Arbuzov - Amintiri
Asculta mai multe audio ambientala
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
luni, 20 decembrie 2010
sâmbătă, 18 decembrie 2010
vineri, 17 decembrie 2010
Winter Song by Ronan Keating
vedem un film. bem o cafea. de preferinta, cea mai buna pe care ne-o permitem
(e, oricum, mai ieftină decât orice altceva). şi asta, pentru a fi în ton cu filmul.
care ne poartă spre uitarea colţului în care stăm, zgribuliţi.
pentru câteva clipe suntem împăcaţi. adormim liniştiţi.
poate că mâine nu va mai exista.
s-o luăm de la acelaşi capăt,
ca nişte Sisifi anonimi, peste care ninge.
iarna mi se preumbla prin vene, cuibărindu-se comod între ventricul, aortă şi hipotalamus.
pe gheţuşul zgrunţuros al clipelor, secunda-mi fracturează-n căderi pleoapele fiecărui vis.
între timp, respirând hoţeşte oxigenul amintirilor,
mă afund cu discreţie în somnul alb al zăpezii
luni, 13 decembrie 2010
Michael Hoppé : "Tapestry"
De parcă asta ar fi fost ultima seară de iarnă,
toţi fulgii grăbindu-se să-şi adauge steluţele
pe haina roşie a Moşului.
Ca dar pentru spiriduşii-constructori de jucării:
puţin fresh-aer, pământean,
ca să le mângâie frunţile-nstelate de vise.
miercuri, 8 decembrie 2010
luni, 6 decembrie 2010
joi, 25 noiembrie 2010
marți, 23 noiembrie 2010
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
marți, 26 octombrie 2010
pasu-n-zadar/pasul-zar
Nu au devenit nici aripi, nici pene, nici fluvii
Eliberate-n mări şi oceane.
Ci doar sârma ghimpată
Prin care mâinile târzii ale-austrului
Se preumblă bezmetic şi, sacadat, urduros,
Compune opera de trei parale-a
Micului infern: infinitul pasului-zar.
http://www.youtube.com/watch?v=bMav2C1maMo
vineri, 22 octombrie 2010
Hei, mat?
http://www.youtube.com/watch?v=uvpjT9ltdrY
Sau nu, continuandu-ne mişcările inimii prin grunjosul trup al fiecărei zile gândite, simţite, respirate-n româneşte?
Sunt mulţi cei care au plecat de aici, supăraţi pe ceilalţi vorbitori de limbă română, ducând în rucsac mărgeaua de diamant a stării vorbirii înseşi. Sunt mulţi aceia care se-ntorc doar pentru sarmale şi cozonaci, mestecând alimentele cu accent tot mai străin. Sunt mulţi şi cei care au rămas, înjurându-i pe ceilalţi ori propria neputinţă, trecând în plan .. terţiar ideea de patrie (de care-şi amintesc doar în interiorul proverbiarului - munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă ..), care pare un concept, adică doar o idee învăţată pe dinafară la una din orele ..pierdute la şcoală. Sunt şi comercianţii cu ideea de patrie, care, de 20 de ani, au tot vândut din idee la Kg, la gram, unitatea de măsură devenind din ce în ce mai ... insignifiantă. Mai sunt şi alţii, ciudaţi, obsedaţi sanguin de această idee, iubita otrăvită, pe care încearcă s-o ţină în viaţă cu orice mijloace, ridicând statui amintirilor frumoase, trecând în uitare o realitate cianuroasă. Şi asta doar pentru că ei simt că sunt pentru că ea e. Limita-ochean prin care pot cunoaşte, recunoaşte lumea, diferenţa-diamant a ochiului multiplu creator.
Peregrini printr-o lume în care fiecare individ e tot mai străin, în care ochiul nu mai face diferenţa, iar pasul preferă acceleraţia drumului propriu-zis, în care, la fel de dogmatic precum orice altă dogmă, se iniţiază teoria în ...umbra căreia ²lumea întreagă este patria mea² (eu - generic vorbind - pierzându-mă, de fapt, într-o imensitate care simt ca există şi fără de mine, rudiment între circuitele oricărui computer ...), ei, bine, astfel respirând un timp care nu mai are gând şi miros, culoare şi stare, ale cărui esenţe nu se mai pot percepe, o clepsidră tot mai abstractă, care nu mai are suficientă coerenţă pentru a se transforma în amintire, ideea de patrie se urcă-ntr-un avion, coboară oriunde, ia orice formă, e ca apa - inodoră. incoloră şi fără miros...
Dacă-ţi merge bine pe unde-ai ajuns, cel mai adesea, iei forma aceea, făcând abstracţie de ideea de patrie, că e una, că e alta... Dacă nu-ţi merge bine, încerci în altă parte, dar cu acelaşi ... sentiment.
Când toate acumulările culturii umane sunt dizolvate-n megabiţii unei civilizaţii exclusiv consumiste, substanţa de patrie dispare din ADN-ul, duios ori cu furie.
Doamna Herta Muller vorbea de vremuri încă normale, de oameni în care această substanţă mai avea elementele fiziologice necesare întru a exista, de acea bună înţelegere între spaţiu şi timp, în care omul, chiar şi foarte mult suferind, încă mai putea discerne, înţelege, cuprinde... Căci şi limita este necesară patriei, pentru a exista, nu numai de foarte bune condiţii materiale având nevoie...
Sau nu, continuandu-ne mişcările inimii prin grunjosul trup al fiecărei zile gândite, simţite, respirate-n româneşte?
Sunt mulţi cei care au plecat de aici, supăraţi pe ceilalţi vorbitori de limbă română, ducând în rucsac mărgeaua de diamant a stării vorbirii înseşi. Sunt mulţi aceia care se-ntorc doar pentru sarmale şi cozonaci, mestecând alimentele cu accent tot mai străin. Sunt mulţi şi cei care au rămas, înjurându-i pe ceilalţi ori propria neputinţă, trecând în plan .. terţiar ideea de patrie (de care-şi amintesc doar în interiorul proverbiarului - munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă ..), care pare un concept, adică doar o idee învăţată pe dinafară la una din orele ..pierdute la şcoală. Sunt şi comercianţii cu ideea de patrie, care, de 20 de ani, au tot vândut din idee la Kg, la gram, unitatea de măsură devenind din ce în ce mai ... insignifiantă. Mai sunt şi alţii, ciudaţi, obsedaţi sanguin de această idee, iubita otrăvită, pe care încearcă s-o ţină în viaţă cu orice mijloace, ridicând statui amintirilor frumoase, trecând în uitare o realitate cianuroasă. Şi asta doar pentru că ei simt că sunt pentru că ea e. Limita-ochean prin care pot cunoaşte, recunoaşte lumea, diferenţa-diamant a ochiului multiplu creator.
Peregrini printr-o lume în care fiecare individ e tot mai străin, în care ochiul nu mai face diferenţa, iar pasul preferă acceleraţia drumului propriu-zis, în care, la fel de dogmatic precum orice altă dogmă, se iniţiază teoria în ...umbra căreia ²lumea întreagă este patria mea² (eu - generic vorbind - pierzându-mă, de fapt, într-o imensitate care simt ca există şi fără de mine, rudiment între circuitele oricărui computer ...), ei, bine, astfel respirând un timp care nu mai are gând şi miros, culoare şi stare, ale cărui esenţe nu se mai pot percepe, o clepsidră tot mai abstractă, care nu mai are suficientă coerenţă pentru a se transforma în amintire, ideea de patrie se urcă-ntr-un avion, coboară oriunde, ia orice formă, e ca apa - inodoră. incoloră şi fără miros...
Dacă-ţi merge bine pe unde-ai ajuns, cel mai adesea, iei forma aceea, făcând abstracţie de ideea de patrie, că e una, că e alta... Dacă nu-ţi merge bine, încerci în altă parte, dar cu acelaşi ... sentiment.
Când toate acumulările culturii umane sunt dizolvate-n megabiţii unei civilizaţii exclusiv consumiste, substanţa de patrie dispare din ADN-ul, duios ori cu furie.
Doamna Herta Muller vorbea de vremuri încă normale, de oameni în care această substanţă mai avea elementele fiziologice necesare întru a exista, de acea bună înţelegere între spaţiu şi timp, în care omul, chiar şi foarte mult suferind, încă mai putea discerne, înţelege, cuprinde... Căci şi limita este necesară patriei, pentru a exista, nu numai de foarte bune condiţii materiale având nevoie...
marți, 19 octombrie 2010
vineri, 15 octombrie 2010
...remember/ism
...
http://www.trilulilu.ro/angy2009/2695360f9f748a
Eram prin '84, prin clasa a 11-a, la liceu, cand am fost mobilizati sa iesim intr-o dupa-amiaza, la un miting pacifist... Am fost incolonati in/din curtea liceului si am pornit spre centrul Campulungului, unde ne-am intalnit si cu ceilalti liceeni (de la celelalte licee din oras).
Pe drum trebuia sa strigam lozinci. Nu am strigat, pentru ca nu sunt in stare sa-mi folosesc vocea pentru asa ceva.
Ajunsi in fata primariei, trebuia sa strigam si mai ..activ lozinci, inclusiv cu numele conducatorului imbuibat in ele, fapt care m-a deranjat si mai mult, pentru ca mi se parea absurd, la 17 ani ai mei, sa strig numele unui ins care nu era prezent (nemaipunand la socoteala faptul ca, dupa cum am mai spus, "congenital" sunt incapabila sa strig pe strada). La un moment dat, una dintre profesoare, vazandu-ma ca eu nu strig, s-a apropiat de mine. Din reflex, am inceput sa ... MIMEZ - fara sa scot insa niciun sunet. Cum mi s-a parut ca momentul devine .. periculos, impreuna cu o alta colega am cautat sa plecam de acolo. Incet-incet, am depasit grupul liceului nostru, printre ceilalti miscandu-ne ceva mai ..dezinvolt. Cand am ajuns la .. iesire, stupoare! Eram paziti de soldati sa nu fugim de la .. mitingul pacifist, la care venisem din ..entuziasm. Momentul mi s-a parut si mai grozav decat strigatul lozincilor, astfel incat, si mai abitir, amandoua am cautat sa plecam de acolo. Si am reusit. Nu ne-a interesat daca ne-a vazut cineva, daca ne-a observat lipsa ... Cert e ca, in mod direct, nimeni nu ne-a facut nici la scoala vreun repros ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)