IMN BIZANTIN

Agni Parthene Kabarnos Panos Greek Orthodox Byzantine Music

TACHE, IANKE ŞI CADÎR (V. I. Popa) 1

Vezi mai multe video din Film

TACHE, IANKE ŞI CADÎR (V. I. Popa) 2

Vezi mai multe video din Film

zar/zuele

Nu. Venele, capilarele, arterele chiar,
Nu au devenit nici aripi, nici pene, nici fluvii
Eliberate-n mări şi oceane.
Ci doar sârma ghimpată
Prin care mâinile târzii ale-austrului
Se preumblă bezmetic şi, sacadat, urduros,
Compun  opera de trei parale-a
Micului infern: infinitul pasului-zar.

mers pe cioburi...

Poate e doar ipohondrie sau, posibil, trăiesc un ultim an al vieţii mele.
Pe care nu voi încerca în niciun fel să-l … prelungesc.
Ci, doar, CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU,  să-l APROFUNDEZ!

Un OSCAR pentru SANDRA!

 
Cine are CARACTER, ARE!
 
si MERITA sa se taie zmeura din tufis cu sabia domnului OSCAR!

BAFTA!!! Paula si Ovi in primii trei, cel putin!!!

Tehnici de vânătoare

 

Uneori, privirea nu aparţine

proprietarului de ochi,

iar din telefon urechi hrăpăreţe-şi

lăţesc hiatusul, 

ca-n praştia clipei  

să-şi cuibărească revolta

consoanele,

tăcut adunate-n reptilianul

comun.

Şi ne trezim inundaţi de

vocalele altora, 

ucigând la comandă nocturnă

pân' ce, străvezii,

recăpătându-ne ochiul,

într-un târziu,

am devorat deja, inconştienţi, 

pe duşmanii duşmanilor noştri,

noi înşine duşmani devenindu-ne, astfel. 

Şi asta e-o tehnică vânătorească a vulpii! 

Primaverile, de la Vivaldi spre Toparceanu

 PRIMAVARA
lui
George Topârceanu

După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!

Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.

Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă
Să-şi usuce labele.

Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.

Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.

Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.

Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.

Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?…
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.

Dar acum l-a prins potaia
Şi-a-nceput să-l scuture…
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.

Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele…
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!

„Fiţi realişti, cereţi imposibilul."

"Nu pot rezista ispitei de a-mi repeta, de a-mi înşirui, bucurându-mi sufletul şi mintea, colecţia mea de paradoxe despre care sunt convins că duc toate către Hristos. Un fel de litanie, de via dolorosa analectică, dar plină de încântări. Luther: Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir. Amen.
Salvador Dali: Singura diferenţă dintre un nebun şi mine este că eu nu sunt nebun. (Frază evanghelic de ameţitoare, pauliniană.) Kierkegaard: Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. (Cea mai puternică rostire omenească. Vine imediat după Evanghelii.) Thomas Moore: I trust I make myself obscure. Adevărata dovadă a prieteniei şi încrederii: Hristos vorbind ucenicilor săi, la sfârşit, ca unor prieteni, devine din ce în ce mai obscur. (Pe măsură ce ai de spus lucruri mai însemnate, pe măsură ce te încredinţezi mai deplin şi te mărturiseşti mai nereticent, trebuie să devii mai greu de înţeles şi să te exprimi mai paradoxal.) Adaog listei una din lozincile revoluţiei franceze din mai, luna trecută: „Fiţi realişti, cereţi imposibilul." (Probabil că nici nu şi-au dat seama cât de claudeliană şi de strict creştină e lozinca.) Şi, iarăşi, mereu, neîncetat: Marcu 9, 24. Dacă „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" poate fi rezumatul Legii — Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27 -, apoi „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele" îmi pare a fi — cum să spun'? — taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt." (N. Steinhardt - JURNALUL FERICIRII)Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii    

amiaza

Urma pe nisip
a brizei - după uitarea
numelui -
nu se cade s-o drămuim

sub pasul secundei... 
 

Leontina Vaduva - INTOTDEAUNA MI-A FOST FRICA SA CANT LA BUCURESTI

 "@„Sunt nopti nedormite, sunt lacrimi, sunt ore in sir de studiu. Mi se spunea: «Vai, doamna, ati vazut o lume intreaga!». Nu. Am stat cate opt ore intr-un teatru sa studiez. Veneam printre primii si plecam intre ultimii. Visam pasaje din opera, visam ca nu imi iese acuta, sau ca publicul pleaca din sala. Am cosmaruri inainte de aceste aplauze extraordinare si inainte de a ni se umple bratele de flori si inimile de succese!"@" (Q-Magazine)

„Cand am cantat rolul Micaelei la Buenos Aires, la Teatrul Colon, una dintre cele mai mari sali de opera din lume, a fost ca la meci. Publicul a izbucnit atat de puternic, oamenii au tipat atat de tare, incat am cazut pe spate! M-am rusinat si nu am mai vrut sa ies la aplauze. Atat au insistat, incat, pana la urma, am revenit pe scena. Un alt moment deosebit a fost atunci cand am cantat alaturi de Alfredo Kraus, care in ochii mei este un exemplu de stil francez... Sau atunci cand am cantat «Romeo si Julieta» la Covent Garden, alaturi de Roberto Alagna. Ni s-au aruncat flori pe scena. Vazusem imagini asemanatoare cu Placido Domingo, cu alti artisti de talie internationala... Dar nu credeam niciodata ca mi se va intampla mie."
Povestea ei de dragoste este cam asa... Leontina Vaduva isi gaseste jumatatea departe de țara, dupa doua casatorii esuate. „Intai i-am cunoscut parintii si apoi l-am cunoscut pe el. Eram amandoi in divort. Relatia noastra s-a dezvoltat treptat... Ne-a legat mult faptul ca proveneam amandoi dintr-o familie de artisti, mama lui a fost cantareata de opereta. Se stie ca barbatii romani sunt destul de... macho si de gelosi, or in cultura americana lucrurile stau altfel. Sotul meu este foarte intelegator, ma apreciaza, dar cel mai important lucru este ca are foarte mare incredere in mine. Faptul ca ne acordam respect reciproc e esential. A fost destin, cu siguranta a fost destin! Iar faptul ca avem un copil impreuna spune multe!"(Q-Magazine)





„Acasa sunt si aici, si la Paris. Cand am plecat definitiv din tara, am devenit ca o planta dezradacinata - nu mai am radacini adanci nici intr-un loc, nici in celalalt."(Leontina Vaduva, Q-Magazine)

O descoperire foarte interesanta, pe Youtube (Alicja7777777)

Edgar Degas - Bailarinas - Música: Vals del Tesoro - Johann Strauss, creat de MiCanaldeArte

Urme

Importanţa legăturii psihice, intelective, domină „rubedenerisirea de sânge”. Înrudirea spirituală este esenţială, cu atât mai mult cu cât este (şi în mod coerent şi concret) mult mai bine-lucrătoare (când e dominată de aspectele pozitive). Şi asta într-o epocă în care mulţi dintre noi am primit un gram de sânge transfuzat (sau am donat, ori şi-şi), în contextul ideii de rubedenie de sânge fiind necesar să recunoaştem că suntem rude cu toţi de la care am primit şi cărora le-am donat sânge.
Prin ideea donării de sânge devenim, aşadar în plus rude (suportând chiar dimensiunile logicii comune), şi, accentuând asta!, afinitatea spirituală, psiho-spirituală, bine şi profund lucrătoare, cu atât mai mult cu cât are şi o continuitate prin rubedenisirea sanguină (ADN-ică), când o are, devine o legătură inextricabilă. Iar când baza este strict de natură spiritual-psiho-intelectivă, deseori mi se pare infinit mai bine întemeiată, decât atunci când se bizuie DOAR pe apartenenţa la un ADN comun.
Şi asta, fără a pune la socoteală „donaţia” euharistică!

II Cecilia Bartoli L'art des castrats (via Moondance)