Resturi

Măști aiuristice și demente, ieșite din matca lor, cu Ifose de șefii ai creației. Pe care o calcă secunda de secunda sub bolânzeala pașilor lor nătângiți de lăcomie si infatuare

Re brain

...BRAINSTORMING între segmentele impresiei/ încercând să dăm sens hortensiei/ papadat de bengescu-n rădăcinile/ prin care din frică ieşim/ tropăind/ ori cu graţia secundei-har / ne construim stratageme de supravieţuire/ închişi ermetic în fragmentul de sine/ pe care-l pricepem/ şi cu care dansăm angoasant/ prin destinele cunoscuţilor ori necunoscătorilor noştri.// cand spargem gheaţa/ copca prin care privim cerul/ ne rostogoleşte din neputinţe/ doar contravaloarea clipelor dintre o respiraţie şi alta/ plătite cu peşinul înţelegerii/ în monede-lumină.// fiecare gest şi privire de-atunci înainte/ e-n alt tipar emisă/ magneţi devenind pentru/ alge ori rechini ... (2015)

Laur/a

Sunt un premiu in esență De cristal și chintesența, Laur pe căpșor-poet Ce se mișcă desuet Printre stele de nisip Și arhaic prototip. Sunt un premiu. Rectiliniu -ntors in spațiul Atavic din care, uneori, urzic

Ring

Zboară, mi-a zis îngerul. Zboară, dacă vrei să-ți simți mâinile aripi, în răcoarea răsăritului. M-am apropiat de marginea norului pe care ședeam, am întins mâinile și mi-am dat drumul. În spatele meu a răsărit un câmp de stalactite. Și era frig. Nu fusese îngerul...

"Speră"

Semn

Peace

Rostuire

Cred ca marele noroc in viata cuiva intervine in momentul in care .. "pune mana pe planurile lui Dumnezeu" pentru el (isi recupereaza "matricea"), urmandu-le ..

Cui mă adresez? Celor foarte puțini cu care am ceva important in comun.

Paradox în mi bemol

Limitele primenesc zarea, uneori. O DETERMINĂ să-şi vină în fire. Însă, dacă ea, zarea, nu-şi redobândeşte INCOMENSURABILITATEA, rămâne goală de chiar siele-şi...

Prieten e acela care te elibereaza

Merg, merg, alunec

Merg, merg, alunec pe roțile timpului care-mi sufoca aorta Merg, glisez anotimpurile trecând dinspre vară direct in iarna lui decembrie Adulmec secunda ucisă sub șinele tramvaiului roșu. Nici astăzi, în mai, vântului Nu-i stă împotrivă Sclipirea clipei. Șinele Așteaptă, nepăsătoare, Roți pe măsură. Tic-tac, tic-tac...

Gand

luptele dintre doi oameni se castiga de unul oricum, dar nu prin moarte. Pentru ca in lupta cu un mort cel viu nu va castiga niciodata, parandu-i-se doar ca l-a infrant pe celalalt, ucigandu-l. De fapt, a mutat tensiunile intr-o alta dimensiune, asupra careia nu mai are niciun control, astfel putandu-se actiona oricand, oricum asupra lui. Singurele batalii castigate sunt cele prin argumentele care devin piese de sah intr-un joc in care adversarii sunt constienti de calitatea pieselor cu care joaca, dar si de calitatea jocului, prin care-l determina pe celalalt sa constientizeze ca la acest nivel, in aceasta faza a marelui joc, esti mai bun decat el. Ca oameni, suntem dotati cu o cantitate prea mare de constiinta, de constienta, de spirit, ca sa conteze genul de "care pe care" mananca, spre-a supravietui, ca la celelalte vietuitoare. Si, a omori ca sa supravietuiesti- la oameni nu inseamna victorie, ci iesirea din matricea umana, spre-a te refugia in cusca istoriei bestiarului...

Semn. Sub timp

nu fac parte dintre cei care se înclină în faţa Sphinxului. prefer gândul tăcut şi speranţa din ochii celui care, în pofida poverii, şi-a scrijelit nădejdea-n rana sub care piatra tremură

Războiul

Ghiocel prăduit de arița bombei Se ascunde uimit In arhiva clipei. Cad bombe sub care ard Suflete albe-ngropate sub brad, Iar zerourile din bănci cresc Sub tona de oase de sub care zvâcnesc Inimi de copii, de ființe, de ghiocei, Clipe devenite pustii sub ura din ei, Șefii bezmetici ai unor puteri ce sufocă. Dar care, și ei, se vor ascunde în magma pământului, devenind Oase roase și putreziciuni găunoase.. însă peste care vor răsări, prin zăpezile altor vremuri, ale unor timpuri mai vii, ghiocei surâzând cerului, care-i va primeni

Fantă

Un inginer bun, cu fler artistic. Orgolios. Și cam atât. Nici măcar un înger ...

Noul an

Anul nu se schimbă doar pentru că i se modifică o cifră în coadă, pentru că în seara de 31 urli la lună, spargi nu știu câte pahare ori ți-ai pus straie roșii etc etc etc. Un an nou devine mai bun prin oameni care își păstrează verticalitatea, care muncesc cu sinele lor întru a-l șlefui, care au curajul sa își depășească fricile, angoasele, frustrările și să nu facă din acestea puterea distructivă a gloatei, ci prin depășirea lor să își înțeleagă rostul și curajul de a fi mai buni în si prin ceea ce fac, mai înțelepți, mai empatici, generoși întru păstrarea frumuseți Ființei, armoniei

Respirație

Când zilele nu mai au nume. Sunt ziua. Care începe dimineața, are un prânz, amiază, înserare, noapte. Apoi, începe din nou. Ziua fara de nune, care nu se mai adăugă în in clepsidră. Nu mai e de-a timpului, ci de-a luminii și înserării, de-a luminii și de-a înserării și tot așa ..

Clip

Fericirea nu are nici trecut, nici viitor. Ea e. La un moment dat, obosiți, ne refugiem în amintirile despre noi înșine, când aveam dorințe, visuri/vise, timp înainte... Și, astfel, vorbim despre ... în comparații și cu tonusul scăzut de acum.. Ehei! Pre când ne doream, ne visam așa ori altfel... forța viului ne proteja cu o aură pe care atunci nu o vedeam, dar acum îi simțim căldura, dacă o mai percepem, sub povara neantului unui cotidian în care avem tot mai puțin loc... în care suntem tot mai puțin aici, respirând în interludiul dimineților întârziate și a/murgului ce-și tropăie drumul tacticos..

Rid

te apropii cu jind de inima timpului pe care-l presalți cu un de-al propriu ticăit, până ce lumina te-nvăluie tremurându-ți ființa. apoi, încet, încet ritmul dansului se preschimbă-n romb. și-ncepi să te îndepărtezi, să te îndepărtezi.. pân' ce pământul se face argilă ș

i îți uiți tălpile-n el..

Hic transut

Durerile sunt amorțite sub geana morții