(o reverenta pentru DIMINEATA CROSSOVER)
Oala din lutul care ne suntem, cuprinzând substanţa poveştii prin care singurătatea unui om (în fapt, am participat la diverse târguri de gen, la care-am văzut oale şi olari, singuri şi ei, dar nu … terminabili, mutându-se ei în oalele lor, dinspre care-ncep să spună cuvinte, care nu se pierd, ci se stochează-n memoria clipei, singura care există) poate fi şi limita sa.
Suburbanul se făluieşte, deseori, cu aglutinanta sa multiactivitate, zglobie şi permutabilă. Din spaimele lui născându-i-se, uneori, şoapta-speranţa. Mutându-se-n figurinele găsite-ntre cioburile unei oale de Horezu ori de Curtea de Argeş, suburbanul, cel care-şi caută conţinuturi fără s-o ştie, are suficiente resurse întru a se deveni. Terminalul este, uneori, locul de unde ochii încep să vadă ieşirea… Şi, implicit, continuarea.
Hola! Spuseră, într-un ger crăpător de pietre, musafirii din Peru, care-ncăpuseră-n paşii unor trecători grăbiţi. Le-am răspuns, ascultându-le sufletul.
Aşadar, finalul nu se …termină… El se/ne preschimbă, trecând prin limitele noastre, petrecându-ne din ele. El este frica schimbărilor pe care nu le putem face-n liniştea mediocrităţilor, ori chiar punctul necesar unei fraze noi, mult mai cuprinzătoare.
Crossoveriana dedimineaţă nu se poate trăi decât în afara stărilor de arici… pogobici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu