În ghimpii trandafirului,
clepsidra-şi prinde nartul, nadirul.
Risipitor curge, cu sânge,
Privirea, ce-n spaimă se strânge.
Petale din ochi se-agaţă
De limita-cadru
A legii minimei rezistenţe.
Preumblă prin paşi veştede
Gânduri umbrite.
Mai mult ca imperfectul
continuu
constrânge în limite fructul.
În urmă privind.
Şi-nainte - orizont aburind.
Dinspre care, imagini carnivore
Ni se strecoară,
Aparent ludic, în secunde, în ore.
Mai suntem, mai fi-vom-fi
Cuvintele de baştină ale inimii?
Sau, năruindu-ne-n proprii-i paşi,
Ne lăsăm, umbratici,
În viersul noetic al reversului oglinzii-ataş?
Un ghimpe ne creşte-n timpan.
Clepsidra-n cadran
Spasmotic se-ndoaie sub propria-i
Cenuşă hipotalamică,
Sub care ceru-i pustiu.
... prin ghimpii trandafirului
clepsidra-şi risipeşte nadirul.
17 mai 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu