luni, 20 decembrie 2010
sâmbătă, 18 decembrie 2010
vineri, 17 decembrie 2010
Winter Song by Ronan Keating
vedem un film. bem o cafea. de preferinta, cea mai buna pe care ne-o permitem
(e, oricum, mai ieftină decât orice altceva). şi asta, pentru a fi în ton cu filmul.
care ne poartă spre uitarea colţului în care stăm, zgribuliţi.
pentru câteva clipe suntem împăcaţi. adormim liniştiţi.
poate că mâine nu va mai exista.
s-o luăm de la acelaşi capăt,
ca nişte Sisifi anonimi, peste care ninge.
iarna mi se preumbla prin vene, cuibărindu-se comod între ventricul, aortă şi hipotalamus.
pe gheţuşul zgrunţuros al clipelor, secunda-mi fracturează-n căderi pleoapele fiecărui vis.
între timp, respirând hoţeşte oxigenul amintirilor,
mă afund cu discreţie în somnul alb al zăpezii
luni, 13 decembrie 2010
Michael Hoppé : "Tapestry"
De parcă asta ar fi fost ultima seară de iarnă,
toţi fulgii grăbindu-se să-şi adauge steluţele
pe haina roşie a Moşului.
Ca dar pentru spiriduşii-constructori de jucării:
puţin fresh-aer, pământean,
ca să le mângâie frunţile-nstelate de vise.
miercuri, 8 decembrie 2010
luni, 6 decembrie 2010
joi, 25 noiembrie 2010
marți, 23 noiembrie 2010
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
marți, 26 octombrie 2010
pasu-n-zadar/pasul-zar
Nu au devenit nici aripi, nici pene, nici fluvii
Eliberate-n mări şi oceane.
Ci doar sârma ghimpată
Prin care mâinile târzii ale-austrului
Se preumblă bezmetic şi, sacadat, urduros,
Compune opera de trei parale-a
Micului infern: infinitul pasului-zar.
http://www.youtube.com/watch?v=bMav2C1maMo
vineri, 22 octombrie 2010
Hei, mat?
http://www.youtube.com/watch?v=uvpjT9ltdrY
Sau nu, continuandu-ne mişcările inimii prin grunjosul trup al fiecărei zile gândite, simţite, respirate-n româneşte?
Sunt mulţi cei care au plecat de aici, supăraţi pe ceilalţi vorbitori de limbă română, ducând în rucsac mărgeaua de diamant a stării vorbirii înseşi. Sunt mulţi aceia care se-ntorc doar pentru sarmale şi cozonaci, mestecând alimentele cu accent tot mai străin. Sunt mulţi şi cei care au rămas, înjurându-i pe ceilalţi ori propria neputinţă, trecând în plan .. terţiar ideea de patrie (de care-şi amintesc doar în interiorul proverbiarului - munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă ..), care pare un concept, adică doar o idee învăţată pe dinafară la una din orele ..pierdute la şcoală. Sunt şi comercianţii cu ideea de patrie, care, de 20 de ani, au tot vândut din idee la Kg, la gram, unitatea de măsură devenind din ce în ce mai ... insignifiantă. Mai sunt şi alţii, ciudaţi, obsedaţi sanguin de această idee, iubita otrăvită, pe care încearcă s-o ţină în viaţă cu orice mijloace, ridicând statui amintirilor frumoase, trecând în uitare o realitate cianuroasă. Şi asta doar pentru că ei simt că sunt pentru că ea e. Limita-ochean prin care pot cunoaşte, recunoaşte lumea, diferenţa-diamant a ochiului multiplu creator.
Peregrini printr-o lume în care fiecare individ e tot mai străin, în care ochiul nu mai face diferenţa, iar pasul preferă acceleraţia drumului propriu-zis, în care, la fel de dogmatic precum orice altă dogmă, se iniţiază teoria în ...umbra căreia ²lumea întreagă este patria mea² (eu - generic vorbind - pierzându-mă, de fapt, într-o imensitate care simt ca există şi fără de mine, rudiment între circuitele oricărui computer ...), ei, bine, astfel respirând un timp care nu mai are gând şi miros, culoare şi stare, ale cărui esenţe nu se mai pot percepe, o clepsidră tot mai abstractă, care nu mai are suficientă coerenţă pentru a se transforma în amintire, ideea de patrie se urcă-ntr-un avion, coboară oriunde, ia orice formă, e ca apa - inodoră. incoloră şi fără miros...
Dacă-ţi merge bine pe unde-ai ajuns, cel mai adesea, iei forma aceea, făcând abstracţie de ideea de patrie, că e una, că e alta... Dacă nu-ţi merge bine, încerci în altă parte, dar cu acelaşi ... sentiment.
Când toate acumulările culturii umane sunt dizolvate-n megabiţii unei civilizaţii exclusiv consumiste, substanţa de patrie dispare din ADN-ul, duios ori cu furie.
Doamna Herta Muller vorbea de vremuri încă normale, de oameni în care această substanţă mai avea elementele fiziologice necesare întru a exista, de acea bună înţelegere între spaţiu şi timp, în care omul, chiar şi foarte mult suferind, încă mai putea discerne, înţelege, cuprinde... Căci şi limita este necesară patriei, pentru a exista, nu numai de foarte bune condiţii materiale având nevoie...
Sau nu, continuandu-ne mişcările inimii prin grunjosul trup al fiecărei zile gândite, simţite, respirate-n româneşte?
Sunt mulţi cei care au plecat de aici, supăraţi pe ceilalţi vorbitori de limbă română, ducând în rucsac mărgeaua de diamant a stării vorbirii înseşi. Sunt mulţi aceia care se-ntorc doar pentru sarmale şi cozonaci, mestecând alimentele cu accent tot mai străin. Sunt mulţi şi cei care au rămas, înjurându-i pe ceilalţi ori propria neputinţă, trecând în plan .. terţiar ideea de patrie (de care-şi amintesc doar în interiorul proverbiarului - munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă ..), care pare un concept, adică doar o idee învăţată pe dinafară la una din orele ..pierdute la şcoală. Sunt şi comercianţii cu ideea de patrie, care, de 20 de ani, au tot vândut din idee la Kg, la gram, unitatea de măsură devenind din ce în ce mai ... insignifiantă. Mai sunt şi alţii, ciudaţi, obsedaţi sanguin de această idee, iubita otrăvită, pe care încearcă s-o ţină în viaţă cu orice mijloace, ridicând statui amintirilor frumoase, trecând în uitare o realitate cianuroasă. Şi asta doar pentru că ei simt că sunt pentru că ea e. Limita-ochean prin care pot cunoaşte, recunoaşte lumea, diferenţa-diamant a ochiului multiplu creator.
Peregrini printr-o lume în care fiecare individ e tot mai străin, în care ochiul nu mai face diferenţa, iar pasul preferă acceleraţia drumului propriu-zis, în care, la fel de dogmatic precum orice altă dogmă, se iniţiază teoria în ...umbra căreia ²lumea întreagă este patria mea² (eu - generic vorbind - pierzându-mă, de fapt, într-o imensitate care simt ca există şi fără de mine, rudiment între circuitele oricărui computer ...), ei, bine, astfel respirând un timp care nu mai are gând şi miros, culoare şi stare, ale cărui esenţe nu se mai pot percepe, o clepsidră tot mai abstractă, care nu mai are suficientă coerenţă pentru a se transforma în amintire, ideea de patrie se urcă-ntr-un avion, coboară oriunde, ia orice formă, e ca apa - inodoră. incoloră şi fără miros...
Dacă-ţi merge bine pe unde-ai ajuns, cel mai adesea, iei forma aceea, făcând abstracţie de ideea de patrie, că e una, că e alta... Dacă nu-ţi merge bine, încerci în altă parte, dar cu acelaşi ... sentiment.
Când toate acumulările culturii umane sunt dizolvate-n megabiţii unei civilizaţii exclusiv consumiste, substanţa de patrie dispare din ADN-ul, duios ori cu furie.
Doamna Herta Muller vorbea de vremuri încă normale, de oameni în care această substanţă mai avea elementele fiziologice necesare întru a exista, de acea bună înţelegere între spaţiu şi timp, în care omul, chiar şi foarte mult suferind, încă mai putea discerne, înţelege, cuprinde... Căci şi limita este necesară patriei, pentru a exista, nu numai de foarte bune condiţii materiale având nevoie...
marți, 19 octombrie 2010
vineri, 15 octombrie 2010
...remember/ism
...
http://www.trilulilu.ro/angy2009/2695360f9f748a
Eram prin '84, prin clasa a 11-a, la liceu, cand am fost mobilizati sa iesim intr-o dupa-amiaza, la un miting pacifist... Am fost incolonati in/din curtea liceului si am pornit spre centrul Campulungului, unde ne-am intalnit si cu ceilalti liceeni (de la celelalte licee din oras).
Pe drum trebuia sa strigam lozinci. Nu am strigat, pentru ca nu sunt in stare sa-mi folosesc vocea pentru asa ceva.
Ajunsi in fata primariei, trebuia sa strigam si mai ..activ lozinci, inclusiv cu numele conducatorului imbuibat in ele, fapt care m-a deranjat si mai mult, pentru ca mi se parea absurd, la 17 ani ai mei, sa strig numele unui ins care nu era prezent (nemaipunand la socoteala faptul ca, dupa cum am mai spus, "congenital" sunt incapabila sa strig pe strada). La un moment dat, una dintre profesoare, vazandu-ma ca eu nu strig, s-a apropiat de mine. Din reflex, am inceput sa ... MIMEZ - fara sa scot insa niciun sunet. Cum mi s-a parut ca momentul devine .. periculos, impreuna cu o alta colega am cautat sa plecam de acolo. Incet-incet, am depasit grupul liceului nostru, printre ceilalti miscandu-ne ceva mai ..dezinvolt. Cand am ajuns la .. iesire, stupoare! Eram paziti de soldati sa nu fugim de la .. mitingul pacifist, la care venisem din ..entuziasm. Momentul mi s-a parut si mai grozav decat strigatul lozincilor, astfel incat, si mai abitir, amandoua am cautat sa plecam de acolo. Si am reusit. Nu ne-a interesat daca ne-a vazut cineva, daca ne-a observat lipsa ... Cert e ca, in mod direct, nimeni nu ne-a facut nici la scoala vreun repros ...
miercuri, 29 septembrie 2010
ABURI...
De catava vreme am timp. Ba, chiar destul de ... liber. Cum n-am prea avut, cu atat mai mult cu cat imi si permit o detasare de forta centripeda a unei realitati bulversante... Nu am suficiente motive obiective s-o fac (timpu-mi liber fiind destul de ... nelucrativ), dar am nevoie de starea asta, pentru ca pe marginea prapastiei nu-ti permiti luxul vreunei depresiuni...
Astfel incat, de asemenea, nu-mi permit sa nu-ncep ziua cu o cafea buna, care sa-mi creeze acea stare vizionara, tocmai buna de purces in taina oricarei zile fata de care ai ... apucaturi de cucerire. Degust cafeaua, si, incet dar sigur, perdeaua cosmaresca-mi dispare de pe ochi, privirea coborand spre cate-o carte din propria-mi biblioteca (astazi, "Regele se-nclină și ucide", a Hertei Müller, citita in vara si rasfoita acum, pentru cateva idei, pasaje, "imersiune" in descrierea persuasivei puteri a celui in stare sa ucida, mai ales cand statu-l favorizeaza intru asta, anamneza inefabilului animal al sufletului - vulnerabilitate sui generis, cuvantul si tacerea- ambele periculoase, ambele necesare, aproapele prin care cazi etc etc etc...).
Ultimul strop ma prinde-surprinde parcurgand mesajele inteligentilor mei "prieteni" de pe Facebook, unul dintre ele ducandu-ma tot spre Herta, cea din dialogul cu dl. Liiceanu, de la Ateneul Roman, tiparit in Romania Libera... ACEASTA Herta Müller care, fara sa-ncerce cu tot dinadinsul sa jigneasca, spune lucrurilor pe nume, se face ca nu observa usoara mojicie a unora dintre replicile Liiceanului..., taxandu-le putin mai incolo, care nu gadila orgoliile celor care de douazeci de ani traiesc din supralicitarea unui obsedant curaj (livresc, in fapt, inexistent...), recunoscand prestanta intelectuala a interlocutorului (dl. Liiceanu), cu modestie usor ironica plasandu-si propria prestanta ... in fata editorului sau roman... Una peste alta, Doamna H.M. este ea insasi un personaj, chiar daca incearca sa se ascunda tot timpul in spatele extrem de expresivilor sai ochi, care-au vazut multe si care, mult-tacand, au invatat sa vorbeasca foarte bine, concis, deseori forfecand o realitate manipulata de insi ce-si tot propun sinele in forme si variante mereu "frumos pictate", academizate in "gaste literare ori politice", in interiorul carora se traieste bine si-n vremuri de criza. Ochi care-au transformat frica in acuratete a privirii, in care adevarul sticleste, luminand chiar si acolo unde clar-obscurul este mai bine vandut ...
Asadar, ceasca mea ..exclusiva s-a terminat.
E toamna. Frunzele-si rastoarna rucsacul cu povesti sub pasii nostri, spre-a ne reinvata sa vorbim cu sens, tacand intru ascultarea vorbei celui de langa noi, recastigandu-ne prestanta privirii, cea care spune despre noi ceea ce, adesea, nici noi nu stim...
Ascultand SEPTEMBRIE, cu Frank Sinatra, ma pregatesc sa duc in strada o parte din cuvintele-stare care m-au ajutat sa ies si astazi din cosmarul acestei realitati atat de vandabil mediatizate.
Zambind, cu aburul cafelei inca prezent in papilele gustative, caut pe strada o parte din povestile risipite-n frunze... Sper sa le pot descifra sensul, snoava, sa-mi aproprii o parte din puterea regeneratoare a cuvantului-matca.
http://www.youtube.com/watch?v=GiUUlKL-zQc
marți, 21 septembrie 2010
miercuri, 15 septembrie 2010
vineri, 10 septembrie 2010
THE ZEN MIND
http://topdocumentaryfilms.com/zen-mind/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+TopDocumentaryFilms+%28Top+Documentary+Films+-+Watch+Free+Documentaries+Online%29&utm_content=Yahoo%21+Mail
joi, 2 septembrie 2010
miercuri, 25 august 2010
vineri, 6 august 2010
marți, 3 august 2010
SIMPLU? Simplu...
Erau la un bar
Vorbeau. Se mai întâlnisera
Odată - cinci minute,
Altă dată - zece,
Ori, cel mult douăzeci.
Şi nu de prea multe ori.
De fiecare dată spunând,
Fiecare, ceva esenţial.
Atât de important, încât simţiseră nevoia să se revadă.
Acum, unul lângă altul, vorbeau.
La un bar. Umăr lângă umăr.
De parcă s-ar fi cunoscut de o mie de ani.
La un moment dat, el şi-a ridicat
Privirea spre ea
(am uitat să spun, nu se priveau
Mereu. Însa, când o făceau,
Ochii povesteau biblioteci întregi de cuvinte,
Şi impresii, şi stări).
Simţind, ea-l privi, la rându-i.
Toate cuvintele dintre ei au tăcut.
Ochii le înotau. Doar atât.
Zece secunde
Între inimile lor cascade de energie
Pură alimentă lumina
Întregului burg.
Şi nimeni nu ştiu de unde vine lumina.
Zece secunde. Şi-atât.
După care totul reintră în
Normal. Ambele lor inimi băteau
La fel. Acelaşi puls, aceleaşi intensităţi.
Lumină albă între ele curgând.
Fără cuvinte, ea se ridică.
El întelese.
Ea-i puse, uşor, mâna pe umăr.
Pe suflet, de fapt.
Şi, privindu-l ca-n oglindă,
Plecă. Lăsându-l gol.
Pe scaunul unui bar oarecare.
Când se-nchise uşa,
O căldură definitivă se cuibări-n el:
Ea creştea în el.
(vals de las aves SWANK LAKE :) Originalul...)
Vorbeau. Se mai întâlnisera
Odată - cinci minute,
Altă dată - zece,
Ori, cel mult douăzeci.
Şi nu de prea multe ori.
De fiecare dată spunând,
Fiecare, ceva esenţial.
Atât de important, încât simţiseră nevoia să se revadă.
Acum, unul lângă altul, vorbeau.
La un bar. Umăr lângă umăr.
De parcă s-ar fi cunoscut de o mie de ani.
La un moment dat, el şi-a ridicat
Privirea spre ea
(am uitat să spun, nu se priveau
Mereu. Însa, când o făceau,
Ochii povesteau biblioteci întregi de cuvinte,
Şi impresii, şi stări).
Simţind, ea-l privi, la rându-i.
Toate cuvintele dintre ei au tăcut.
Ochii le înotau. Doar atât.
Zece secunde
Între inimile lor cascade de energie
Pură alimentă lumina
Întregului burg.
Şi nimeni nu ştiu de unde vine lumina.
Zece secunde. Şi-atât.
După care totul reintră în
Normal. Ambele lor inimi băteau
La fel. Acelaşi puls, aceleaşi intensităţi.
Lumină albă între ele curgând.
Fără cuvinte, ea se ridică.
El întelese.
Ea-i puse, uşor, mâna pe umăr.
Pe suflet, de fapt.
Şi, privindu-l ca-n oglindă,
Plecă. Lăsându-l gol.
Pe scaunul unui bar oarecare.
Când se-nchise uşa,
O căldură definitivă se cuibări-n el:
Ea creştea în el.
(vals de las aves SWANK LAKE :) Originalul...)
luni, 2 august 2010
uimire pe neuimire pășind
TELE/BLABLA/VIZIUNEA!
Unde masa-i medie, media-i măsurabilă, tehnicile psiholiminale-s ... coercizante de neuroni întru ratingul nătângului perpetuu, permutabil, pamfletizabil la nesfârşitul continuu...
Fătuci, băieţuci, zdrăngănele, rhumori spasmotice, rhebele, ştiri despre gândaci şi găini, fantoşe de politichie furată de pe-a mărgăritarului tichie, zumzăie cuvinte care nu-şi mai cunosc părinţii, sunete ce înfioara de-amocuri târzii până şi dinţii, stupchituri, dans pe figuri, măşti lipite de feţe, neuroni în zdrenţe, culori mai mult sau mai puţin colorate, primari-primării ticsite pe barca/role pictate, ore de-ultimă oră, bunici de-ultimă soră, o mie şi una de veşti în poveşti, că dormi, că eşti viu - oricum, nu te mai dumireşti...
(...)
Ei, cei din clip, nu-s de la teveuri și nici pe la teveuri ...
sâmbătă, 31 iulie 2010
vineri, 30 iulie 2010
joi, 29 iulie 2010
ANGEL'S GIFT
… Tu stăteai în spatele fotografiei,
Eu - te priveam.
Ochii noștri
Oprind nisipul clepsidrei…
miercuri, 28 iulie 2010
documentar: Iarna Demografica - declinul familiei umane
http://video.google.com/videoplay?docid=-3757815781049368457#
Iarna Demografica - declinul familiei umane
si
http://www.youtube.com/watch?v=mlRaeUYqIsY
Iarna Demografica-documentar in romana despre controlul omenirii-
Iarna Demografica - declinul familiei umane
si
http://www.youtube.com/watch?v=mlRaeUYqIsY
Iarna Demografica-documentar in romana despre controlul omenirii-
marți, 27 iulie 2010
sâmbătă, 24 iulie 2010
pseudovacanţe
În castelul meu e vară
Soarele s-a lămurit:
Razele îl înconjoară
Să-l ferească de umbrit…
În castelul meu de frunze
E doar vară. Şi-au plecat
Rândurile risipinde
Ale timpului, uitat.
Bat secundele în valuri
Să re-ntoarcă-ntre clepsidre
Ale frunzelor voaluri
Şi castelul să-mi închidă.
Dar tic-tacul nu mai are
Sarea mării aurită.
El doar trece, poate doare
Şi se sfarmă-ntr-o absidă…
În castelul meu e vară!
Vară veşnică şi blândă.
Peste care se coboară
duminică, 18 iulie 2010
sâmbătă, 17 iulie 2010
vineri, 16 iulie 2010
joi, 15 iulie 2010
CAVE/RNE
http://www.trilulilu.ro/LISENT/db40d1a52dcdb7
După ce ne-a prizat tot ce putea
La soba pasiunilor sale … metafizice,
Cain-cel-care-ne-căinează
Trece la următorul
Strat metafizic al definirii noastre:
Strecurându-ne de urmele
Visurilor pe care, deja, le-a fumat.
Între timp,
Burta lui Cain-cel-ce-ne-căinează
Creşte.
Iar noi,
Scădem.
http://www.trilulilu.ro/LISENT/cb8fa23b521bd6
După ce ne-a prizat tot ce putea
La soba pasiunilor sale … metafizice,
Cain-cel-care-ne-căinează
Trece la următorul
Strat metafizic al definirii noastre:
Strecurându-ne de urmele
Visurilor pe care, deja, le-a fumat.
Între timp,
Burta lui Cain-cel-ce-ne-căinează
Creşte.
Iar noi,
Scădem.
http://www.trilulilu.ro/LISENT/cb8fa23b521bd6
de vazut
script src="http://www.cinemarx.ro/filme/embed/rxm.js" type="text/javascript"></script><script type="text/javascript">rx_id=1454;rx_theme="embed";rx_widt
joi, 8 iulie 2010
duminică, 4 iulie 2010
Yoghnii Din Tibet Documentar
<embed id=VideoPlayback src=http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=-267327850425435486&hl=ro&fs=true style=width:400px;height:326px allowFullScreen=true allowScriptAccess=always type=application/x-shockwave-flash> </embed>
Istoria Ortodoxiei
<embed id=VideoPlayback src=http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=8219093033166214469&hl=ro&fs=true style=width:400px;height:326px allowFullScreen=true allowScriptAccess=always type=application/x-shockwave-flash> </embed>
ALONE – The Brain, Sensory Deprivation and Isolation
sâmbătă, 19 iunie 2010
Despre iubirile fericite
continuarea aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/despre-iubirile-fericite
(DILEMA VECHE)
Cristian GHINEA "Jurnalul Annei Politkovskaia"
"Nu ştiu dacă această carte a fost sau nu băgată în seamă la recentul tîrg de carte, dar v-o recomand cu căldură (Jurnal rusesc, Anna Politkovskaia, Meteor Press, 2010). Politkovskaia este genul de erou care are aerul că se miră că a ajuns erou. Oare de ce spunînd adevăruri simple a ajuns atît de cunoscută?" continuarea aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/articol/jurnalul-annei-politkovskaia
(din DILEMA VECHE)
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/articol/jurnalul-annei-politkovskaia
(din DILEMA VECHE)
duminică, 13 iunie 2010
"Folosiți criza, că nu scrie nicăieri că trebuie să aibă doar părți rele."Alina Mungiu-Pippidi
"Cică vreo cinci sute de nevăzători conduc în România cu permise în regulă. Lor li se adaugă diverşi membri prin Legislativ şi Executiv care nu au ajuns nici ei să orbecăie prin politica noastră publică fără autorizaţie, ci cu votul unora dintre noi. Cei care au scris Legea lustraţiei (imediat declarată neconstituţională de CC, după cum v-am anunţat dinainte - nu poţi condamna oamenii că aparţin unor categorii), cei care secretă zilnic mici şi mari excepţii de la regimul achiziţiilor publice europene, că e vorba de eliminat avize de la Ministerul Culturii pentru constructori sau de parteneriate cu privatul nostru de casă, sunt toţi aleşii cuiva."
continuarea aici:http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/de-ce-ne-meritam-criza-189617.html
continuarea aici:http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/de-ce-ne-meritam-criza-189617.html
sâmbătă, 12 iunie 2010
Andrzej Jagodziński - Ja nie chcę spać
din ceţurile pâclei ieşind, cu fruntea lipită de nerisipitoarea structură a sunetului-pas
joi, 10 iunie 2010
miercuri, 9 iunie 2010
sâmbătă, 29 mai 2010
VAL
Marea-şi uita întelesurile
Între coastele mele
Pe care le topea-ntre valuri.
Mă prelucra, mă inventa,
Mă conţinea,
Gravidă cu mine –
Mă năştea dintre scoici,
Ca pe-o posibilă perlă ...
Între coastele mele
Pe care le topea-ntre valuri.
Mă prelucra, mă inventa,
Mă conţinea,
Gravidă cu mine –
Mă năştea dintre scoici,
Ca pe-o posibilă perlă ...
RITM
Pescăruşu-şi căuta
Umbra în mare.
De fiecare dată
Găsind-o preschimbată-n peşte.
Şi, astfel, zborul său
Din umbră-i creştea.
miercuri, 26 mai 2010
luni, 17 mai 2010
POLI/TICHII
În ghimpii trandafirului,
clepsidra-şi prinde nartul, nadirul.
Risipitor curge, cu sânge,
Privirea, ce-n spaimă se strânge.
Petale din ochi se-agaţă
De limita-cadru
A legii minimei rezistenţe.
Preumblă prin paşi veştede
Gânduri umbrite.
Mai mult ca imperfectul
continuu
constrânge în limite fructul.
În urmă privind.
Şi-nainte - orizont aburind.
Dinspre care, imagini carnivore
Ni se strecoară,
Aparent ludic, în secunde, în ore.
Mai suntem, mai fi-vom-fi
Cuvintele de baştină ale inimii?
Sau, năruindu-ne-n proprii-i paşi,
Ne lăsăm, umbratici,
În viersul noetic al reversului oglinzii-ataş?
Un ghimpe ne creşte-n timpan.
Clepsidra-n cadran
Spasmotic se-ndoaie sub propria-i
Cenuşă hipotalamică,
Sub care ceru-i pustiu.
... prin ghimpii trandafirului
clepsidra-şi risipeşte nadirul.
17 mai 2010
clepsidra-şi prinde nartul, nadirul.
Risipitor curge, cu sânge,
Privirea, ce-n spaimă se strânge.
Petale din ochi se-agaţă
De limita-cadru
A legii minimei rezistenţe.
Preumblă prin paşi veştede
Gânduri umbrite.
Mai mult ca imperfectul
continuu
constrânge în limite fructul.
În urmă privind.
Şi-nainte - orizont aburind.
Dinspre care, imagini carnivore
Ni se strecoară,
Aparent ludic, în secunde, în ore.
Mai suntem, mai fi-vom-fi
Cuvintele de baştină ale inimii?
Sau, năruindu-ne-n proprii-i paşi,
Ne lăsăm, umbratici,
În viersul noetic al reversului oglinzii-ataş?
Un ghimpe ne creşte-n timpan.
Clepsidra-n cadran
Spasmotic se-ndoaie sub propria-i
Cenuşă hipotalamică,
Sub care ceru-i pustiu.
... prin ghimpii trandafirului
clepsidra-şi risipeşte nadirul.
17 mai 2010
duminică, 16 mai 2010
proximităţi
Cum dispar ele, chipurile, unele într-altele, ascunzându-se ba sub o privire, ba sub o cută sonoră ori sub un gând multiplu de trei.
Imersiuni tot mai adânci, uneori răstălmăcitoare, alteori pline de tâlc ori de umbre, într-o fiinţă dinspre/despre care nu ştim mai nimic.
Chipurile în spatele cărora stau ochi, ori deja gânduri, judecăţi sau, deja, verdicte. Dinspre care vine un zâmbet, o piatră, oricând, orice.. Perisabile, căzând în cutele timpului, uitând, adesea, asta; nisip.
Ele, feţele acestea purtătoare de respiraţie, cât bine pot face, dar şi cât rău!
Sub unda sonoră a pasului fragedei note "Mi", poate fi-vor ..."Sol" de bună vecinătate în proximitatea clipei ...
Imersiuni tot mai adânci, uneori răstălmăcitoare, alteori pline de tâlc ori de umbre, într-o fiinţă dinspre/despre care nu ştim mai nimic.
Chipurile în spatele cărora stau ochi, ori deja gânduri, judecăţi sau, deja, verdicte. Dinspre care vine un zâmbet, o piatră, oricând, orice.. Perisabile, căzând în cutele timpului, uitând, adesea, asta; nisip.
Ele, feţele acestea purtătoare de respiraţie, cât bine pot face, dar şi cât rău!
Sub unda sonoră a pasului fragedei note "Mi", poate fi-vor ..."Sol" de bună vecinătate în proximitatea clipei ...
duminică, 25 aprilie 2010
marți, 20 aprilie 2010
vineri, 16 aprilie 2010
la marginea ceţii
La marginea ceţii e frig.
Lumina tremură, cuvântul e rană.
Pasul călătorului risipeşte
tăcut
ultima respiraţie a visului.
Acolo doar frica-şi priveşte-n
oglindă victoria.
Şi cezarul,
năpârlit sub jarul puterii.
La marginea ceţii
din om
nu mai rămâne decât umbra.
Ce-i cuprinde, tăcută,
chiar gândul.
Un gol nenuntit
împresoară fiinţa.
Şi victimă, şi călău,
acolo-s egali,
în cele din urmă.
Chiar dacă seva unuia
se scurge-n caverna de ură
a celuilalt.
miercuri, 14 aprilie 2010
sinapse
nu fac parte dintre cei care se înclină în faţa Sphinxului. prefer gândul tăcut şi speranţa din ochii celui care, în pofida poverii, şi-a scrijelit nădejdea-n rana sub care piatra tremură; şi, ca să nu fiu în ... trend, consider că Sphinxul nu are legătură cu Dumnezeu, ci doar cu voinţa de putere a faraonului.
miercuri, 7 aprilie 2010
Sigur Rós - Festival
Sigur Rós (AFI ['sɪːɣʏr rouːs], din islandeză Roza Victoriei) este o formaţie muzicală islandeză, care foloseste sunete specifice, cu influenţe luate din rock şi muzică clasică.
Componenţă:
Jón Þór “Jónsi” Birgisson – voce, chitară, chitară cu arcuş, clape, armonică, banjo
Georg “Goggi” Hólm – chitară bas, glockenspiel
Kjartan “Kjarri” Sveinsson – clape, pian, orgă, chitară, flaut, fluier, oboi, banjo (1998–prezent)
Orri Páll Dýrason – tobe, clape (1999–prezent)
Sigur Rós- Ára bátur
Bărci.
Preschimbate-n gândul
ce culege din lume
doar floarea.
Spre gustul suprem: Iluminarea.
Lumină spre alţii fiind,
din lacrima ploilor tuturor timpurilor,
crescând, luminând.
...
Barcă-mi fu şederea.
Pe ape curgându-mi fiirea.
Şi-n vâslă urmarea.
marți, 6 aprilie 2010
luni, 5 aprilie 2010
duminică, 28 martie 2010
duminică, 21 martie 2010
marți, 16 martie 2010
zar/zuele
Nu. Venele, capilarele, arterele chiar,
Nu au devenit nici aripi, nici pene, nici fluvii
Eliberate-n mări şi oceane.
Ci doar sârma ghimpată
Prin care mâinile târzii ale-austrului
Se preumblă bezmetic şi, sacadat, urduros,
Compun opera de trei parale-a
Micului infern: infinitul pasului-zar.
marți, 9 martie 2010
mers pe cioburi...
Poate e doar ipohondrie sau, posibil, trăiesc un ultim an al vieţii mele.
Pe care nu voi încerca în niciun fel să-l … prelungesc.
Ci, doar, CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU, să-l APROFUNDEZ!
Pe care nu voi încerca în niciun fel să-l … prelungesc.
Ci, doar, CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU, să-l APROFUNDEZ!
luni, 8 martie 2010
Un OSCAR pentru SANDRA!
Cine are CARACTER, ARE!
si MERITA sa se taie zmeura din tufis cu sabia domnului OSCAR!
duminică, 7 martie 2010
joi, 4 martie 2010
Tehnici de vânătoare
Uneori, privirea nu aparţine
proprietarului de ochi,
iar din telefon urechi hrăpăreţe-şi
lăţesc hiatusul,
ca-n praştia clipei
să-şi cuibărească revolta
consoanele,
tăcut adunate-n reptilianul
comun.
Şi ne trezim inundaţi de
vocalele altora,
ucigând la comandă nocturnă
pân' ce, străvezii,
recăpătându-ne ochiul,
într-un târziu,
am devorat deja, inconştienţi,
pe duşmanii duşmanilor noştri,
noi înşine duşmani devenindu-ne, astfel.
Şi asta e-o tehnică vânătorească a vulpii!
duminică, 28 februarie 2010
Primaverile, de la Vivaldi spre Toparceanu
PRIMAVARA
lui
George Topârceanu
După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!
Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.
Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă
Să-şi usuce labele.
Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.
Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.
Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.
Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.
Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?…
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.
Dar acum l-a prins potaia
Şi-a-nceput să-l scuture…
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.
Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele…
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!
luni, 22 februarie 2010
„Fiţi realişti, cereţi imposibilul."
"Nu pot rezista ispitei de a-mi repeta, de a-mi înşirui, bucurându-mi sufletul şi mintea, colecţia mea de paradoxe despre care sunt convins că duc toate către Hristos. Un fel de litanie, de via dolorosa analectică, dar plină de încântări. Luther: Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir. Amen.
Salvador Dali: Singura diferenţă dintre un nebun şi mine este că eu nu sunt nebun. (Frază evanghelic de ameţitoare, pauliniană.) Kierkegaard: Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. (Cea mai puternică rostire omenească. Vine imediat după Evanghelii.) Thomas Moore: I trust I make myself obscure. Adevărata dovadă a prieteniei şi încrederii: Hristos vorbind ucenicilor săi, la sfârşit, ca unor prieteni, devine din ce în ce mai obscur. (Pe măsură ce ai de spus lucruri mai însemnate, pe măsură ce te încredinţezi mai deplin şi te mărturiseşti mai nereticent, trebuie să devii mai greu de înţeles şi să te exprimi mai paradoxal.) Adaog listei una din lozincile revoluţiei franceze din mai, luna trecută: „Fiţi realişti, cereţi imposibilul." (Probabil că nici nu şi-au dat seama cât de claudeliană şi de strict creştină e lozinca.) Şi, iarăşi, mereu, neîncetat: Marcu 9, 24. Dacă „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" poate fi rezumatul Legii — Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27 -, apoi „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele" îmi pare a fi — cum să spun'? — taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt." (N. Steinhardt - JURNALUL FERICIRII)Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii
Salvador Dali: Singura diferenţă dintre un nebun şi mine este că eu nu sunt nebun. (Frază evanghelic de ameţitoare, pauliniană.) Kierkegaard: Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. (Cea mai puternică rostire omenească. Vine imediat după Evanghelii.) Thomas Moore: I trust I make myself obscure. Adevărata dovadă a prieteniei şi încrederii: Hristos vorbind ucenicilor săi, la sfârşit, ca unor prieteni, devine din ce în ce mai obscur. (Pe măsură ce ai de spus lucruri mai însemnate, pe măsură ce te încredinţezi mai deplin şi te mărturiseşti mai nereticent, trebuie să devii mai greu de înţeles şi să te exprimi mai paradoxal.) Adaog listei una din lozincile revoluţiei franceze din mai, luna trecută: „Fiţi realişti, cereţi imposibilul." (Probabil că nici nu şi-au dat seama cât de claudeliană şi de strict creştină e lozinca.) Şi, iarăşi, mereu, neîncetat: Marcu 9, 24. Dacă „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" poate fi rezumatul Legii — Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27 -, apoi „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele" îmi pare a fi — cum să spun'? — taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt." (N. Steinhardt - JURNALUL FERICIRII)Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii
duminică, 21 februarie 2010
sâmbătă, 20 februarie 2010
Leontina Vaduva - INTOTDEAUNA MI-A FOST FRICA SA CANT LA BUCURESTI
"@„Sunt nopti nedormite, sunt lacrimi, sunt ore in sir de studiu. Mi se spunea: «Vai, doamna, ati vazut o lume intreaga!». Nu. Am stat cate opt ore intr-un teatru sa studiez. Veneam printre primii si plecam intre ultimii. Visam pasaje din opera, visam ca nu imi iese acuta, sau ca publicul pleaca din sala. Am cosmaruri inainte de aceste aplauze extraordinare si inainte de a ni se umple bratele de flori si inimile de succese!"@" (Q-Magazine)
„Cand am cantat rolul Micaelei la Buenos Aires, la Teatrul Colon, una dintre cele mai mari sali de opera din lume, a fost ca la meci. Publicul a izbucnit atat de puternic, oamenii au tipat atat de tare, incat am cazut pe spate! M-am rusinat si nu am mai vrut sa ies la aplauze. Atat au insistat, incat, pana la urma, am revenit pe scena. Un alt moment deosebit a fost atunci cand am cantat alaturi de Alfredo Kraus, care in ochii mei este un exemplu de stil francez... Sau atunci cand am cantat «Romeo si Julieta» la Covent Garden, alaturi de Roberto Alagna. Ni s-au aruncat flori pe scena. Vazusem imagini asemanatoare cu Placido Domingo, cu alti artisti de talie internationala... Dar nu credeam niciodata ca mi se va intampla mie."
Povestea ei de dragoste este cam asa... Leontina Vaduva isi gaseste jumatatea departe de țara, dupa doua casatorii esuate. „Intai i-am cunoscut parintii si apoi l-am cunoscut pe el. Eram amandoi in divort. Relatia noastra s-a dezvoltat treptat... Ne-a legat mult faptul ca proveneam amandoi dintr-o familie de artisti, mama lui a fost cantareata de opereta. Se stie ca barbatii romani sunt destul de... macho si de gelosi, or in cultura americana lucrurile stau altfel. Sotul meu este foarte intelegator, ma apreciaza, dar cel mai important lucru este ca are foarte mare incredere in mine. Faptul ca ne acordam respect reciproc e esential. A fost destin, cu siguranta a fost destin! Iar faptul ca avem un copil impreuna spune multe!"(Q-Magazine)
„Acasa sunt si aici, si la Paris. Cand am plecat definitiv din tara, am devenit ca o planta dezradacinata - nu mai am radacini adanci nici intr-un loc, nici in celalalt."(Leontina Vaduva, Q-Magazine)
„Cand am cantat rolul Micaelei la Buenos Aires, la Teatrul Colon, una dintre cele mai mari sali de opera din lume, a fost ca la meci. Publicul a izbucnit atat de puternic, oamenii au tipat atat de tare, incat am cazut pe spate! M-am rusinat si nu am mai vrut sa ies la aplauze. Atat au insistat, incat, pana la urma, am revenit pe scena. Un alt moment deosebit a fost atunci cand am cantat alaturi de Alfredo Kraus, care in ochii mei este un exemplu de stil francez... Sau atunci cand am cantat «Romeo si Julieta» la Covent Garden, alaturi de Roberto Alagna. Ni s-au aruncat flori pe scena. Vazusem imagini asemanatoare cu Placido Domingo, cu alti artisti de talie internationala... Dar nu credeam niciodata ca mi se va intampla mie."
Povestea ei de dragoste este cam asa... Leontina Vaduva isi gaseste jumatatea departe de țara, dupa doua casatorii esuate. „Intai i-am cunoscut parintii si apoi l-am cunoscut pe el. Eram amandoi in divort. Relatia noastra s-a dezvoltat treptat... Ne-a legat mult faptul ca proveneam amandoi dintr-o familie de artisti, mama lui a fost cantareata de opereta. Se stie ca barbatii romani sunt destul de... macho si de gelosi, or in cultura americana lucrurile stau altfel. Sotul meu este foarte intelegator, ma apreciaza, dar cel mai important lucru este ca are foarte mare incredere in mine. Faptul ca ne acordam respect reciproc e esential. A fost destin, cu siguranta a fost destin! Iar faptul ca avem un copil impreuna spune multe!"(Q-Magazine)
„Acasa sunt si aici, si la Paris. Cand am plecat definitiv din tara, am devenit ca o planta dezradacinata - nu mai am radacini adanci nici intr-un loc, nici in celalalt."(Leontina Vaduva, Q-Magazine)
vineri, 19 februarie 2010
Urme
Importanţa legăturii psihice, intelective, domină „rubedenerisirea de sânge”. Înrudirea spirituală este esenţială, cu atât mai mult cu cât este (şi în mod coerent şi concret) mult mai bine-lucrătoare (când e dominată de aspectele pozitive). Şi asta într-o epocă în care mulţi dintre noi am primit un gram de sânge transfuzat (sau am donat, ori şi-şi), în contextul ideii de rubedenie de sânge fiind necesar să recunoaştem că suntem rude cu toţi de la care am primit şi cărora le-am donat sânge.
Prin ideea donării de sânge devenim, aşadar în plus rude (suportând chiar dimensiunile logicii comune), şi, accentuând asta!, afinitatea spirituală, psiho-spirituală, bine şi profund lucrătoare, cu atât mai mult cu cât are şi o continuitate prin rubedenisirea sanguină (ADN-ică), când o are, devine o legătură inextricabilă. Iar când baza este strict de natură spiritual-psiho-intelectivă, deseori mi se pare infinit mai bine întemeiată, decât atunci când se bizuie DOAR pe apartenenţa la un ADN comun.
Şi asta, fără a pune la socoteală „donaţia” euharistică!
Prin ideea donării de sânge devenim, aşadar în plus rude (suportând chiar dimensiunile logicii comune), şi, accentuând asta!, afinitatea spirituală, psiho-spirituală, bine şi profund lucrătoare, cu atât mai mult cu cât are şi o continuitate prin rubedenisirea sanguină (ADN-ică), când o are, devine o legătură inextricabilă. Iar când baza este strict de natură spiritual-psiho-intelectivă, deseori mi se pare infinit mai bine întemeiată, decât atunci când se bizuie DOAR pe apartenenţa la un ADN comun.
Şi asta, fără a pune la socoteală „donaţia” euharistică!
miercuri, 17 februarie 2010
RESTRUCTURAREA TULPINII
Sunetul răcoros al clepsidrei
Se răsuceşte-n taina clipei pe care calc,
Trecător prin umbrele serii
Fiindu-mi pasul,
Născutul,
Uimitul,
Popasul..
Dintru Tine, Asemuitorule,
Cuvintele dimineţii-mi se preumblă-n
Dinspre urduroasa circumvoluţiune
Spre coarda aortei, subţire.
Şi invers.
Consumând depărtarea-n secundă
Ca undă
Ce-abundă
Dar imediatul meu semen, de-alăturea,
Îşi înfige veninul, pelinul,
În chiar popasul inimii mele
Uscând-o de sens,
Risipindu-mi pasul de mers.
Uitându-mi privirea
De steaua din ea,
Firească-ntru uimire,
Primenitoare
Devenire
-n fiire.
Şi. TOTUŞI!
Clepsidra-şi scurtează cadenţa
Cu timpul ce-mi coboară
Din Tine, Asemuitorule,
Restructurându-mi chiar
Sita din plexul solar
Ce-n hipotalamus
Reface, minunat renaşte,
Ochiul şi-auzul
Prin care veninu-n
Aorte-şi vindea pelinul.
Astfel, c-alăturatu-mi se prelinge
-n laringe,
Faringe,
Dar nu mai ajunge în sânge.
17 februarie 2010
marți, 16 februarie 2010
Be trust...
Încrederea cu care câinii comunitari privesc spre oameni mă ruşinează, deseori. Este un atribut pe care mulţi, noi, oamenii, nu-l merităm.
Şi, în plus, am observat asta cu mare atenţie, nu este o încredere gudurătoare, linguşitoare, ci una camaraderească, pe care nu ştiu de unde or fi învăţat-o…
Şi, în plus, am observat asta cu mare atenţie, nu este o încredere gudurătoare, linguşitoare, ci una camaraderească, pe care nu ştiu de unde or fi învăţat-o…
duminică, 14 februarie 2010
pseudofilosofice
Camus - temeiul dictaturii e o fantasmă, frica.
Însă formele de manifestare ale fricii sunt multe, uneori camuflate în fronde fără niciun conţinut, în anarhie. Pe de altă parte, şi tipurile de dictatură sunt mai multe, atât de natură ideologică, dar şi economică, mai mult ori mai puţin camuflate în democraţie.
Crescută într-o epocă generatoare de tipare masificatoare de alt gen decât cele de astăzi, mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama că nu mulţimea are dreptate, să mă dezbar de teama produsă de mulţimea urlătoare, chiar dacă “profesam” forma mea de frondă la această frică personală, pierzându-mă într-o uşoară aneantizare, anarhizare uneori, a propriilor mele deziderate…
O societate normală dă indivizilor care o compun şansa de a fi drepţi şi adevăraţi în adevărul lor, în conţinutul valorii lor creatoare, cu impunerea singurei obligaţii ca fiecare să nu-i facă altuia ceea ce el nu vrea să-i facă acesta, condiţie sinequanon a democraţiei, din punctul meu de vedere (al uneia pentru care cele 10 porunci sunt suficiente pentru coexistenţa în orice tip de societate).
Din păcate, însă, atât societăţile totalitar-ideologice, dar şi .. celelalte, şi-au format prostul obicei de a formata indivizii de aşa natură, încât să răspundă celor mai “uzuali” stimuli, Pavlov fiind, se pare, un ins care se bucură de mare trecere peste tot. În plus, tiparele de “gândire“, de reacţie, de manifestare - devenind tot mai … temeinice, mai mult ori mai puţin inteligent lucrate, implementate în societate.
Ca să închei cu primul indiciu, pot spune că singurul remediu veritabil al fricii este CREDINŢA.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)