Vâsc rătăcit

Înmugurire albastra dinspre fereastra Rostogolind-se Hai-hui prin Galbenul murdar al lunii. Cusută în scară Cu roșu de rană. Atât m-am fâstâcit Sub acest răsărit De speranță Deocheatăsub creastă, Încât, pierduta-n Urmele rănilor, Am tăcut. De la urechi La privire Am tăcut in neștire. Pierzandu-ma-n Mine.

Destin

Rugaciune: Doamne, nu mă face nesimțitoare față de Creația gândului Tău bun, față de viață, de la cea a pomului, la cea a ființelor și a semenului care a păstrat aceeași simțire! Amin!

Ruga6