Sacerdotală

Atitudinea de explorator. Te naști să vezi, simți, înțelegi, să contempli activ diversitatea, îmbogatindu-te pricepând, largindu-ți si adancindu-ți maria de percepție..

Rond

O zi de adevarata pomina!

Tika și Boo se plimbau ținându-se de mână prin părculețul VERDELE VIU, unde veniseră împreună cu bunica lui BOO, care-i urmărea de pe o băncuță, unde se dăduse-n vorbă cu alte bunicuțe. La un moment dat, din zona de părculeț organizată să fie căsuță pentru câteva specii de zburătoare: rățuște, lebede și doi păuni, plus sumedenie de porumbei și vrăbiuțe care veneau doar în vizită pe aici, văzură zburând o rățușcă. Se minunară puțin de zborul ei și merseră mai departe, dar nu foarte departe, ci cât să mai fie văzuți de bunica lui BOO, care așa le atrăsese atenția expres, c-altfel nu-i mai lasă singuri. Nici nu făcură trei-patru pași, că rățușca ce zburase așa de minunat se prăvăli la picioarele lor, gâfâind. - Se vede c-a obosit, sărăcuța! – comentă Tika, încercând să pună mâna pe rățușcă. Cum se văzu atinsă, rățușca se zvârcoli, dându-se puțin în spate. Acum copiii observară că s-a întâmplat ceva cu rățuca, nu de oboseală căzuse. Împreună încercară să o înconjoare, pentru a o putea prinde. Prima dată ratară momentul, dar în cele din urmă BOO, ca un baiat isteț ce era, prinse rățușca de un picior și, împreună cu TIKA, o ridică de la pământ. În alergare, merseră spre bunica lui BOO, să-i arate rățușca, poate știe ea ce putea face ca să nu i se întâmple ceva rău. - Ce-ați făcut acolo?-i apostrofă bunica, ridicându-se grăbită de pe băncuță. - Nimic, bunico! A căzut la picioarele noastre, ce era să facem? Luând rățușca pe băncuță, bunica o analiză puțin și observă că, de fapt, rățușca avea în cioc un obiect care-i îngreuna respirația. Încercă să îl scoată. La început nu reuși, dar până la urmă, atentă și să nu rănească rățușca, bunica scoase obiectul năstrușnic din ciocul rățuștii. - Vedeți copii? De aceea vă spun să nu aruncați guma de mestecat pe oriunde. Rățușca a vrut să mănânce bucățica asta de pâine uscată care, din păcate, are lipită de ea gumă de mestecat. Care i s-a lipit de cioc și nu mai putea face nimic, se sufoca și murea. - Dar asta e cu schepsis de om rău, bunico! – spunse înfuriat BOO. Chiar dacă ar fi aruncat guma de mestecat, cum s-a lipit ea de pâine? Probabil că de la început un om rău a făcut asta! Ținând rățușca bine, să nu zboare, ca să se asigure că își revine cu adevărat, bunica-i răspunse: - Da, bineînțeles, și eu cred asta. Dar chiar și guma de mestecat singură poate să tenteze vrăbiuțele și alte păsări și ele mor din cauza asta. Trebuie să fim responsabili cu vietățile din jurul nostru, dacă tot ne considerăm așa o specie conducătoare! – mai completă bunica, încercând să dea drumul rățuștei, care-și revenise destul de bine. - Nu-i da drumul! – intră-n vorbă și TIKA. Vreau să o țin și eu în brațe puțin! Bunica le făcu loc pe băncuță celor doi copii, care mângâiară pe aripioare rățușca până ce-ncepu să-i strălucească penele ca și cât ar fi fost date cu ulei. - Ce blândă e, totuși! – zise TIKA, încercând să-i ridice aripioarele. - Stai cuminte, că o rănim! – comentă BOO, uitându-se către bunia sa, care surâdea, fără să intervină. - Bine, acum o să-i dăm drumul, că e mai bine și nu o putem ține cu noi! – se hotărî bunica, încercând să ridice rățușca, pentru a o ajuta să-și ia zborul. - De ce nu o putem ține cu nooooooooi? – se plângăci BOO, că doar e mai în siguranță decât aici, în parc, unde sunt astfel de oameni răi? - Ea e o pasăre liberă, BOO, noi stăm la bloc și nu o putem ține în cușcă – i răspunse bunica, dând drumul rățuștii să zboare. Nici nu-și luă bunica bine mâinile de pe ea, că huști! – zbură rățușca. Din înălțime, fără să se sinchisească de faptul că e rățușcă, acesta le spuse copiilor: - Mulțumesc, TIKA, mulțumesc, BOO! Bunica nu îmi înțelege cuvintele, dar să-i mulțumiți și ei, în numele meu! - Ceeeeee? Cuuuuuuum? – se mirară copiii în cor. Rățușca vorbește? - Da, noi toate viețuitoarele vorbim, dar în alte forme decât voi. Doar copiii și unii oameni care și-au păstrat aceste capacități ne pot înțelege. O să mai vin pe la voi când o să vă văd prin parc – mai măcăni vorbind rățușca-n timp ce se făcu nevăzută. - Bunico, rățușca ne-a mulțumit, nouă și dumitale – comentă BOO, ușor neîncrezător că-l va crede. - Ei, ei, copii! Imaginația voastră face și pietrele să vorbească! – mustăci neîncrezătoare aceasta. - Ba da, ba da – întări și TIKA spusele lui BOO! – chiar așa a spus, să vă mulțumim și dumneavoastră! - Da......... – mai adăugă politicoasă bunica, hai, gata cu povestea asta! Vă mai jucați o jumatate de oră și după aceea vom pleca. Aveți grijă ce mai faceți pe aici! - Bine, bunico... Mergem în părculețul cu topogane și la locul cu pești.. - Nu, la locul cu pești să nu mergeți decât însoțiți de mine! – Cine știe ce năzbâtii faceți pe acolo! Copiii porniră ușor abătuți spre topogane, dar TIKA nu se lăsă dusă și-l chemă pe BOO la micuțul heleșteu unde se găseau broscuțe și peștișor și, uneori, mai aterizau și lebedele, chiar și rățuștele.. - Hai, vino! Poate că ne mai întâlnim cu rățușca aici! Sunt curioasă dacă ne va mai spune ceva... - Da, dar să nu se supere bunicaaaa!... – se lăsă greu BOO, mergând, totuși, după fată spre heleșteu. Odată ajunși în apropierea heleșteului, îngrădit cu un gărduleț, să nu cadă cineva acolo, copiii se așezară pe o băncuță, urmârind cu atenție activitatea celor câteva viețuitoare din apă. De-odată, sări pe bordură un peștișor care-ncepu să se zbată haotic, fiindcă nu mai era în elementul lui – în apă. - Hai, măi, BOO, că azi suntem salvatorii viețuitoarelor din parc! – comentă amuzată TIKA, încercând să prindă peștișorul, ca să-l zverle înapoi, în apă. Nu reuși, acesta, ferindu-se, sări și mai spre trotuar, astfel aflându-se într-un pericol și mai mare.. Ridicându-se repejor după bancă, BOO o ajută pe TIKA să poată prinde peștișorul, ca să-l ducă la locul lui, în apă. În cele din urmă reușiră. Luîndu-l să-l conducă spre gărduleț, să-l pună încetișor în apă, peștișorul se zvârcoli, scîăpându-le copiilor din mână dar, din fericire, ateriză în heleșteu. - Mhulțșumesc, mhuțșumesc – chopchii, auziră o voce subțire și nesigură pe ea, venind dinspre locul unde se dusese peștișorul. Și, în câteva secunde-l și văzură sărind bucuros. - Tu vorbești? – întrebă profund neîncrezătoare fetița.. - Dha, dha – se auzi din nou vocea. Dar nhu phot fvorbhi cha fvoi... – mai comentă vocea peștișorului. - Ei, na! – interveni BOO, de data asta chiar necrezându-și urechilor. - Bha dha, eu shunt, shi vha multhumesc fhrumos cha mhathi ajhuthat! – mai completă intrând-ieșind din apă peștișorul. - Dar de ce vorbești cu atâția de ”hhh” peste tot? -întrebă BOO, chiar curios de răspuns. - Phai eu cu branhiilhe mhelhe .. athata phot! – comentă ușor jignit peștișorul. Ehu nhu ahm mhamha și thatha cha vfoi. Dhe michutz invhatz shinghurel sha trahaiesch, shi mha inghrijheschm, sha rhesphir, sha mha hrahnhesc.. - Măi, măi, vorbește mai încet că nu înțeleg nimic! – îl opri fetița din debitul său verbal pe peștișor.. - Mai, TIKA, fii muțumită că vorbește și așa! – comentă amuzat BOO. Un timp, peștișorul nu mai apăru. Copiii se hotărâră să meargă spre topogan. Când tocmai se ridicaseră după băncuță auziră iar vocea: - Nhu vă shupharathi, eu shunt shinghurel shi mha buchurh cha mhai phot vhorbhi chu chophii!- zise, intrând-ieșind din apă – și continuă: Dhar amh shi euh mhamha și thatha! – Mhamha mhea esthe apha shi thathal mheu esthe aherhul. Ehei au ghrijha dhe mhninhe dhacha shi euh amh ghrijha dhe mhine – mai zise peștișorul, sărind voios de colo-colo prin eleșteu. Lha rhevedherhe, chophii! Nhe mhai vhedhem nhoi! – mai zise, îndepărtându-se grăbit, pentru că observase un pescăruș care-l luase la ochi și-l urmărea, gata să-l înfulece. - La revedere și ai grijă de tine, peștișorule! Bine, ne-om mai vedea noi pe aici, că mai avem un prieten, un rățoi și el tare vorbicios! – spuseră copiii în cor, urmârind cu îngrijorare pescărușul care se uită spre cei doi copii furios că-i scăpase prada.. Mergând îngândurați spre topogan, cei doi copii nu îndrăzneau să deschidă niciunul cuvântul despre ce li se întâmplase azi. - Măi-măi, ce zi! – comentă BOO, - Da, chiar așa! – completă TIKA. Dacă vom povesti cuiva nu o să ne creadă nimeni. - Păi, nici nu e cazul să povestim. Doar dacă-i vom mai întâlni pe cei doi și o să ne vorbheaschă iar – zise BOO, continuând: Ce chestie, vorbesc precum peștișorul! Măi, să fie! - Ha-ha, râse fetița, aplecându-se să culeagă o frunză de stejar de pe jos. Ajunși la topogan, copiii văzură că era foarte aglomerat. Așteptară puțin să vadă cum o să-și facă loc și ei, însă nereușind, se plictisiră așteptând și ieșiră din zona amenajată pentru joaca prichindeilor. - Eu am obosit stând în picioare – se plânse TIKA, hai să mergem spre bunica ta, poate ne citește vreo poveste sau poate că mergem chiar acasă – mai zise ea, luând-o înainte, spre locul unde era bunica lui BOO . - Bine, și eu m-am cam plictisit! – fu de acord BOO. În plus, cele întâmplate azi chiar că m-au bulversat! Mai ales că nu putem vorbi cu nimeni despre asta, că toți vor râde de noi! Bine că nu am fost singur și măcar tu, TIKA, poți confirma că nu am visat, că a fost adevărat că atât rățușca, dar și peștișorul au vorbit cu noi! Ba, peștișorul ne-a mai făcut și destăinuiri, cu mama și tata ai lui ... - Daaaa - -i răspunse surâzând TIKA. Ajunși în apropierea locului unde o lăsaseră pe bunică se speriară, că nu o mai văzură. Se așezară îngrijorați pe băncuță când, după un pomișor apăru aceasta, certându-i: - Vai, vai, ce spaimă am tras! Unde-ați fost? Că m-am dus la locul de joacă, la topogan și nu erați acolo! - Ba, bunico, am fost. Dar erau prea mulți copii și ne-am plictisind așteptând să ne vină rândul la topogan ... - Nu e chiar așa, că eu nu v-am văzut acolo! – comentă bunica, privindu-l ușor furioasă pe BOO. Ca să o mai liniștească, TIKA o rugă să le citească o poveste... - Sunt obosită, acum nu am chef de asta! – zise bunica, încerând să-I determine pe cei doi copii să se ridice de pe bancă și să meargă spre casă. - Ba da, bunico, citește-ne din FRAȚII GRIM! Cartea pe care am cumpărat-o de la librarie când am veeniiit în parc! Văzând că nu e rost să-i convingă altcum, bunica deschise geanta, luă cărticica și ochelarii de acolo și, răsfoind cartea, la un moment dat începu: - Așadar PESCARUL ȘI SOȚIA SA – o poveste de Frații Grimm ”A fost odat ca niciodatp un pescar bătrân, care locuia împreună cu soția lui în apropierea țărmului unei mări îndepărtate. Bordeiul lor era neîngrijit și dărăpănat, iar bătranul, slăbit de povara anilor, de abia-și mai tinea zilele. Nu mai ieșea pe mare, la pescuit, de teamă că n-ar putea face față valurilor mai puternice. Îndraznea doar să se urce în barca lui veche, legată de o rădăcină uscățivă de pe țărm.... ” – și așa continuă bunica citindu-le celor doi copii, care o ascultau vrăjiți. Ba, parcă și câteva rândunele și câțiva porumbei prinseră vraja poveștii, că se așezaseră cuminți pe o băncuță din apropiere... Și așa se scurse povestea spusă de bunică până ce copiilor începuseră să li se cam lipească ochii de somnul ce se lăsa condus meșteșugit de glasul cald al bunicii. - Gata, o să vă mai citesc și mâine. - Sau poate mai târziu!, comentă somnoros BOO. - Da, vom vedea... – spuse bunica, punându-și ochelarii și cartea la loc în geantă. Hai să mergem acasă, că e târziu. Te las pe tine, TIKA, mai întâi acasă și apoi mergem și noi, BOO, cu autobuzul spre casa noastră. Vă rog să nu mai faceți năzbâtii, că sunt și eu obosită de ziua de azi – închise discuția aceasta pe un ton hotărât. - Daaaa!, comentară copii fără să vrea amândoi odată - dar pentru noi, ce zi! – spuseră, privindu-se cu subînțeles unul pe altul, încerând să țină pasul cu cel al bunicii.. Și astfel, parcul se tot depărtă de cei trei, până când dispăru sub perdeaua de copaci ce era plantați de-o parte și alta a străzii unde trebuia să meargă acasă Tika.