sâmbătă, 24 noiembrie 2012
marți, 6 noiembrie 2012
luni, 5 noiembrie 2012
Dincolo de limite: STANISLAV GROF - Potentialul Vindecarii in Starile...
miercuri, 17 octombrie 2012
duminică, 14 octombrie 2012
ÎMBĂTRÂNIRE
(în imagine este, de fapt, aceeași persoană)
joi, 11 octombrie 2012
marți, 28 august 2012
firimituri
Am pus îndatoririle pe primul loc.
Fericirea și alte drepturi le-am lăsat
pentru mâine.
Atât de departe, încât. Nici nu-l mai aștept.
luni, 27 august 2012
Ce muza a Olimpului esti?
Esti CALLIOPE, seducatoarea Muza a Artelor retorice
Calliope este muza superioara, conducatoare peste celelalte muze. Este protectoarea artelor retorice, a poeziei epice, dar si muza a muzicii, a cantecului si a dansului. In acelasi timp, Calliope, zeita a filozofiei, a fost inzestrata si cu harul elocventei. Este considerata a fi cea mai inteleapta dintre muze. Se credea ca ea este cea care ii insotea pe regi si regine atunci cand acestia imparteau dreptate, inspirandu-i. Calliope este adesea infatisata ca purtand in mana un instrument de scris sau o lira. Intrucat ea a fost cea care l-a inspirat pe Homer, in unele picturi Calliope este infatisata ca purtand intr-o mana cele 2 poeme homerice si in cealalta o crenguta de dafin.
Ca si Calliope, ai o fire artistica si esti atrasa de tot ceea ce inseamna frumos si artele frumoase. Esti sensibila, delicata si iti place sa vezi dincolo de suprafata lucrurilor, patrunzand in esenta lor. Esti maestra in arta diplomatiei si, fire pacificista, stii cum sa aplanezi conflictele. Ai darul cuvantului scris sau vorbit, iar conversatiile cu tine sunt cu adevarat inspirationale. Esti prevazatoare si chibzuita, insa iti place dreptatea mai mult decat orice pe lumea asta. Ai o fire linistita, iar izbucnirile tale de manie sunt legate de incalcarea dreptatii sau a drepturilor. Nedreptatea te face sa suferi ingrozitor. Desi nu iti place sa te afli in centrul atentiei, conducand sau facandu-te remarcata, prezenta ta nu poate trece neobservata. Esti interesanta si te impui intr-un mod subtil, rafinat fie prin cunostintele tale, fie prin remarcele tale pertinente si decente, fie prin atitudinea ta demna, de regina-zeita.
marți, 24 iulie 2012
...
cu țepii împușcă la vrăbii.
iar apa speriată-i de-ntortocheata-le ... trudă,
în H se afundă.
veninul din gâtul strutocamilei arde.
contul partidului e unicul țel.
năstasele pare că este prințul măcel.
după el doar potopul.
vrăbii ucise-s mâncate pe săturatelea
de struțocămilă. noua ordine ..pseudodivină:
umbra siluind lumina.
sâmbătă, 21 iulie 2012
vineri, 20 iulie 2012
joi, 5 iulie 2012
duminică, 1 iulie 2012
miercuri, 20 iunie 2012
CEL MAI FRUMOS DOCUMENTAR DESPRE ROMANIA.httpsalwatiromania.wordpress.co...
UN GAND CORECT SI FRUMOS DESPRE ROMANIA
miercuri, 13 iunie 2012
miercuri, 30 mai 2012
MEE/T
Literele se lăfăiau redundant în penele zimţuite ale sălbatecului porumbel
Răstălmăcindu-i în cuvinte albastre zborul.
Pre unde trecea el, scădea truda pleoapelor răsucite de geruri
Lăsând inconştientul colectiv mai suav cu-o octavă.
Nu se ştie precis cine a iniţiat jocul acesta:
Litera ori pana zglobiului porumbel,
Cu siguranţă se cunoaşte însă cine a tras în pasăre
Numele acestuia otrăvind argila însăşi,
Dintru care masca i-a răsărit
Printre ţepii cuvintelor fantă,
Suratele penelor
Care renăscutu-l-au pe sălbatec
Într-un cuib din care acesta nu se mai arată...
luni, 21 mai 2012
joi, 10 mai 2012
vineri, 4 mai 2012
miercuri, 2 mai 2012
marți, 1 mai 2012
luni, 30 aprilie 2012
duminică, 29 aprilie 2012
sâmbătă, 28 aprilie 2012
marți, 17 aprilie 2012
sâmbătă, 14 aprilie 2012
joi, 12 aprilie 2012
duminică, 8 aprilie 2012
sâmbătă, 7 aprilie 2012
vineri, 6 aprilie 2012
duminică, 1 aprilie 2012
vineri, 30 martie 2012
miercuri, 21 martie 2012
marți, 20 martie 2012
luni, 19 martie 2012
duminică, 18 martie 2012
vineri, 16 martie 2012
luni, 12 martie 2012
vineri, 9 martie 2012
marți, 6 martie 2012
duminică, 4 martie 2012
vineri, 2 martie 2012
O frază despre un Măiestru
SUFLET DE ADAM este un spectacol interesant, ingenios, inteligent construit (tehnic - lumini, proiecţii video, asamblare muzici, mişcare scenică etc), sicretic-ecumenist (prin celula-mantră făcându-şi loc mărul - cu toată semnificaţia sa creştină, totul "vărsându-se"-n simbolul precreştin al Căluşarului, MULTIPLICITĂŢIILE RESPIRAŢIEI depăşind MECANICA/NICISMUL prin el...), budisto-soresciano-saltimbanco-aronofskyano-hermeneuticianist etc, INVENTAT pentru a pune în deplină valoareMĂIESTRIA ACTORULUI EDUARD ADAM.
joi, 1 martie 2012
Câteva cuvinte despre FATA CU CĂRĂMIDA ÎN GURĂ
Din prezentarea piesei:
"O productie Teatrul Unteatru
De Theo Herghelegiu.
R: Theo Herghelegiu.
Cu: Cristian Toma, Adelaida Zamfira, Adriana Parvu, Gabriel Dutu.
Fata cu caramida-n gura spune povestea omului de azi – modelul
uman care a ajuns sluga cruzimii in cea mai pura forma a sa, dar, ce-i drept,
impachetata-n foita de aur; poveste pe care n-a scris-o nimeni altcineva decat
noi insine. Noi, cei care am tolerat si toleram rautatea, ticalosia, jocul marsav al
manipulatorilor de constiinte si, nu in ultimul rand, impostura. In plus, povestea
vorbeste despre singuratate, dragoste si moarte. Si mai vorbeste despre o trasatura
a individului contemporan; sau, cel putin, a individului roman contemporan: ceea
ce nu pot avea, prefer sa ucid…"
În ce mă priveşte, am mai constatat:
O piesă interesantă, ca scriitură, punere în scenă, joc actoricesc (cu osebire ..câinele J, care a fost ..bestial!).
Nu ştiu ce isterii se dezvoltă atât de profund în societatea asta, „modernă” încât, adesea, publicul de teatru a început să reacţioneze atât de ilariant, nervos-amuzat, „des-creierându-se” printr-un râs plasat mai mult când nu trebuie...
Într-o anumită „ordine cu idei”, luând la primul nivel înţelesurile piesei, „fata cu cărămida în gură”, prin gestu-i ultim, a pus capăt, cu maximă inconştienţă, ca un deus et machina, unei situaţii-relaţii anormale.
Cum eu nu am „prizat” relaţia dintre Gloria şi John-Thor altcum decât ca pe o metaforă, în pofida motivelor de ....humoresc întors pe toate feţele (indus şi ..sedus de dezvoltarea mot-a-mot a „relaţiei”), replica pe care o dă „câinele” întrebării Gloriei, la final, anume: „Face şi ea ce facem toţi” – după care fata-l loveşte cu cărămida din gura-i, omorându-l, mi s-a părut emblematică pentru „decojirea” metaforei piesei, cu urmarea: intrarea în adevărata nesiguranţă, necunoaştere a sinelui ei (fetei cu cărămida în gură)...
Care, atâta timp cât era fata lui „tata” (Cerul – D, căruia şi mama – natura-i – ştie de frică, doar ea, fiica – adicătelea, creatura, cât timp era-n Grădina Raiului, nu..), inocentă (şi idioată, dar asta nu mai contează), nu avea nesiguranţe, aflându-se sub deplina protecţie a Creatorului său, cărămida din gură fiindu-i amintirea faptului că e parte din zid, din creaţie (amintire ancestrală, anima), dar şi determinare strictă.
Aşadar – fata cu cărămida în gură o văd ca pe o metaforă a umanităţii din Eden şi, la finalul piesei, din afara acestuia... Cunoaşterea se face sau nu prin recunoaştere, dar numai după ce conştiinţa trece prin nesiguranţele riscante, „glorioase”, ori depăşind ... Gloria (în sensul că acest personaj, Gloria, este omul care nu a reuşit să-şi asume sinele, nici măcar să şi-l priceapă, proces care rămâne-n coadă de peşte, la finalul piesei, pentru „fata cu cărămida în gură”, aceasta put\ndu-şi rata ori nu sinele, intrând în asemenea Gloriei, ori depăşindu-i limita. Personal, cu atât mai mult cu cât personajul – fata cu cărămida în gură – se dezvoltă din acea magmă a negurii fals inocente, nu cred că va reuşi s-o depăşească pe ... Gloria).
ÎNSĂ!
Clivând pe sensurile personajului, ea este cea care nu poate vorbi fără să lovească, să rănească; incapabilă de a mulţumi, deşi mereu se foloseşte de bunăvoinţa cuiva...
Gloria – traducătoarea de/din ...limbi străine (limbajul textului mereu ..la răscruci, clivând dintr-un nivel într-altul)– un simbol al omului la confluenţa ne/înţelesurilor, care, fără să mai simtă vreo rădăcină, nu mai pricepe nimic, trăindu-şi/”traducându-şi” mecanic propria-i viaţă. O învaţă un câine cum să se comporte omeneşte (tandreţea). Şi acest lucru nefiind capabilă să-l facă decât .. în somn. Ca şi în somn.
CÂINELE – metaforă a inconştientului.
Altcum, orice cunoaştere, RECUNOAŞTERE, incumbă o crimă – la origini, o lesmajestate care se cere răscumpărată, prin asumarea gesturilor şi intrarea într-o altă ordine a lucrurilor.
Nu există inocenţă pentru creaturile bipede: când pare a fi, în copilărie, de fapt se manifestă adesea ca o CRUDĂ INOCENŢĂ (de multe ori copilul, din dragoste de ceva, ucide – de „drag”, omoară ...).
Asumarea sinelui, capacitatea de a „îmbina omeneşte” anima şi animus, capacitatea de a trăi în cunoştinţă de cauză (ca urmaşi ai lui Adam şi ai Evei, pe de o parte, ai gestului „omorârii tatălui”, întru cunoaştere/ recunoaştere /consacrarea a sinelui uman etc), de a rămâne VII până la capăt, e, de fapt, asumarea dramei de a fi om.
Textul e făcut/regizat/jucat la limita lucrurilor, nivelurile de înţelegere scindându-se continuu (ca o păpuşă rusească), ionesciano-vişniechian..., astfel încât fiecare dintre spectatori reacţionează cum se pricepe ÎN TIMPUL PIESEI, însă, LA FINAL, TRAGEDIA care se întâmplă (prin moartea câinelui), cu tot ce generează în personajul-emblemă (fata cu cărămida în gură) NU MAI LASĂ LOC ŞI ROST DE RÂS. Finalul funcţionează ca un catharsis de tipul „palma care te trezeşte”...
miercuri, 29 februarie 2012
vineri, 24 februarie 2012
Speranţă: Catrinel Dumitrescu
