Adagio (sufletelor mari care devin aripi)

STARE

Eram. Plimbându-mă pe lac, vâsleam la gânduri. Albastrul cerului îmi răsfira-n sclipirea razei chipul tăcut al unui ceas ce-mi sfârteca, prin os, vâslirea. Şi-ncet, chiar lacul se strângea în sine, prin aburi picurându-mi starea. Eu însămi o lacrimă-nserată-n taina micşorării sale devenind. Fusesem? Din rana cerului îmi dumiream absenţa. Un gând al vâslei însămi rămânând.

PAS

Vor să te sprijine... De pe rogojini/vini.
Elefanţi ai propriilor frici.
Risipind pasul prin iarba văii, ori
Tăcând cele mai frumoase priviri din
Inima lor, din inima ta. Pe altarele reci ale orgoliului.
Câini ai stărilor de transă
Ale memoriei, vor să te sprijine
Luându-ţi lumina privirii… Orbindu-te de tine, de ei, de razele rostuirii.

acrostih

Pas
iluminat de
vulturul ce-i caută
ochiul, spre-a-l rătăci.
Trecătorul văzu scena, umbrindu-se

Tac, deci ... exist.

http://www.youtube.com/watch?v=h-S90Uch2as

Tot mai mult mă încearcă tăcerea. Greva cuvintelor. Aflate şi-n recesiune (crah), inflaţie, dar şi-ntr-o continuă ... secesiune, între nordul-fiinţă şi sudul-carapace mincinoasă, într-o lume de-a-ndoselea sudul fiind la putere.
Maiestuozitatea lor, a cuvintelor, străluceşte şi se impune prin emblema pe care trăirea şi forma spunerilor s-a impregnat pe/în chipul vorbitorului, în gesturile şi detaliile fiinţei lui. Ori, tot mai des, în juru-mi doar măşti trăncănitoare văd, observ, mă consumă.
Peste tot se vorbeşte, se spune, se face toacă din consoane şi ţipăt, din vocale. Se vorbeşte mult, fără a se mai comunica nimic, tot mai nimic.
Mă încearcă tăcerea. Într-o lume-a nimicului, în care suntem consumaţi de lucruri, metehne şi ser/vicii. Şi, în plus, în care ne consumăm, într-o invectivitate rapace şi găunos-sordidă, dramul de energie vitală cu care am reuşit, totuşi, să ieşim din veacul al douăzecelea.
Încep să mă îndoiesc tot mai mult de faptul că vorbirea ar mai fi o calitate. Un plus, faţă de vecinătăţile pe care le-avem cu celelalte vieţuitoare.
Mă îndoiesc, deci încep să tac. Tac, deci ... exist.

Printre ANOTIMPURI, cu Anne-Sophie Mutter

Plays Zigeunerweisen...

fineturi
Asculta mai multe audio Muzica

Raspunsuri aproape ... intamplatoare

LEVINAS – “JUSTIFICAREA DURERII SEMENULUI MEU ESTE SURSA ORICĂREI IMORALITĂŢI”





MICHEL FOUCAULT: “Nenorocirea oamenilor nu trebuie să fie niciodată o rămăşită mută a politicii”

DEMOCRAŢIE PE URANUS

R.: Tanti Aglaeo, cum o mai duci cu .. presentimentele matale, de femeie trecută prin multe?
T.A.: Ce să fac şi io, maică, îmi câştig şi io zâlili dân curiozâtatea dumneavoastră..
R: Cum crezi că va fi la anul?
T.A.: Păi, maică, la anu', ca şi la anii ăilalţi, o să fie bine pentru ăia buni..
R: De gură, probabil.
T.A.: Maică, dacă poci să vorbeşti, eşti sănătos la minte, şi dacă eşti sănătos la minte, eşti bun, şi dacă eşti bun.. îţ' merge dă bine..
R.: Şi dacă-ţi merge bine, eşti musai român, tanti Aglaeo, nu altceva. Hai, că m-ai căpiat de tot. Uite, te iau mai la obiect. Cine crezi c-o să câştige alegerile?
T.A.: Maică, n-am calefecare politică; să te duci tu la Marţiala, c-aia le ştie p-astea, cu politica, dă nici nu te vezi, nu altceva! Pă mine să mă-ntrebi dă copii, dă bărbat, p-astea le ştiu io..
R.: Vasăzică, şi la dumneavoastră e cu specializarea..
T.A.: Păi cum nu, maică, că doar n-o să le ştim şi noi chiar pă toate!
R.: Atunci, spune-mi şi mie ce-or să fie copii mei peste 20 de ani?
T.A.: Dă câţi ani e-acuma?
R.: Unul are 5 ani, altul are 7 ani.
T.A.: Maică, peste 20 de ani, unul o s-aibă 25 de ani, iar ălălalt o s-aibă 27 dă ani…
R.: Eşti bună la matematică, tanti Aglaeo, dar eu nu asta te-am întrebat..
T.A.: Aşteaptă, fato, să termin! Ăl dă 25 dă ani o să aibă un copil, ălălalt, doi copii, iar mata o să ai trei nepoţi...
R.: Nu mai spune! Dar ce meserii, cum s-o descurca-n viaţă atunci, îmi poţi spune?
T.A.: Maică, asta e scris în palmă la fiecare. Trebuie să-mi aduci plozii, ca să-ţ’ spui aşa ceva.
R.: Bine, m-ai convins. Dar ce noutăţi îmi spui despre cel din poza asta?
T.A.: Ia dă-l încoace, să-i văz eu ochii şi nasu‘, c-astea suntără elementili dă identificare şciincifică şigure pentru mine la om!
R.: De unde le scoţi?
T.A. Are ochi dă om citit şi nas dă om viclean, sigur ăsta nu e şăf pă undeva?
R.: Hai că m-ai prins! E şeful meu. Ce mai zici despre el?
T.A. Păi poţi să mă dai la radiu dacă-ţ’ spun chiar ce văd io în poz-asta?
R.: Fii şi mata ceva mai diplomată..
T.A. : Dacă-ţ' ie şef şi dacă te ascultă, atunci să ştii că ie un om bun..
R.: Din categoria lui “bun” despre care vorbirăm?
T.A.: Dân aia, maică. E priceput să-şi facă numili bun, e-nsurat cu..
R.: Cu nevastă-sa, desigur..
T.A.: Cu două neveste, maică. Ăsta are cel puţin două neveste..
R.: Dar nu se poate..
T.A.: Nu te mai.. naivi atâta, cum să nu să poată? O nevastă cu acte şi-altili fără. O să devie şi mai mare şăf şi o să te ia pă mata purtătoare dă cuvânt..
R.: Nu mai spune, dar nu spuseşi că nu te pricepi la politică?
T.A. Asta nu e politichie, fato, asta e despre un om. Şi-ţ’ mai spui eu aicişelea că mata te dezvorţezi şi te măriţi cu şăfu’ şăfului tău..
R.: Dar cum o să devin eu doar purtătoare de cuvânt, dacă o să am bărbat mai mare ca şeful meu?
T.A. Nu ştiu să-ţ’ spun mai multe dăcât văd eu..
R.: Dar cum vedeţi despre mine în poza pe care v-am arătat-o şi în care nu-s şi eu?
T.A.: Poza asta doar mă hinspiră, fato. Că ochii miei are puterea să să uite mai încolo dăcât într-o poză, ce ştii tu?
R.: Tanti Aglaeo, să-ţi pun acuma o întrebare de final: dacă tot le ştii pe toate, mata de ce trăieşti de pe-o zi pe alta?
T.A.: Maică, nu e oamenii aşa dă curioşi cum s-ar trebui, că dac-ar fi ..
R.: Multe s-ar povesti, nu?
T.A.: Şi-apăi, fato, şi cu puterea asta dă cumpărare, c-a scăzut.. Dacă avea oamenii bani, venea să-şi vază şi viitoru, da' aşa.. rămân cu zâua d-azi. Rămân aşa mici, fato. Rămân doar cu zâua d-azi…

'NEAŢA (ne spune şi Maria, dintr'o VARĂ ALBASTRĂ)