Da. Îmi place să-mi fac acele cadouri pe care oricând le pot purta cu mine. Îmi place să în- şi să in-vestesc în lucrurile care oricând pot fi cu mine. Ce pot purta în mine este deja cadoul suprem pe care mi-l pot face. Iar ce s-a transformat în sângele-mi, deja mă este.
Da, ea mergea încet, Tărăgănându-şi fiecare pas, Cu ochi pierduţi privind în jur. I-am urmărit uşorul tremurat Al mâinilor, purtându-i Pâinea zilnică şi-un “Adevăr de seară” Luat, pe gratis, de la o tonetă. Între noi, gudurându-se timid, Un câine-şi preumbla-n tăcere umbra. Şi-un grup de tineri, Încă nefiind. Doar zgomot răsucind. Când am trecut pe lângă ea, O faţă-n care fiecare zâmbet fusese Topit în noduri gordiene de poveşti întârziate În umbra nucilor, Mă privi. Şi, brusc, din colţu-i subţire Ochiu-i îmi vorbi. Iar dinspre ea spre mine Năvăliră o mie de poveşti, Cu oameni ce-şi tot strigau fiirea-n toate Chiar de plecaseră demult. Eram. Mergeam pe stradă. Şi-o rătăcire de moment mă năpădi De parcă-n mine se mutaseră Poveştile femeii, spre-a nu se pierde. Am depăşit-o, fără vreun cuvânt. Iar când privirea mi-am întors-o către ea, Din adevărurile serii Un zâmbet infinit privirea mi-o topi. Povestea-i se-mplinise… dispărând. De-atunci, când pasu-mi se-ntâlneşte Cu mers de nod în semne, Tăcând, păşesc pe frunze, Rana-mi drămuind: Să nu strivesc povestea Sub geamătul din gând.
Cai fugărind clipa, pe sub copitele cărora lacrimile-şi ascund însângerarea rănilor, stoarse de vlaga rămânerii-n siliciliul clipitelor. Dintru care, totuşi, cu mâine, se naşte ziua. Alta.
oceanu-mi strecoară din suflet neghina, pe care falsul de-aproape se-ncăpăţânează să mi-o vândă zilnic, în cantităţi tot mai mari, tot o reuşi să-mi orbească sufletul, să mă asemuie în totul principiilor lui mercantile. oceanu-mi spală şi ochiu, şi urechea, şi vorba, acoperindu-mi cu nisip - rănile, dar îndepărtându-mă, higienic, de ispititorul de lângă mine, ce-şi spune ... aproapele. oceanu-mi aduce-n dar claritatea, care mă ajută să fac diferenţa între cine-mi este şi cine nu-mi este. oceanul, forţa care-mi scutură aripile de neghină, de iude si de perfidul iago, falsul meu aproape.