Motto: Ce mult e vid în jurul meu, deşi-i atâta zgomot...
Într-un cinematograf fără fasoane ( ..EUROPA), din Bucureşti, într-o zi însorită de sâmbătă, 9 martie a.c., am intrat să văd recent premiatul film românesc POZIŢIA COPILULUI, în regia lui Călin Peter Netzer, care a cosemnat scenariul, alături de Răzvan Rădulescu. Pot spune că am avut noroc! Filmul nu s-ar fi difuzat dacă nu am fi fost în sală măcar doi spectatori plătitori de bilet. Din fericire, am fost aproape 10 ... Dar aceasta este o altă problemă, în subliminalul textului pe care s-a construit filmul existând sămânţa unui răspuns ...
Filmul începe promiţător: Mama – Cornelia Kereneş, în interpretarea Luminiţei Gheorghiu, se pregăteşte să-şi aniverseze ziua de naştere, ca preambul la aceasta făcând unele exerciţii de conversaţie ..româneşti cu sora soţului ei, interpretată de Nataşa Raab, căreia i se plânge de atitudinea complet anormală a fiului ei, care a hotărât să nu-i acorde nici măcar de ziua ei vreo atenţie, care-i vorbeşte urât, în pofida a tot ce a făcut ea pentru el ş.a.m.d. – repertoriul deja schematic al relaţionării mamă – fiu în contextul dezagregării tot mai profunde a vieţii de familie, a unei întregi societăţi care nu-şi găseşte matca şi în care fiecare ..se descurcă, mercantilismul şi egoismul, posesia de oameni şi de bunuri fiind singurele valori, ligamentul spiritual şi cultu(r)al al relaţiilor interumane fiind ca şi inexistent. La aceasta adăugându-se freudianul complex oedipian, în contextul sus-arătat devenit mult mai frustrant.
Urmează petrecerea propriu-zisă, în care lumea grotesc de ... bună a noilor îmbogăţiţi ai anilor 2000 îşi dă niţel în stambă, regizorul nefocalizându-şi filmul în mod excesiv pe acest episod, însă „prinzând” esenţialul, ciuperca otrăvită care va sta şi la baza dramei ce urmează să se desfăşoare în continuare..
Primul
lucru care nu mi-a plăcut la acest film a fost titlul, profund neinspirat,
indiferent cât accent comercial s-a pus în alegerea lui... A urmat, după acele
prime momente relativ bine conturate de Luminiţa Gheorghiu, o uşoară stare de
disconfort în ce-o priveşte, căci, deşi foarte bine aleasă şi făcând un rol în
general bun (personajul fiindu-i aproape opus, ca tipologie umană) ca
mamă-mămoasă şi uşor oedipiană (vezi scena – totuşi, uşor exagerat de lascivă,
a datului cu cremă pe spatele fiului) are unele ezitari în ..preluarea
coerentă a carapacei personajului şi, în plus, nici nu s-a lucrat prea mult cu
ea pentru acomodarea cu, totuşi, rigorile culturale ale personajului (care e,
totuşi, de profesie arhitectă, nu – cel mult – o profesoară de generală), de la
care te astepţi la o .. raţie de siguranţă intelectuală ceva mai mare ... Însă,
exceptând disonanţe din seria celor susmenţionate, Luminiţa Gheorghiu (Cornelia
Kerenes) a reuşit să construiască un rol în care s-au recunoscut (şi cu care
s-au identificat profund.., dându-i doar dreptate) şi câteva mame-spectatoare
din sală ...
La rândul său, Florin Zamfirescu (dl.
Făgărăşanu) încearcă să facă un rol credibil, reuşind în mare parte, atât zona
profesională (e medic), dar şi zona social-filmică (e tatăl vitreg al lui
Barbu, „copilul” cu pricina din film, interpretat corect şi coerent de Bogdan
Dumitrache, fiul frustrat, teribil de laş,
nematurizat, incapabil să ştie ce vrea, lipsit de coerenţă şi de voinţă
raţională – mitocan tocmai pentru că nu ştie de pe unde să se ia, să se caute,
să se dezvolte, chircit într-o poziţie fetală, un grăunte de carne însângerată
care ucide tot ce iubeşte, neştiind cum se iubeşte, „cărând” cordonul ombilical
după el, uitat în el).
Natasa Raab (Olga Cerchez), sora şi,
respectiv, cumnata raţională şi pragmatică, dar şi, în special, Ilinca Goia,
interpreta lui Carmen, prietena lui Barbu, au reuşit să construiască roluri
foarte bine dozate în economia valoric-pozitivă a filmului, cea din urmă,
Ilinca Goia, făcând unul din cele mai bune roluri ale ei – în care eu am
văzut-o într-un film.
Interpeţi majori ai unor roluri
secundare: Vlad Ivanov – în rolul lui Dinu Laurenţiu, în fapt coautor al
accidentului, Mimi Branescu - Cerasela Iosifescu, poliţaii care ştiu pe ce lume
trăiesc ..., Adrian Titieni şi Tania Popa, părinţii copilului ucis, sunt excepţionali!
Accidentul care se produce pare a fi
evenimentul care scoate la suprafaţă întreg gunoiul societăţii româneşti
actuale, a mahărilor care s-au „împroprietărit” cu societatea românească,
comportamentul distonant al fiului fiind rezultatul căilor scurte şi grobian
mercantile folosite pentru rezolvarea tuturor ..cestiunilor arzătoare de către
părinţii săi şi de către cei din tagma lor socială, ... falsa protipendadă
contemporană, care vând şi cumpără după cum le dictează interesul ...
Totuşi, în lumina finalului pentru care
au optat regizorul şi scenaristul, jerta copilului omorât de ... copilul
frustrat de 35 de ani pare a nu fi fost în zadar (sau, poate c-a fost ..), însă
ultimul sfert de oră al filmului lasă loc posibilităţii unei treziri din bezna
subumanului, dând şansa personajelor la un katharsis după care, poate, vor
putea să-şi refacă r/acordul cu sine.., calitatea real-umană (din viaţa de zi
cu zi, nu personajul) a Luminiţei Gheorghiu răscumpărând, parcă, tot ce făcuse
personajul ei până atunci (măsluirea declaraţiilor de la poliţie, ideea de a-i
plăti pe părinţii copilului ucis ca să-şi retragă plângerea, toate
intervenţiile cu tupeu, făcute la toţi ... prietenii cu poziţie, reordonând
astfel umilinţa pe care a-nghiţit-o ea, o Andromacă a timpului prezent, de la ..
Creonul timpului nou, Dan Laurenţiu (într-o anistorică intrare în relaţie), repet: magistral interpretat de Vlad
Ivanov).
Filmul convinge prin francheţe şi prin
calitatea ochiului cu care a fost privită realitatea, prin carnea vie a
personajelor, în general foarte bine interpretate de actorii aleşi de regizor,
prin calitatea scenariului – care a dat şansa unei construcţii viabile din
toate punctele de vedere, artistic şi socio-uman, prin calitatea decupajelor
şi, în special, prin calitatea şi conţinutul frescei sociale şi umane descrise
extrem de profesionist de întreaga echipă.
