"Aici, pe acest munte se întâmplă totul. Se face noapte și tot aici vor străluci zorii, tot aici îl vom găsi mâine-dimineață pe Sisif urcându-și stânca. Zeii au crezut că-l condamnă la zădărnicie, dar el a descoperit că ascensiunea însăși e o aventură minunată. Că soarele care-i încălzește brațele lipite de piatră merită să fie iubit, ca și iarba pe care pășește, ca și păsările care zboară deasupra lui și, uneori, în ceasurile de amiază, când ierburile parfumate le îmbată cu mirosul lor, cântă. Apoi, pe munte coboară toamna, iarba se îngălbenește, florile se scutură și, în amurg, Sisif simte că îmbătrânește și devine melancolic. Își aduce aminte câte veri au trecut de când a suit prima oară acest munte. Atunci era foarte tânăr, nici nu simțea greutatea stâncii. Îl înfuria numai gândul că efortul său e zadarnic. Pe urmă a învățat să descopere frumusețea muntelui și, pe măsură ce timpul a trecut, a înțeles că toată bogăția lui se află în aceste urcușuri, găsind astfel înlăuntrul efortului său o recompensă la care zeii nu s-au gândit, deoarece ei n-au priceput niciodată de ce o amiază caldă, când cerul miroase a iarbă dogorâtă de soare, e de-ajuns uneori pentru a face pe cineva fericit; și nici de ce, alteori, fără niciun motiv aparent, oamenii simt nevoia să se grăbească". (A treia iubire - Scrisoare domnului Camus, din SCRISORI IMAGINARE - de Octavian Paler)
