H8

V-A-R-Ă

Roua-n petale.
Sarea-n tipare.
Râul agale
Toarce la soare.
Salcia-n vals.
Cucul în ceas.
Refrenul fals
Se-aude-n pas.
Printre cărări
Curg depărtări,
Iar către maluri
Respiră valuri.
În nuci e vară.
Pe drumuri coboară
Vise-n cirezi.
Uitate-n amiezi.
Petalele-n rouă,
Iar luna e nouă
Pierdută-n tipare
De sare și mare.

joi, 26 mai 2011

TRUDĂ

Turmele înfulecau
Urmele ce rămâneau
Din marele os
Peste care deja
Se lăsase
Timpul geros
Al desfiinţării identităţii.

La pas mergeau
Generalii băţoşi ce-şi scoteau
Din când în când
Câte-un gând
La mezat
Să le fie
De turme sărutat.

Gârbova turmă
Din amnezica urmă
A basmelor
Despre ce-au fost odată
Oamenii
Când fiecare-şi era
O poveste ce nu se sfârşea
Revenea
Buimacă de nepricepute sensuri
Dansând pe lespezi de piatră
Concentrice jocuri
Ce urmau să-i redefinească
Numirea firească.

Dar lipsea centrul
Cercului.

Încă lipsea
Punctul ce turma
O chiar putea desfiinţa
Ca amalgam haotic
De amintiri nepricepute
Care-şi chemau hipnotic
Altarele infinite
Ce-ar fi readus
Mersul cu fruntea spre sus.

Încă-n bezmetice
Şi nedevenitoare petece
Turma-şi plimbă neputinţele
Încercându-şi rugătoare
Drumul spre centrul
Soarelui din mare.
Din marea sufletelor vii.

luni, 23 mai 2011

Finitudine

Nu. Venele, capilarele, arterele chiar,

Nu au devenit nici aripi, nici pene, nici fluvii

Eliberate-n mări şi oceane.

Ci doar sârma ghimpată

Prin care mâinile târzii ale-austrului

Se preumblă bezmetic şi, sacadat, urduros,

Compune opera de trei parale-a

Micului infern: infinitul pasului-zar.

ziduri

Am obosit să-mi inventez bucurii,

să … brevetez relaţii sociale unde nu-s,

ori să întretin “prietenii” imaginare…

Merg pe stradă printre oameni destul de oarecare,

care mă privesc cu ochi de toate nuanţele,

numai cu bunăvoinţă, nu.

Mă … livrez ruginind-mi neuronii şi terciundu-mi aorta-n dialoguri purtate doar între … ochiul meu cu imaginea-i, din oglindă…

Prea multe bune intenţii care nu au niciun răspuns!

Zdrenţuite de tăcere,

murmurul propriu nemaifiind în stare să inducă în eroare …

Paşi-mi se pierd,

tot mai târzii,

printr-o lume cu care asemănările-mi sunt tot mai trecătoare.

Strălucirea ochilor mei,

pierdută pentru-a dubla conturile unor stăpâni ahtiaţi după banii lor,

începe să strecoare tot mai dese umbre şi-n sufletul meu.

Unde-s aşa-zişii de semeni?

Li s-au uscat cireşele-n gâtlej?

Microritmuri "sarate ca- bucate"

Microritmuri "sarate" ca-n Bucate :) Slideshow: Laura’s trip to Pitesti, Romania was created by TripAdvisor. See another Pitesti slideshow. Create a free slideshow with music from your travel photos.

sâmbătă, 21 mai 2011

rest

risipitoare ploaie/
pe umeri ni se-apleaca/
rugina sa ne-o spele/
din aripi,
de pe pleoape

vineri, 20 mai 2011

CĂLUȚUL BRUN

Mergea plecându-și capul - la fiecare pas pestriț (puțin cam șchiop fiind) -
Iar din căruță - stăpânul său îl biciuia de zor (recoltă de fier vechi cărând).
În dimineața zilei ce-o descriu - calul cel brun doar apă dintr-un lac băuse,
Nu pentru alta, dar lacrima, ce îi căzu din ochiul drept, din apă-i se prelinse …
Pe drumul pietruit - galopul său pestriț cânta un viers de jale.
N-avea pe nimeni … dintr-ai lui, să-i iasă-n cale…
Și, la un strop de tihnă, binemeritată,
O mângâiere să-i ofere pe coama-i înstelată;
Si - de putea - o mână de grăunțe să-i aducă,
Ar fi-nmuiat chiar cerul căluților de sticlă!

Dar nu. Doar biciul stăpânului îl simte, grumazu-i tremurând sub lovitură!
Pe drumul pietruit niciun alt om nu pare să simtă cum lacrima-i susură
Din ochiul său cel blând …

Mergea.
Plecându-și capul.
Stăpânul său, înfierbântat de pradă,
Lovea, icnind.