Oamenii pe care i-ai pierdut, îi pierzi. Pur şi simplu. Îi pierzi şi te pierd. Un om iubit care pleacă, închizând uşa după el, nu poate fi înlocuit de nimeni. Cu nimic. Poţi să te droghezi cu metafore. Care-ţi vorţine de cald o vreme. Până când te vei micşora, în timp ce drogul-metaforă va creşte. Ca o umbră. Ce te va înghiţi.
Există oameni pe care, într-o viaţă, îi iubeşti. Şi-i pierzi. Şi nu-i mai poţi înlocui în tine. Pe chipul tău vor curge urmele lor. Paşii li se vor distinge-n inima ta, chiar de vor fi paşi pe nisip...Clepsidra măcinându-ţi fiinţa.
Poţi merge mai departe. Şi mergi. Dar golul acela ... nu poate fi înlocuit. Pentru că un om iubit nu poate fi înlocuit niciodată.
Vei mai râde. Vei mai schiţa paşi de vals, ori de tangou – la braţul altor oameni. Ce se vor dori iubiţi de tine. Care, poate, ei te vor iubi. Dar, fiecare „fost om iubit” va desena în urma dansului tău o ezitare. Şi sufletul tău va pierde lumină-n ezitarea asta. Iar cel de lângă tine va interpreta greşit. Poate va pleca spre altcineva. Lăsându-te-ntr-o ezitare din ce în ce mai adâncă. Sau, poate-ţi va înţelege şubrezenia pasului. Pentru căşi el a pierdut vreun om drag. Şi recunoaşte genul acesta de ezitare ...
Iubim oameni dragi ca de la suflet la suflet, ca de la copil la copil, de la idee la idee ori ca de la munte la gorun ...Suntem iubirile noastre.
prin campi cu maci marsaluind/timpul de talpi mi s-a prins.//
in rosieticu-apus./ un rarum-ciuline se-ascunse.// din maine privind/macu-si strecoara opiu-n cana-nserarii.//
umbra pasului/aiuritor rosietica/striveste-n pletele lunii/ disperari-aromii/ sub care cresc/temeinic/radacinile viitorului mac, verisor cu ciulinele-n campuri...
. pentru ca suntem romani, iar problemele nerezolvate ale tarii, ne apartin.
. pentru ca trebuie sa invatam sa fim statornici in opinii, devenind capabili sa ne rezolvam dilemele in timp util, intru a ne ramane timp si pentru dezvoltarea logica, legica.
. pentru ca suntem o entitate cu devenire istorica, intru care valoarea s-a adaugat, chiar daca vizibilitatea ei este umbrita de falsele personalitati.
. pentru ca meritam sa fim la fel de fericiti in tara noastra, ca si altii, in tarile lor.
. pentru ca trebuie sa avem timpul salvator, intru a invata sa ne meritam calitatea unora dintre inaintasi.
. pentru ca pamantul acesta, ravnit si de altii, ne apartine, totusi, astfel incat avem obligatia sa-l cultivam, la propriu si la figurat.
. pentru ca avem potenta, dar n-avem sens, din pacate, iar personalitatile care se cred in stare, trebuie sa-l ofere, avand acest lucru ca “obligatie a respiratiei”.
. pentru ca am tot trait in nerabdariletimpului suficient, astfel incat trebuie s-avem, in sfarsit, capacitatea de-a ne struni propria rabdare bine lucratoare.
. pentru ca putem face multe, o facem in alte locuri, insa trebuie s-o facem si aici.
. pentru ca avem. dar nu stim ce sa facem cu asta, in folosul bunastarii proprii.
. pentru ca pentru rostul nostru multi s-au jertfit, sa ne-aduca pana aici, prin meandre deseori greu de depasit, cu un eroism fata de care avem obligatii.
. pentru ca salvand Romania, ne salvam pe noi insine, nicaieri in alta parte nemaifiind atat de intregi, ca aici.
Privirea-mi năucă
rămasă-agățată-ntr-un cui
lumina neumbritoare și-o uită
înafara sinelui.
Cui pe cui se scoate
eu prin mine cobor
drumul împarte
rodul din dor
Reunindu-mă-n sunet
privirea din rană mi-o scot
c-un tandru octet
devenit antidot
al tăcerilor încuiate-n zgomot.
Cui pe cui se scoate
eu prin mine cobor
rodul împarte
drumul din dor
***
(PS Nu vremurile sunt neapărat rele, ci privirea noastră, cu care le vedem doar pe dinafară ...)
