PLOAIE DE VARĂ

Compozitorul e treaz.
Notele-i macină-n rărunchi neliniştile.
Tună şi fulgeră de plăcerea scrâşnirii-ntre oase-a cheii.
Sol. De blânda trecere-a gândului dezgheţat pe fruntea celui care,
sclipind,
priveşte cerul,
(eu, tu, oricare),
dezmorţindu-şi nisipul din casa nesfinţită a ochiului.
Astfel, botezând-o.
Compozitorul e treaz!