"Adrian Năstase a revenit pe scena publică cu un interviu
manipulator la Antena 3, care a dorit să opună aura de martir al cauzei
anti-Băsescu pe care o poartă Năstase, imaginii de trădător conciliant
pe care încearcă să i-o confecţioneze lui Ponta. Spectacolul, pe alocuri
obscen, a avut însă o singură ţintă: Departamentul Naţional
Anticorupţie. Un motiv în plus pentru a susţine independenţa
admirabililor procurori ai acestei instituţii, care trebuie apărată de
„samuraii” regimului USL.
Ca teoretician al retoricii, Hitler era convins că cea mai bună
propagandă trebuie să aibă drept obiect „marea minciună”, o miniciună
atât de revoltător de mare încât nicio persoană decentă şi raţională să
nu o poată accepta. Propaganda trebuia să apeleze nu la raţiunea
indivizilor ci la sentimentele masselor. „Massele - spunea Hitler - sunt
feminine şi proaste. Numai emoţia şi ura le pot ţine sub control”.
Antena 3 aplică această reţetă de inspiraţie nazistă a propagandei de
aproape opt ani. Ura faţă de Băsescu şi faţă de tot ceea ce poate fi
asociat cu Băsescu (Occident, UE, Boc, Macovei, Morar si, mai nou,
Kovesi) este constanta acestei propagande, la fel cum ura faţă de evrei
era constanta propagandei naziste." restul aici:
http://www.revista22.ro/obscenitatea-publica-cu-adrian-nastase--24904.html
aproximări poetice, prozaice, clivaje la limita pasului comun
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 19 aprilie 2013
FLIGHT – ZBORUL pilotului către sine
Whip
Whitaker, un pilot talentat, foarte bun profesionist, însă alcoolic şi
narcoman... - în câteva linii directoare cam acesta este eroul interpretat
în stilui inconfundabil de un actor care de obicei îşi ia în serios orice personaj, anume: DENZEL WASHINGTON, în FLIGHT (Zborul).
Începând
din preziua zborului care i-a schimbat şi lui viaţa, dar şi altora – 6 persoane
chiar decedând, filmul lui ROBERT
ZEMECKIS ne pune faţă în faţă cu un personaj pe care-l putem crede orice,
numai pilot nu.
Este
divorţat, are un copil care locuieşte cu fosta soţie, şi se află într-o relaţie
cu o colegă de serviciu, o stewardeză cu care chiar intră în tură în dimineaţa
următoare (din păcate, aceasta va fi una din cele şase persoane ..).
În
pofida faptului că Whip Whitaker este alcoolic şi narcoman, cauze care-i
provoacă o anumită stare de viciere a conştiinţei, dar şi un mod mai brutal de
a se manifesta, calităţile sale umane profunde, dar şi cele profesionale sunt
păstrate la nivel major, lucruri care vor fi scoase la iveală atât urmare a
derulării zborului respectiv (aflându-se la cârma unui avion defect, reuşeşte
să-l piloteze magistral, aducându-l la sol cu pagube minime, prin manevre şi
tehnicile de pilotaj teribil de ingenioase pe care le-a folosit - în derularea
anchetei, la un moment dat, un număr de 7-8 piloţi foarte buni sunt puşi să
simuleze situaţia zborului respectiv, niciunul din aceştia nefiind în stare să
aducă avionul întreg la sol), cât şi în relaţia cu Nicole Devlin, la rândul ei
– o dependentă de alcool şi de droguri, fiecare, în scurtul moment în care se
întâlnesc, încercând să-l susţină pe celălalt..
Ca
spectatori, ne putem pune întrebarea dacă nu cumva, într-o stare de conştienţă
neafectată de alcool şi droguri, el nu ar fi reuşit să previzioneze mai
dinainte problemele avionului, astfel încât să reuşească aducerea la sol a
întregului număr de pasageri şi personal de bord.. Totuşi, chiar şi comisia de
anchetă înclină să-l considere nevinovat, urmare şi ajutorului activ dat de
şeful sindicatului, care-i anulează probele toxicologice luate în spital, în
care se evidenţia clar că pilotul se afla atât sub influenţa băuturilor
alcoolice, cât şi a cocainei. În cele din urmă, finalul filmului este unul
moralist, capacitatea sa de a minţi blocându-se în momentul în care urma să dea
vina unui gest al său (băuse trei sticle de votca în timpul cursei) pe exact
stewardesa pe care, la începutul filmului, o numea chiar „a doua sa soţie”...
ZBORUL
care i-a dat şansa de a fi devenit erou naţional, îl pune în situaţii umane
diverse şi diferite. Încearcă să-şi domine dependenţele de alcool şi de
droguri, fără a reuşi. Un fiasco, la primul nivel, fiind şi relaţia pe care şi-o
doreşte cu Nicole Devlin. Calitatea sa de tată are şi ea vicii teribile.
Astel
încât, în cele din urmă, eroul naţional, pilotul care reuşise să aducă la sol,
prin manevre numai de el ştiute, un avion cu aproape toţi pasagerii la bord,
relativ întregi, ajunge în închisoare, pentru gravă neglijenţă în serviciu,
situaţie în care ajunge să preţuiască libertatea pe care şi-a câştigat-o, depăşindu-şi
dependenţa de alcool şi de droguri. Filmul încheindu-se cu o scenă care ne
poate duce cu gândul inclusiv la recuperarea relaţiei dinter tată şi fiu.
Concluziv: cât trăieşti şi ai încă o minimă capacitate etică, poţi reabilita
aproape orice greşeală, viaţa îşi dă şansa să repari o greşeală, dacă accepţi
chiar şi modul în care-ţi e oferită şansa respectivă...
Filmul
este unul profesionist lucrat, jucat impecabil de actori (printre care: JOHN GOODMAN – furnizorul de cocaină, BRUCE GREENWOOD – şeful
sindicatului, DON CHEADLE – avocatul
angajat de sindicat ori MELISSA LEO – interpreta
lui Nicole Devlin, DENZEL WASHINGTON reuşind încă unul din rolurile sale deosebite, bine
conturate, prinse, jucate), condus
profesionist de regizorul ROBERT
ZEMECKIS, „reţetarul” de succes filmic al americanilor fiind bine pus în
peliculă, dar şi tendinţa morală a regizorului, fără a epata cu această
stringenţă, însă cu „străzi” bine delimitate în acţiune încă din scenariu (JOHN GATINS), care să construiască o
mică „autostradă a adevărului salvator” ..., ZBORUL fiind ambivalent: cu
salvări şi pierderi atât în realitatea exterioară personajului, cât şi în
insideul său, moral şi afectiv.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)