STARE

Eram. Plimbându-mă pe lac, vâsleam la gânduri. Albastrul cerului îmi răsfira-n sclipirea razei chipul tăcut al unui ceas ce-mi sfârteca, prin os, vâslirea. Şi-ncet, chiar lacul se strângea în sine, prin aburi picurându-mi starea. Eu însămi o lacrimă-nserată-n taina micşorării sale devenind. Fusesem? Din rana cerului îmi dumiream absenţa. Un gând al vâslei însămi rămânând.