aproximări poetice, prozaice, clivaje la limita pasului comun
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 1 decembrie 2023
Clipă
După doi ani de pandemie, 2020-2021, în care eu am lucrat continuu, cu doar cate
5 zile de CO în fiecare dintre ei, și în 2022 în care nici bine nu începuserăm
să sperăm că lumea revine la normal, că mafiotul kaghebist a răsturnat din nou
lumea cu războiul lui, 2023 a început într-o ciudată acalmie, timp strâmtat și
distorsionat de așa manieră, că mai ai spera, mai nu ți-ai mai face niciun
plan... In ce mai privește, derizoriul clipei și efemeritatea ființei, perdeaua
tot mai fluidă dintre a fi sau/și a nu fi au creat o stare de imponderabilitate
stranie. Tot mai mulți oameni repere, importanți pentru mine, au plecat, într-o
tăcere care face din moarte un oaspete ce-și bea cafeaua firesc în lumea asta,
ca la ea acasă... Nici anul acesta un concediu real pentru mine doar 3-4 zile,
cât timp alți semeni par a se distra constant și continuu, cu resurse care le
ies din pământ din iarba verde, cat timp pentru mine acestea sunt tot mai seci..
Fără invidie din partea-mi, trec pe lângă ei surâzând, că un fluture cu aripile
pârlite de întâlnirea cu tăciunii încinși... Când oamenii care ți-au catifelat
starea clipei nu mai sunt, aerul din jur capătă o altă structură, ochii incep să
se strecoare "peste râu", de așa manieră încât nici despre tine nu mai știi
precis pre unde mai ești.. Luna decembrie, care începe și cu ziua mea de
naștere, încerc narcoza Sărbătorii care să-mi creeze inconștiența speranței
într-un 2024 ..normal... "Viitorul și trecutul sunt a lumii doua fețe".. Cât
timp nu sunt doar o față, jocul rimei mai dă sens trăitului, într-o lume în care
copiii se nasc cu inconștiența încrederii și speranței, care lor le dă șansa
Visului, iar Lumii, șansa Vieții. Doamne ajută!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu