Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 29 septembrie 2010

ABURI...



De catava vreme am timp. Ba, chiar destul de ... liber. Cum n-am prea avut, cu atat mai mult cu cat imi si permit o detasare de forta centripeda a unei realitati bulversante... Nu am suficiente motive obiective s-o fac (timpu-mi liber fiind destul de ... nelucrativ), dar am nevoie de starea asta, pentru ca pe marginea prapastiei nu-ti permiti luxul vreunei depresiuni...
Astfel incat, de asemenea, nu-mi permit sa nu-ncep ziua cu o cafea buna, care sa-mi creeze acea stare vizionara, tocmai buna de purces in taina oricarei zile fata de care ai ... apucaturi de cucerire. Degust cafeaua, si, incet dar sigur, perdeaua cosmaresca-mi dispare de pe ochi, privirea coborand spre cate-o carte din propria-mi biblioteca (astazi, "Regele se-nclină și ucide", a Hertei Müller, citita in vara si rasfoita acum, pentru cateva idei, pasaje, "imersiune" in descrierea persuasivei puteri a celui in stare sa ucida, mai ales cand statu-l favorizeaza intru asta, anamneza inefabilului animal al sufletului - vulnerabilitate sui generis, cuvantul si tacerea- ambele periculoase, ambele necesare, aproapele prin care cazi etc etc etc...).

Ultimul strop ma prinde-surprinde parcurgand mesajele inteligentilor mei "prieteni" de pe Facebook, unul dintre ele ducandu-ma tot spre Herta, cea din dialogul cu dl. Liiceanu, de la Ateneul Roman, tiparit in Romania Libera... ACEASTA Herta Müller care, fara sa-ncerce cu tot dinadinsul sa jigneasca, spune lucrurilor pe nume, se face ca nu observa usoara mojicie a unora dintre replicile Liiceanului..., taxandu-le putin mai incolo, care nu gadila orgoliile celor care de douazeci de ani traiesc din supralicitarea unui obsedant curaj (livresc, in fapt, inexistent...), recunoscand prestanta intelectuala a interlocutorului (dl. Liiceanu), cu modestie usor ironica plasandu-si propria prestanta ... in fata editorului sau roman... Una peste alta, Doamna H.M. este ea insasi un personaj, chiar daca incearca sa se ascunda tot timpul in spatele extrem de expresivilor sai ochi, care-au vazut multe si care, mult-tacand, au invatat sa vorbeasca foarte bine, concis, deseori forfecand o realitate manipulata de insi ce-si tot propun sinele in forme si variante mereu "frumos pictate", academizate in "gaste literare ori politice", in interiorul carora se traieste bine si-n vremuri de criza. Ochi care-au transformat frica in acuratete a privirii, in care adevarul sticleste, luminand chiar si acolo unde clar-obscurul este mai bine vandut ...
Asadar, ceasca mea ..exclusiva s-a terminat.
E toamna. Frunzele-si rastoarna rucsacul cu povesti sub pasii nostri, spre-a ne reinvata sa vorbim cu sens, tacand intru ascultarea vorbei celui de langa noi, recastigandu-ne prestanta privirii, cea care spune despre noi ceea ce, adesea, nici noi nu stim...
Ascultand SEPTEMBRIE, cu Frank Sinatra, ma pregatesc sa duc in strada o parte din cuvintele-stare care m-au ajutat sa ies si astazi din cosmarul acestei realitati atat de vandabil mediatizate.
Zambind, cu aburul cafelei inca prezent in papilele gustative, caut pe strada o parte din povestile risipite-n frunze... Sper sa le pot descifra sensul, snoava, sa-mi aproprii o parte din puterea regeneratoare a cuvantului-matca.
http://www.youtube.com/watch?v=GiUUlKL-zQc

miercuri, 15 septembrie 2010

vineri, 10 septembrie 2010

THE ZEN MIND

http://topdocumentaryfilms.com/zen-mind/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+TopDocumentaryFilms+%28Top+Documentary+Films+-+Watch+Free+Documentaries+Online%29&utm_content=Yahoo%21+Mail

marți, 3 august 2010

SIMPLU? Simplu...

Erau la un bar
Vorbeau. Se mai întâlnisera
Odată - cinci minute,
Altă dată - zece,
Ori, cel mult douăzeci.
Şi nu de prea multe ori.
De fiecare dată spunând,
Fiecare, ceva esenţial.
Atât de important, încât simţiseră nevoia să se revadă.
Acum, unul lângă altul, vorbeau.
La un bar. Umăr lângă umăr.
De parcă s-ar fi cunoscut de o mie de ani.
La un moment dat, el şi-a ridicat
Privirea spre ea
(am uitat să spun, nu se priveau
Mereu. Însa, când o făceau,
Ochii povesteau biblioteci întregi de cuvinte,
Şi impresii, şi stări).
Simţind, ea-l privi, la rându-i.
Toate cuvintele dintre ei au tăcut.
Ochii le înotau. Doar atât.
Zece secunde
Între inimile lor cascade de energie
Pură alimentă lumina
Întregului burg.
Şi nimeni nu ştiu de unde vine lumina.
Zece secunde. Şi-atât.
După care totul reintră în
Normal. Ambele lor inimi băteau
La fel. Acelaşi puls, aceleaşi intensităţi.
Lumină albă între ele curgând.
Fără cuvinte, ea se ridică.
El întelese.
Ea-i puse, uşor, mâna pe umăr.
Pe suflet, de fapt.
Şi, privindu-l ca-n oglindă,
Plecă. Lăsându-l gol.
Pe scaunul unui bar oarecare.
Când se-nchise uşa,
O căldură definitivă se cuibări-n el:
Ea creştea în el.




(vals de las aves SWANK LAKE :) Originalul...)

luni, 2 august 2010

uimire pe neuimire pășind


TELE/BLABLA/VIZIUNEA!
Unde masa-i medie, media-i măsurabilă, tehnicile psiholiminale-s ... coercizante de neuroni întru ratingul nătângului perpetuu, permutabil, pamfletizabil la nesfârşitul continuu...
Fătuci, băieţuci, zdrăngănele, rhumori spasmotice, rhebele, ştiri despre gândaci şi găini, fantoşe de politichie furată de pe-a mărgăritarului tichie, zumzăie cuvinte care nu-şi mai cunosc părinţii, sunete ce înfioara de-amocuri târzii până şi dinţii, stupchituri, dans pe figuri, măşti lipite de feţe, neuroni în zdrenţe, culori mai mult sau mai puţin colorate, primari-primării ticsite pe barca/role pictate, ore de-ultimă oră, bunici de-ultimă soră, o mie şi una de veşti în poveşti, că dormi, că eşti viu - oricum, nu te mai dumireşti...
(...)
Ei, cei din clip, nu-s de la teveuri și nici pe la teveuri ...

Dinu Lipatti - Mozart Piano Sonata No. 8 in A minor 1mov

sâmbătă, 24 iulie 2010

pseudovacanţe


În castelul meu e vară
Soarele s-a lămurit:
Razele îl înconjoară
Să-l ferească de umbrit…
În castelul meu de frunze
E doar vară. Şi-au plecat
Rândurile risipinde
Ale timpului, uitat.
Bat secundele în valuri
Să re-ntoarcă-ntre clepsidre
Ale frunzelor voaluri
Şi castelul să-mi închidă.
Dar tic-tacul nu mai are
Sarea mării aurită.
El doar trece, poate doare
Şi se sfarmă-ntr-o absidă…
În castelul meu e vară!
Vară veşnică şi blândă.
Peste care se coboară
Doar un pas, ca o izbândă.