Vis

O zi atât de frumoasă, încât îţi vine s-o îmbrăţişezi şi să-ţi pui capul pe inima ei ..

Petală

eram o intamplare, peste care clipa a trecut tacuta, in urma trei sferturi de roua prelungind surasul din ochiul sugubat al unui porumbel. salbatec.

Jugulara

Traia....
De frica sa nu se trezeasca in realitatea rece si grava si grea - in care coltii semenilor asteptau la rand sa-i sfasie jugulara, in fiecare clipa-si spunea cuvantele magice, prin care magia continua:
 iubeste si fa ce vrei! Lumina fiecarei zile las-o sa-ti intre-n gand si in inima, intru sarbatoarea din care se naste! Lasa clipa sa-si spuna povestea prin tine!

Rostire

Prizand, prin ticaitul  subțire
Al inimii uitate-n petale, invietuirea,
Esti într-o vulnerabilitate
Sub incidența căreia
Semeni nu-ti mai pot fi
Fiarele cotidiene, care consuma,
Isteric, totul

Imbatranirea

De la o varsta,
Începi să simți timpul
Cum iti răsfoiește măruntaiele,
Se lăfăie în tine, balonabil.
Umblandu-ti, nestingherit, prin
Obiceiuri, stări, afecte,
Dezafectandu-ti viteza de reacție
La starea de dimineata, de prânz și de seara.
Cand s-a obișnuit să doarmă,
Sforaind  în tine,
Pasul ti-e greu.
Tu insuti/insati privind în oglindă
Pe altcineva,
Care nu esti tu, acea persoana pe care o simti care merge, și respira
Ori privește în jur, în trecerea prin lume.
Devenit spațiul timpul tau
Secundele motaie  pe lângă tine...

Mutatii agnostice..

Există porumbei care nu mai recunosc
Bobul de grâu, domesticiți de resturile menajere
Ale unei civilizații de plastic.
Câini ce-și ajută prietenii, că-s câini, pui ori pisici.
Animale a căror privire e tot mai umană
Printre oameni care consideră
Că pasul e fraierul roții, cuvântul o simplă
Locomoție pentru frustrări tot mai acute,
Ochii doar plante carnivore, care devoră ce văd,
Palma – armă continuă, capul – simplu pretext pentru coafuri și gablonțuri.
Sufletul – rana despre care posesorul n-are habar.
Lumea cerne ce are. 

... in urma-i, clipele-si rastalmacesc redundant o candoare pe care o ascund, cu grija, in roua din care-si sorb setea porumbeii albi, simbolul Sfantului Duh ..

Dedimineatza

Ca un rucsac orfeu-euridicean, ÎNNAPOIA capătă o greutate pe care sisificul din noi nu-şi mai găseşte resurse să mai urce, încă o dată, bulgărele, spre-a putea vedea, faţă către faţă, zâmbetul zeului.

De bun augur

 “Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieţii şi al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută şi nevăzută, Care ai pus vremile şi anii întru a Ta stăpânire şi îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească şi întru tot bună, mulţumim Ţie pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră, în toată vremea trecută a vieţii noastre şi Te rugăm, întru tot îndurate Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta“.

 Rând de rouă,  gând solar, timpul ne-împărtit  în  două să ne fie plin de har!

Îmbătrânirea

Vine o vreme când,
După o îndelungată pandâ,
Lupul chiar te-nfulecă
Transformandu-se-n tine.
Dar altfel.
Pierzându-ți chipul.
Și asemănarea, deseori.

Sorbind rouă

Cum dispar ele, chipurile, unele într-altele, ascunzându-se ba sub o
privire, ba sub o cută sonoră ori sub un gând multiplu de trei!

Repetabila relativitate...

Amocuri personale. Care devin filtre de netăgăduit în relaţiile cu ceilalţi. Frustrări ce devin sârmă ghimpată. Interese prin care lentila de contact a privirii către celălalt e teribilă închisoare, nemaipătrunzând nicio imagine ce nu se încadrează ...
Astfel încât, pe acest veşnic celălalt, care nu mai e în stare să fie şi semen, nu e cazul să-l mai laşi să-ţi fie piatră de poticnire, pentru că oricum nu-l interesează persoana ta, ci modul cum se poate cabra şi cum te poate acapara interesul lui în combinaţie cu acel ceva din tine pe care-l poate folosi cum doreşte ...

Relativului cotidian

Puţini sunt oamenii care pot face abstracţie de ei înşişi în aşa măsură încât să poată să-şi facă o opinie cât mai corectă şi mai coerentă despre un altul, să-l poată descrie ca pe un om întreg.
 De obicei, îi "colorăm şi decupăm" pe ceilalţi în funcţie de propriile necesităţi, cât ne trebuie, atât îi decelăm, în funcţie de cât ne folosesc, astfel îi şi "cunoaştem"

Logopedie...

Amocuri personale. Care devin filtre de netăgăduit în relaţiile cu ceilalţi. Frustrări ce devin sârmă ghimpată. Interese prin care lentila de contact a privirii către celălalt e teribilă închisoare, nemaipătrunzând nicio imagine ce nu se încadrează ...
Astfel încât, pe acest veşnic celălalt, care nu mai e în stare să fie şi semen, nu e cazul să-l mai laşi să-ţi fie piatră de poticnire, pentru că oricum nu-l interesează persoana ta, ci modul cum se poate cabra şi cum te poate acapara interesul lui în combinaţie cu acel ceva din tine pe care-l poate folosi cum doreşte ...

crezi ca stii...https://www.youtube.com/watch?v=vpBvFzFkPcQ

enjoy

https://www.youtube.com/watch?v=3pTKQimSTKg

LA BALANSOAR...

Tim Jim se balansa

Cu-a sa rotunda fata de stea,

Caci suradea

Cand mai cadea.

La balansoar, Jim Tim statea

O mare parte din Ziua sa

Caci nu-i pasa decat de toana sa

De a se ba-lan-sa

La balansoarul din Curtea sa

Cand Tim, cand Jim

Pe rand

Ca la un chilipirim...

Tim Jim urca

Sau cobora

Prin viata sa

In balansoarul din curtea sa

Fara sa-i pese de cineva

Cu o exceptie. Cine era?

(De o ghiciti, veti constata

De ce Tim Jim

Tot suradea

Chiar cand cadea..)/

07.02.2018

432 Hz - Deep Healing Music for The Body

Falsa interogatiune

Timpul, oamenii neprielnice pe care-i cunoaștem ori neputințele noastre cele de toate clipele, unite dușmănos împotriva noastră, sunt dușmanii viselor noastre aripi?
Rana e intrarea noastra-n lume, rana și ieșirea, între două straturi de rani - ne zbatem între inconștiență și sange-n gâtlej..

Primavera

PASI PE NISIP, SPRE NOURI DRAMUINDU-MI CLIPA: STRĂINE? TOTUŞI, NU.

PASI PE NISIP, SPRE NOURI DRAMUINDU-MI CLIPA: STRĂINE? TOTUŞI, NU.: Da, ea mergea încet, Tărăgănându-şi fiecare pas, Cu ochi pierduţi privind în jur. I-am urmărit uşorul tremurat Al mâinilor, purtându-i Pâin...