Cu mâna cea stângă
Îmi umblu prin umbră
Căind depărtările
Plutindu-mă-n mările
Ce-adânc mă cuprind
În leii de mare-nghiţindu-mă
Cu mâna-mi de-ntrecere
Ce-mi fulgeră-n secere
Lumina o-ncerc
Rănită de cerb
….Şi ea, mâna mea,
Uitându-mă-n stea
Cu sângele-mit
Ce şi la-ndoit
Prin cald jurământ…
Da, ea, mâna mea,
Pe frunte-mi crestează
Îndemnul
“Fii trează!
Veghează!
La timp. La nisip
Că-i cald, fără chip.
Umbrindu-te.
Uitându-te!”
Da, ea, mâna mea,
Cea stângă,
Ca stea,
Aşa că-mi zicea:
“umbrindu-te!
El, nisipul,
Rebel.
Şi mult prea stingher
Când nu treci cu
Binecuvântare PRIN el!”
Dintr-o eroare, datorata nefunctionarii cutiei mele postale electronice, coroborat cu faptul ca, in forma la care a fost postat comentariul, a fost sters si fisierul, care, ulterior, a fost refacut, s-a radiat un comentariu, pe care, recuperandu-l din arhiva, il redau acum (nu din alt motiv, autoreferential, ci pentru ca a existat), cu scuzele de rigoare:
RăspundețiȘtergereLZ a introdus un nou comentariu privind postarea dvs. "@":
Draga Laura, iti scriu in numele altei Laura. Foarte frumoasa poezie.