Fericirea nu are nici trecut, nici viitor. Ea e. La un moment dat, obosiți, ne refugiem în amintirile despre noi înșine, când aveam dorințe, visuri/vise, timp înainte...
Și, astfel, vorbim despre ... în comparații și cu tonusul scăzut de acum..
Ehei! Pre când ne doream, ne visam așa ori altfel... forța viului ne proteja cu o aură pe care atunci nu o vedeam, dar acum îi simțim căldura, dacă o mai percepem, sub povara neantului unui cotidian în care avem tot mai puțin loc...
în care suntem tot mai puțin aici,
respirând în interludiul
dimineților întârziate
și a/murgului ce-și tropăie
drumul tacticos..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu