De-ntâi decembre

Până la urmă, ziua asta, a țării în întregire, care e și a mea, tot de.. naștere, e amintirea unor oameni care au visat și și-au văzut visul împlinit, cu trudă, drame, sânge-nghițit în războaie, destine calcate-n picioare de tăvălugul nedreptei hystorii, de șansa unui pământ peste și pre sub care pașii ni se recunosc, prin graiul în care noi alegem să spunem adevăr ori minciună, prin mâna-taină ori mâna-rană, tot de noi depinzând cum o dăm, prin cerul cel înstelat pe sub care trecem într-un duet-geamăt Cain-Abel, pe care nu ni l-am asumat suficient, întru a-l depăși...

Clipă

După doi ani de pandemie, 2020-2021, în care eu am lucrat continuu, cu doar cate 5 zile de CO în fiecare dintre ei, și în 2022 în care nici bine nu începuserăm să sperăm că lumea revine la normal, că mafiotul kaghebist a răsturnat din nou lumea cu războiul lui, 2023 a început într-o ciudată acalmie, timp strâmtat și distorsionat de așa manieră, că mai ai spera, mai nu ți-ai mai face niciun plan... In ce mai privește, derizoriul clipei și efemeritatea ființei, perdeaua tot mai fluidă dintre a fi sau/și a nu fi au creat o stare de imponderabilitate stranie. Tot mai mulți oameni repere, importanți pentru mine, au plecat, într-o tăcere care face din moarte un oaspete ce-și bea cafeaua firesc în lumea asta, ca la ea acasă... Nici anul acesta un concediu real pentru mine doar 3-4 zile, cât timp alți semeni par a se distra constant și continuu, cu resurse care le ies din pământ din iarba verde, cat timp pentru mine acestea sunt tot mai seci.. Fără invidie din partea-mi, trec pe lângă ei surâzând, că un fluture cu aripile pârlite de întâlnirea cu tăciunii încinși... Când oamenii care ți-au catifelat starea clipei nu mai sunt, aerul din jur capătă o altă structură, ochii incep să se strecoare "peste râu", de așa manieră încât nici despre tine nu mai știi precis pre unde mai ești.. Luna decembrie, care începe și cu ziua mea de naștere, încerc narcoza Sărbătorii care să-mi creeze inconștiența speranței într-un 2024 ..normal... "Viitorul și trecutul sunt a lumii doua fețe".. Cât timp nu sunt doar o față, jocul rimei mai dă sens trăitului, într-o lume în care copiii se nasc cu inconștiența încrederii și speranței, care lor le dă șansa Visului, iar Lumii, șansa Vieții. Doamne ajută!