Privirea-mi năucă
rămasă-agățată-ntr-un cui
lumina neumbritoare și-o uită
înafara sinelui.
Cui pe cui se scoate
eu prin mine cobor
drumul împarte
rodul din dor
Reunindu-mă-n sunet
privirea din rană mi-o scot
c-un tandru octet
devenit antidot
al tăcerilor încuiate-n zgomot.
Cui pe cui se scoate
eu prin mine cobor
rodul împarte
drumul din dor
***
(PS Nu vremurile sunt neapărat rele, ci privirea noastră, cu care le vedem doar pe dinafară ...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu