http://www.trilulilu.ro/LISENT/db40d1a52dcdb7
După ce ne-a prizat tot ce putea
La soba pasiunilor sale … metafizice,
Cain-cel-care-ne-căinează
Trece la următorul
Strat metafizic al definirii noastre:
Strecurându-ne de urmele
Visurilor pe care, deja, le-a fumat.
Între timp,
Burta lui Cain-cel-ce-ne-căinează
Creşte.
Iar noi,
Scădem.
http://www.trilulilu.ro/LISENT/cb8fa23b521bd6
joi, 15 iulie 2010
de vazut
script src="http://www.cinemarx.ro/filme/embed/rxm.js" type="text/javascript"></script><script type="text/javascript">rx_id=1454;rx_theme="embed";rx_widt
joi, 8 iulie 2010
duminică, 4 iulie 2010
Yoghnii Din Tibet Documentar
<embed id=VideoPlayback src=http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=-267327850425435486&hl=ro&fs=true style=width:400px;height:326px allowFullScreen=true allowScriptAccess=always type=application/x-shockwave-flash> </embed>
Istoria Ortodoxiei
<embed id=VideoPlayback src=http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=8219093033166214469&hl=ro&fs=true style=width:400px;height:326px allowFullScreen=true allowScriptAccess=always type=application/x-shockwave-flash> </embed>
ALONE – The Brain, Sensory Deprivation and Isolation
sâmbătă, 19 iunie 2010
Despre iubirile fericite
continuarea aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/despre-iubirile-fericite
(DILEMA VECHE)
Cristian GHINEA "Jurnalul Annei Politkovskaia"
"Nu ştiu dacă această carte a fost sau nu băgată în seamă la recentul tîrg de carte, dar v-o recomand cu căldură (Jurnal rusesc, Anna Politkovskaia, Meteor Press, 2010). Politkovskaia este genul de erou care are aerul că se miră că a ajuns erou. Oare de ce spunînd adevăruri simple a ajuns atît de cunoscută?" continuarea aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/articol/jurnalul-annei-politkovskaia
(din DILEMA VECHE)
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/articol/jurnalul-annei-politkovskaia
(din DILEMA VECHE)
duminică, 13 iunie 2010
"Folosiți criza, că nu scrie nicăieri că trebuie să aibă doar părți rele."Alina Mungiu-Pippidi
"Cică vreo cinci sute de nevăzători conduc în România cu permise în regulă. Lor li se adaugă diverşi membri prin Legislativ şi Executiv care nu au ajuns nici ei să orbecăie prin politica noastră publică fără autorizaţie, ci cu votul unora dintre noi. Cei care au scris Legea lustraţiei (imediat declarată neconstituţională de CC, după cum v-am anunţat dinainte - nu poţi condamna oamenii că aparţin unor categorii), cei care secretă zilnic mici şi mari excepţii de la regimul achiziţiilor publice europene, că e vorba de eliminat avize de la Ministerul Culturii pentru constructori sau de parteneriate cu privatul nostru de casă, sunt toţi aleşii cuiva."
continuarea aici:http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/de-ce-ne-meritam-criza-189617.html
continuarea aici:http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/de-ce-ne-meritam-criza-189617.html
sâmbătă, 12 iunie 2010
Andrzej Jagodziński - Ja nie chcę spać
din ceţurile pâclei ieşind, cu fruntea lipită de nerisipitoarea structură a sunetului-pas
joi, 10 iunie 2010
miercuri, 9 iunie 2010
sâmbătă, 29 mai 2010
VAL
Marea-şi uita întelesurile
Între coastele mele
Pe care le topea-ntre valuri.
Mă prelucra, mă inventa,
Mă conţinea,
Gravidă cu mine –
Mă năştea dintre scoici,
Ca pe-o posibilă perlă ...
Între coastele mele
Pe care le topea-ntre valuri.
Mă prelucra, mă inventa,
Mă conţinea,
Gravidă cu mine –
Mă năştea dintre scoici,
Ca pe-o posibilă perlă ...
RITM
Pescăruşu-şi căuta
Umbra în mare.
De fiecare dată
Găsind-o preschimbată-n peşte.
Şi, astfel, zborul său
Din umbră-i creştea.
miercuri, 26 mai 2010
luni, 17 mai 2010
POLI/TICHII
În ghimpii trandafirului,
clepsidra-şi prinde nartul, nadirul.
Risipitor curge, cu sânge,
Privirea, ce-n spaimă se strânge.
Petale din ochi se-agaţă
De limita-cadru
A legii minimei rezistenţe.
Preumblă prin paşi veştede
Gânduri umbrite.
Mai mult ca imperfectul
continuu
constrânge în limite fructul.
În urmă privind.
Şi-nainte - orizont aburind.
Dinspre care, imagini carnivore
Ni se strecoară,
Aparent ludic, în secunde, în ore.
Mai suntem, mai fi-vom-fi
Cuvintele de baştină ale inimii?
Sau, năruindu-ne-n proprii-i paşi,
Ne lăsăm, umbratici,
În viersul noetic al reversului oglinzii-ataş?
Un ghimpe ne creşte-n timpan.
Clepsidra-n cadran
Spasmotic se-ndoaie sub propria-i
Cenuşă hipotalamică,
Sub care ceru-i pustiu.
... prin ghimpii trandafirului
clepsidra-şi risipeşte nadirul.
17 mai 2010
clepsidra-şi prinde nartul, nadirul.
Risipitor curge, cu sânge,
Privirea, ce-n spaimă se strânge.
Petale din ochi se-agaţă
De limita-cadru
A legii minimei rezistenţe.
Preumblă prin paşi veştede
Gânduri umbrite.
Mai mult ca imperfectul
continuu
constrânge în limite fructul.
În urmă privind.
Şi-nainte - orizont aburind.
Dinspre care, imagini carnivore
Ni se strecoară,
Aparent ludic, în secunde, în ore.
Mai suntem, mai fi-vom-fi
Cuvintele de baştină ale inimii?
Sau, năruindu-ne-n proprii-i paşi,
Ne lăsăm, umbratici,
În viersul noetic al reversului oglinzii-ataş?
Un ghimpe ne creşte-n timpan.
Clepsidra-n cadran
Spasmotic se-ndoaie sub propria-i
Cenuşă hipotalamică,
Sub care ceru-i pustiu.
... prin ghimpii trandafirului
clepsidra-şi risipeşte nadirul.
17 mai 2010
duminică, 16 mai 2010
proximităţi
Cum dispar ele, chipurile, unele într-altele, ascunzându-se ba sub o privire, ba sub o cută sonoră ori sub un gând multiplu de trei.
Imersiuni tot mai adânci, uneori răstălmăcitoare, alteori pline de tâlc ori de umbre, într-o fiinţă dinspre/despre care nu ştim mai nimic.
Chipurile în spatele cărora stau ochi, ori deja gânduri, judecăţi sau, deja, verdicte. Dinspre care vine un zâmbet, o piatră, oricând, orice.. Perisabile, căzând în cutele timpului, uitând, adesea, asta; nisip.
Ele, feţele acestea purtătoare de respiraţie, cât bine pot face, dar şi cât rău!
Sub unda sonoră a pasului fragedei note "Mi", poate fi-vor ..."Sol" de bună vecinătate în proximitatea clipei ...
Imersiuni tot mai adânci, uneori răstălmăcitoare, alteori pline de tâlc ori de umbre, într-o fiinţă dinspre/despre care nu ştim mai nimic.
Chipurile în spatele cărora stau ochi, ori deja gânduri, judecăţi sau, deja, verdicte. Dinspre care vine un zâmbet, o piatră, oricând, orice.. Perisabile, căzând în cutele timpului, uitând, adesea, asta; nisip.
Ele, feţele acestea purtătoare de respiraţie, cât bine pot face, dar şi cât rău!
Sub unda sonoră a pasului fragedei note "Mi", poate fi-vor ..."Sol" de bună vecinătate în proximitatea clipei ...
duminică, 25 aprilie 2010
marți, 20 aprilie 2010
vineri, 16 aprilie 2010
la marginea ceţii
La marginea ceţii e frig.
Lumina tremură, cuvântul e rană.
Pasul călătorului risipeşte
tăcut
ultima respiraţie a visului.
Acolo doar frica-şi priveşte-n
oglindă victoria.
Şi cezarul,
năpârlit sub jarul puterii.
La marginea ceţii
din om
nu mai rămâne decât umbra.
Ce-i cuprinde, tăcută,
chiar gândul.
Un gol nenuntit
împresoară fiinţa.
Şi victimă, şi călău,
acolo-s egali,
în cele din urmă.
Chiar dacă seva unuia
se scurge-n caverna de ură
a celuilalt.
miercuri, 14 aprilie 2010
sinapse
nu fac parte dintre cei care se înclină în faţa Sphinxului. prefer gândul tăcut şi speranţa din ochii celui care, în pofida poverii, şi-a scrijelit nădejdea-n rana sub care piatra tremură; şi, ca să nu fiu în ... trend, consider că Sphinxul nu are legătură cu Dumnezeu, ci doar cu voinţa de putere a faraonului.
miercuri, 7 aprilie 2010
Sigur Rós - Festival
Sigur Rós (AFI ['sɪːɣʏr rouːs], din islandeză Roza Victoriei) este o formaţie muzicală islandeză, care foloseste sunete specifice, cu influenţe luate din rock şi muzică clasică.
Componenţă:
Jón Þór “Jónsi” Birgisson – voce, chitară, chitară cu arcuş, clape, armonică, banjo
Georg “Goggi” Hólm – chitară bas, glockenspiel
Kjartan “Kjarri” Sveinsson – clape, pian, orgă, chitară, flaut, fluier, oboi, banjo (1998–prezent)
Orri Páll Dýrason – tobe, clape (1999–prezent)
Sigur Rós- Ára bátur
Bărci.
Preschimbate-n gândul
ce culege din lume
doar floarea.
Spre gustul suprem: Iluminarea.
Lumină spre alţii fiind,
din lacrima ploilor tuturor timpurilor,
crescând, luminând.
...
Barcă-mi fu şederea.
Pe ape curgându-mi fiirea.
Şi-n vâslă urmarea.
marți, 6 aprilie 2010
luni, 5 aprilie 2010
duminică, 28 martie 2010
duminică, 21 martie 2010
marți, 16 martie 2010
zar/zuele
Nu. Venele, capilarele, arterele chiar,
Nu au devenit nici aripi, nici pene, nici fluvii
Eliberate-n mări şi oceane.
Ci doar sârma ghimpată
Prin care mâinile târzii ale-austrului
Se preumblă bezmetic şi, sacadat, urduros,
Compun opera de trei parale-a
Micului infern: infinitul pasului-zar.
marți, 9 martie 2010
mers pe cioburi...
Poate e doar ipohondrie sau, posibil, trăiesc un ultim an al vieţii mele.
Pe care nu voi încerca în niciun fel să-l … prelungesc.
Ci, doar, CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU, să-l APROFUNDEZ!
Pe care nu voi încerca în niciun fel să-l … prelungesc.
Ci, doar, CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU, să-l APROFUNDEZ!
luni, 8 martie 2010
Un OSCAR pentru SANDRA!
Cine are CARACTER, ARE!
si MERITA sa se taie zmeura din tufis cu sabia domnului OSCAR!
duminică, 7 martie 2010
joi, 4 martie 2010
Tehnici de vânătoare
Uneori, privirea nu aparţine
proprietarului de ochi,
iar din telefon urechi hrăpăreţe-şi
lăţesc hiatusul,
ca-n praştia clipei
să-şi cuibărească revolta
consoanele,
tăcut adunate-n reptilianul
comun.
Şi ne trezim inundaţi de
vocalele altora,
ucigând la comandă nocturnă
pân' ce, străvezii,
recăpătându-ne ochiul,
într-un târziu,
am devorat deja, inconştienţi,
pe duşmanii duşmanilor noştri,
noi înşine duşmani devenindu-ne, astfel.
Şi asta e-o tehnică vânătorească a vulpii!
duminică, 28 februarie 2010
Primaverile, de la Vivaldi spre Toparceanu
PRIMAVARA
lui
George Topârceanu
După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!
Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.
Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă
Să-şi usuce labele.
Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.
Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.
Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.
Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.
Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?…
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.
Dar acum l-a prins potaia
Şi-a-nceput să-l scuture…
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.
Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele…
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!
luni, 22 februarie 2010
„Fiţi realişti, cereţi imposibilul."
"Nu pot rezista ispitei de a-mi repeta, de a-mi înşirui, bucurându-mi sufletul şi mintea, colecţia mea de paradoxe despre care sunt convins că duc toate către Hristos. Un fel de litanie, de via dolorosa analectică, dar plină de încântări. Luther: Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir. Amen.
Salvador Dali: Singura diferenţă dintre un nebun şi mine este că eu nu sunt nebun. (Frază evanghelic de ameţitoare, pauliniană.) Kierkegaard: Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. (Cea mai puternică rostire omenească. Vine imediat după Evanghelii.) Thomas Moore: I trust I make myself obscure. Adevărata dovadă a prieteniei şi încrederii: Hristos vorbind ucenicilor săi, la sfârşit, ca unor prieteni, devine din ce în ce mai obscur. (Pe măsură ce ai de spus lucruri mai însemnate, pe măsură ce te încredinţezi mai deplin şi te mărturiseşti mai nereticent, trebuie să devii mai greu de înţeles şi să te exprimi mai paradoxal.) Adaog listei una din lozincile revoluţiei franceze din mai, luna trecută: „Fiţi realişti, cereţi imposibilul." (Probabil că nici nu şi-au dat seama cât de claudeliană şi de strict creştină e lozinca.) Şi, iarăşi, mereu, neîncetat: Marcu 9, 24. Dacă „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" poate fi rezumatul Legii — Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27 -, apoi „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele" îmi pare a fi — cum să spun'? — taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt." (N. Steinhardt - JURNALUL FERICIRII)Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii
Salvador Dali: Singura diferenţă dintre un nebun şi mine este că eu nu sunt nebun. (Frază evanghelic de ameţitoare, pauliniană.) Kierkegaard: Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. (Cea mai puternică rostire omenească. Vine imediat după Evanghelii.) Thomas Moore: I trust I make myself obscure. Adevărata dovadă a prieteniei şi încrederii: Hristos vorbind ucenicilor săi, la sfârşit, ca unor prieteni, devine din ce în ce mai obscur. (Pe măsură ce ai de spus lucruri mai însemnate, pe măsură ce te încredinţezi mai deplin şi te mărturiseşti mai nereticent, trebuie să devii mai greu de înţeles şi să te exprimi mai paradoxal.) Adaog listei una din lozincile revoluţiei franceze din mai, luna trecută: „Fiţi realişti, cereţi imposibilul." (Probabil că nici nu şi-au dat seama cât de claudeliană şi de strict creştină e lozinca.) Şi, iarăşi, mereu, neîncetat: Marcu 9, 24. Dacă „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" poate fi rezumatul Legii — Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27 -, apoi „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele" îmi pare a fi — cum să spun'? — taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt." (N. Steinhardt - JURNALUL FERICIRII)Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii
duminică, 21 februarie 2010
sâmbătă, 20 februarie 2010
Leontina Vaduva - INTOTDEAUNA MI-A FOST FRICA SA CANT LA BUCURESTI
"@„Sunt nopti nedormite, sunt lacrimi, sunt ore in sir de studiu. Mi se spunea: «Vai, doamna, ati vazut o lume intreaga!». Nu. Am stat cate opt ore intr-un teatru sa studiez. Veneam printre primii si plecam intre ultimii. Visam pasaje din opera, visam ca nu imi iese acuta, sau ca publicul pleaca din sala. Am cosmaruri inainte de aceste aplauze extraordinare si inainte de a ni se umple bratele de flori si inimile de succese!"@" (Q-Magazine)
„Cand am cantat rolul Micaelei la Buenos Aires, la Teatrul Colon, una dintre cele mai mari sali de opera din lume, a fost ca la meci. Publicul a izbucnit atat de puternic, oamenii au tipat atat de tare, incat am cazut pe spate! M-am rusinat si nu am mai vrut sa ies la aplauze. Atat au insistat, incat, pana la urma, am revenit pe scena. Un alt moment deosebit a fost atunci cand am cantat alaturi de Alfredo Kraus, care in ochii mei este un exemplu de stil francez... Sau atunci cand am cantat «Romeo si Julieta» la Covent Garden, alaturi de Roberto Alagna. Ni s-au aruncat flori pe scena. Vazusem imagini asemanatoare cu Placido Domingo, cu alti artisti de talie internationala... Dar nu credeam niciodata ca mi se va intampla mie."
Povestea ei de dragoste este cam asa... Leontina Vaduva isi gaseste jumatatea departe de țara, dupa doua casatorii esuate. „Intai i-am cunoscut parintii si apoi l-am cunoscut pe el. Eram amandoi in divort. Relatia noastra s-a dezvoltat treptat... Ne-a legat mult faptul ca proveneam amandoi dintr-o familie de artisti, mama lui a fost cantareata de opereta. Se stie ca barbatii romani sunt destul de... macho si de gelosi, or in cultura americana lucrurile stau altfel. Sotul meu este foarte intelegator, ma apreciaza, dar cel mai important lucru este ca are foarte mare incredere in mine. Faptul ca ne acordam respect reciproc e esential. A fost destin, cu siguranta a fost destin! Iar faptul ca avem un copil impreuna spune multe!"(Q-Magazine)
„Acasa sunt si aici, si la Paris. Cand am plecat definitiv din tara, am devenit ca o planta dezradacinata - nu mai am radacini adanci nici intr-un loc, nici in celalalt."(Leontina Vaduva, Q-Magazine)
„Cand am cantat rolul Micaelei la Buenos Aires, la Teatrul Colon, una dintre cele mai mari sali de opera din lume, a fost ca la meci. Publicul a izbucnit atat de puternic, oamenii au tipat atat de tare, incat am cazut pe spate! M-am rusinat si nu am mai vrut sa ies la aplauze. Atat au insistat, incat, pana la urma, am revenit pe scena. Un alt moment deosebit a fost atunci cand am cantat alaturi de Alfredo Kraus, care in ochii mei este un exemplu de stil francez... Sau atunci cand am cantat «Romeo si Julieta» la Covent Garden, alaturi de Roberto Alagna. Ni s-au aruncat flori pe scena. Vazusem imagini asemanatoare cu Placido Domingo, cu alti artisti de talie internationala... Dar nu credeam niciodata ca mi se va intampla mie."
Povestea ei de dragoste este cam asa... Leontina Vaduva isi gaseste jumatatea departe de țara, dupa doua casatorii esuate. „Intai i-am cunoscut parintii si apoi l-am cunoscut pe el. Eram amandoi in divort. Relatia noastra s-a dezvoltat treptat... Ne-a legat mult faptul ca proveneam amandoi dintr-o familie de artisti, mama lui a fost cantareata de opereta. Se stie ca barbatii romani sunt destul de... macho si de gelosi, or in cultura americana lucrurile stau altfel. Sotul meu este foarte intelegator, ma apreciaza, dar cel mai important lucru este ca are foarte mare incredere in mine. Faptul ca ne acordam respect reciproc e esential. A fost destin, cu siguranta a fost destin! Iar faptul ca avem un copil impreuna spune multe!"(Q-Magazine)
„Acasa sunt si aici, si la Paris. Cand am plecat definitiv din tara, am devenit ca o planta dezradacinata - nu mai am radacini adanci nici intr-un loc, nici in celalalt."(Leontina Vaduva, Q-Magazine)
vineri, 19 februarie 2010
Urme
Importanţa legăturii psihice, intelective, domină „rubedenerisirea de sânge”. Înrudirea spirituală este esenţială, cu atât mai mult cu cât este (şi în mod coerent şi concret) mult mai bine-lucrătoare (când e dominată de aspectele pozitive). Şi asta într-o epocă în care mulţi dintre noi am primit un gram de sânge transfuzat (sau am donat, ori şi-şi), în contextul ideii de rubedenie de sânge fiind necesar să recunoaştem că suntem rude cu toţi de la care am primit şi cărora le-am donat sânge.
Prin ideea donării de sânge devenim, aşadar în plus rude (suportând chiar dimensiunile logicii comune), şi, accentuând asta!, afinitatea spirituală, psiho-spirituală, bine şi profund lucrătoare, cu atât mai mult cu cât are şi o continuitate prin rubedenisirea sanguină (ADN-ică), când o are, devine o legătură inextricabilă. Iar când baza este strict de natură spiritual-psiho-intelectivă, deseori mi se pare infinit mai bine întemeiată, decât atunci când se bizuie DOAR pe apartenenţa la un ADN comun.
Şi asta, fără a pune la socoteală „donaţia” euharistică!
Prin ideea donării de sânge devenim, aşadar în plus rude (suportând chiar dimensiunile logicii comune), şi, accentuând asta!, afinitatea spirituală, psiho-spirituală, bine şi profund lucrătoare, cu atât mai mult cu cât are şi o continuitate prin rubedenisirea sanguină (ADN-ică), când o are, devine o legătură inextricabilă. Iar când baza este strict de natură spiritual-psiho-intelectivă, deseori mi se pare infinit mai bine întemeiată, decât atunci când se bizuie DOAR pe apartenenţa la un ADN comun.
Şi asta, fără a pune la socoteală „donaţia” euharistică!
miercuri, 17 februarie 2010
RESTRUCTURAREA TULPINII
Sunetul răcoros al clepsidrei
Se răsuceşte-n taina clipei pe care calc,
Trecător prin umbrele serii
Fiindu-mi pasul,
Născutul,
Uimitul,
Popasul..
Dintru Tine, Asemuitorule,
Cuvintele dimineţii-mi se preumblă-n
Dinspre urduroasa circumvoluţiune
Spre coarda aortei, subţire.
Şi invers.
Consumând depărtarea-n secundă
Ca undă
Ce-abundă
Dar imediatul meu semen, de-alăturea,
Îşi înfige veninul, pelinul,
În chiar popasul inimii mele
Uscând-o de sens,
Risipindu-mi pasul de mers.
Uitându-mi privirea
De steaua din ea,
Firească-ntru uimire,
Primenitoare
Devenire
-n fiire.
Şi. TOTUŞI!
Clepsidra-şi scurtează cadenţa
Cu timpul ce-mi coboară
Din Tine, Asemuitorule,
Restructurându-mi chiar
Sita din plexul solar
Ce-n hipotalamus
Reface, minunat renaşte,
Ochiul şi-auzul
Prin care veninu-n
Aorte-şi vindea pelinul.
Astfel, c-alăturatu-mi se prelinge
-n laringe,
Faringe,
Dar nu mai ajunge în sânge.
17 februarie 2010
marți, 16 februarie 2010
Be trust...
Încrederea cu care câinii comunitari privesc spre oameni mă ruşinează, deseori. Este un atribut pe care mulţi, noi, oamenii, nu-l merităm.
Şi, în plus, am observat asta cu mare atenţie, nu este o încredere gudurătoare, linguşitoare, ci una camaraderească, pe care nu ştiu de unde or fi învăţat-o…
Şi, în plus, am observat asta cu mare atenţie, nu este o încredere gudurătoare, linguşitoare, ci una camaraderească, pe care nu ştiu de unde or fi învăţat-o…
duminică, 14 februarie 2010
pseudofilosofice
Camus - temeiul dictaturii e o fantasmă, frica.
Însă formele de manifestare ale fricii sunt multe, uneori camuflate în fronde fără niciun conţinut, în anarhie. Pe de altă parte, şi tipurile de dictatură sunt mai multe, atât de natură ideologică, dar şi economică, mai mult ori mai puţin camuflate în democraţie.
Crescută într-o epocă generatoare de tipare masificatoare de alt gen decât cele de astăzi, mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama că nu mulţimea are dreptate, să mă dezbar de teama produsă de mulţimea urlătoare, chiar dacă “profesam” forma mea de frondă la această frică personală, pierzându-mă într-o uşoară aneantizare, anarhizare uneori, a propriilor mele deziderate…
O societate normală dă indivizilor care o compun şansa de a fi drepţi şi adevăraţi în adevărul lor, în conţinutul valorii lor creatoare, cu impunerea singurei obligaţii ca fiecare să nu-i facă altuia ceea ce el nu vrea să-i facă acesta, condiţie sinequanon a democraţiei, din punctul meu de vedere (al uneia pentru care cele 10 porunci sunt suficiente pentru coexistenţa în orice tip de societate).
Din păcate, însă, atât societăţile totalitar-ideologice, dar şi .. celelalte, şi-au format prostul obicei de a formata indivizii de aşa natură, încât să răspundă celor mai “uzuali” stimuli, Pavlov fiind, se pare, un ins care se bucură de mare trecere peste tot. În plus, tiparele de “gândire“, de reacţie, de manifestare - devenind tot mai … temeinice, mai mult ori mai puţin inteligent lucrate, implementate în societate.
Ca să închei cu primul indiciu, pot spune că singurul remediu veritabil al fricii este CREDINŢA.
sâmbătă, 13 februarie 2010
luni, 8 februarie 2010
Amocuri cu happy-end...
Aşadar, poveşti de dragoste. Mai mult ori mai puţin livreşti. Pogorându-se peste capetele noastre, muritori de taină ai clipelor.
Povestea în care EA, fiinţă angelică şi cu o sensibilitate specială, se lasă pe mâinile LUI, aflat în continuă căutare, niciodată mulţumit de numărul victimelor sale, un DON JUAN fără naţionalitate, cu o identitate uitată sub microscoapele institutelor ori a saloanelor îmbălsămate în albul abraziv al spitalelor.
Suavă, delicată, EA luptă la început contra LUI, după care, încet-încet, se lasă zi de zi tot mai mult sub ... puterea-i, covârşitoare. Capu-i cade molcom pe umărul zglobiu al donjuanului, purtată într-un dans, ce-şi trece stările prin toate stilurile, de la tango ori ritmatul charleston, către valsul-preludiu, chopinian.
Gentilom desăvârşit, dar cunoscându-şi mult prea bine interesul, EL se răzvrăteşte în cele din urmă liber sub pieptul ei, storcându-i voinţa şi orice urmă de rezistenţă, armonizându-i chiar tic-tac-ul inimii cu sensul iubirii sale.
Când, sigur pe victoria sa, de DON JUAN iremediabil, se grăbeşte să-şi ia obolul, apare CELĂLALT, injectat oarecum tardiv în vena ei, dureros venindu-i în ajutor, Prinţ al Regatului Protector, cu toată armata de microscopice fiinţe tăbărând pe DON JUAN-ul aflat deja cu un picior către următoarea victimă. Lupta se dă strâns, sufletul ei zbătându-se între sentimentele deja captate binevoitor de apatridul DON JUAN şi Războinicul Prinţ al Regatului Protector. Înnamorată până peste poate de DON JUAN, în mrejele căruia deja se află, EA refuză avansurile prinţului protector, acesta urmându-şi însă destinul, fără-a se sinchisi de pliurile conştiinţei unei dame la inima căreia ştie că poate spera, dar numai în caz de făr’ de tăgadă victorie. Prinţu-şi face cunoscută prezenţa-n tartarurile DANCEHALL-ului, purtându-şi iubita-n frenetice mişcări de KRUMPING, impactate cu suave stări de leşin, din care partenera-i se trezeşte, încet-încet, privindu-l c-un ochi tot mai adânc, din care DON JUAN dispare treptat. Învins pe propriu-i teren, acesta din urmă-şi strecoară sentinţa către-altă victimă, angelică şi cu o sensibilitate specială, ori, din contră, care-i se va topi în braţele-i după o luptă plenară.
Pe patul fermecat, Prinţul Regatului Protector îşi soarbe din ochi partenera, care, la rândul ei, se lasă, la fel de suav ca şi-n braţele celuilalt, să cadă c-un off prelung, din care mâine, cu siguranţă, se va naşte alt ton... Dar şi urmaşi pe măsură!
(8 februarie 2010)
Povestea în care EA, fiinţă angelică şi cu o sensibilitate specială, se lasă pe mâinile LUI, aflat în continuă căutare, niciodată mulţumit de numărul victimelor sale, un DON JUAN fără naţionalitate, cu o identitate uitată sub microscoapele institutelor ori a saloanelor îmbălsămate în albul abraziv al spitalelor.
Suavă, delicată, EA luptă la început contra LUI, după care, încet-încet, se lasă zi de zi tot mai mult sub ... puterea-i, covârşitoare. Capu-i cade molcom pe umărul zglobiu al donjuanului, purtată într-un dans, ce-şi trece stările prin toate stilurile, de la tango ori ritmatul charleston, către valsul-preludiu, chopinian.
Gentilom desăvârşit, dar cunoscându-şi mult prea bine interesul, EL se răzvrăteşte în cele din urmă liber sub pieptul ei, storcându-i voinţa şi orice urmă de rezistenţă, armonizându-i chiar tic-tac-ul inimii cu sensul iubirii sale.
Când, sigur pe victoria sa, de DON JUAN iremediabil, se grăbeşte să-şi ia obolul, apare CELĂLALT, injectat oarecum tardiv în vena ei, dureros venindu-i în ajutor, Prinţ al Regatului Protector, cu toată armata de microscopice fiinţe tăbărând pe DON JUAN-ul aflat deja cu un picior către următoarea victimă. Lupta se dă strâns, sufletul ei zbătându-se între sentimentele deja captate binevoitor de apatridul DON JUAN şi Războinicul Prinţ al Regatului Protector. Înnamorată până peste poate de DON JUAN, în mrejele căruia deja se află, EA refuză avansurile prinţului protector, acesta urmându-şi însă destinul, fără-a se sinchisi de pliurile conştiinţei unei dame la inima căreia ştie că poate spera, dar numai în caz de făr’ de tăgadă victorie. Prinţu-şi face cunoscută prezenţa-n tartarurile DANCEHALL-ului, purtându-şi iubita-n frenetice mişcări de KRUMPING, impactate cu suave stări de leşin, din care partenera-i se trezeşte, încet-încet, privindu-l c-un ochi tot mai adânc, din care DON JUAN dispare treptat. Învins pe propriu-i teren, acesta din urmă-şi strecoară sentinţa către-altă victimă, angelică şi cu o sensibilitate specială, ori, din contră, care-i se va topi în braţele-i după o luptă plenară.
Pe patul fermecat, Prinţul Regatului Protector îşi soarbe din ochi partenera, care, la rândul ei, se lasă, la fel de suav ca şi-n braţele celuilalt, să cadă c-un off prelung, din care mâine, cu siguranţă, se va naşte alt ton... Dar şi urmaşi pe măsură!
(8 februarie 2010)
duminică, 7 februarie 2010
sâmbătă, 6 februarie 2010
vineri, 5 februarie 2010
miercuri, 3 februarie 2010
primenire
Un timp uimit, sub VIITURĂ,
Brodea timpanul, LAMELAR,
Iar gându-mi se topea din ură,
Sub ochiul ei, complementar.
BUHAI părea glasu-i subţire,
Din vremi - puţin cam BÂJBÂIT,
Torcând fuiori în amintire,
FOLIE de-aur drămuit.
Brodea timpanul, LAMELAR,
Iar gându-mi se topea din ură,
Sub ochiul ei, complementar.
BUHAI părea glasu-i subţire,
Din vremi - puţin cam BÂJBÂIT,
Torcând fuiori în amintire,
FOLIE de-aur drămuit.
duminică, 31 ianuarie 2010
vineri, 29 ianuarie 2010
marți, 26 ianuarie 2010
luni, 18 ianuarie 2010
FANDAXIE
Un tic pitic
Şedea-n ibric,
Sorbit fiind
La ore stranii.
Şi, din tipic,
Vechiul ibric,
Fierbând atavic
Şuieră-n vânt.
Făr’-un cuvânt,
Şontâc-şontâc,
Ticul pitic,
Scos din ibric,
Lovit în craniu
De criza foamfă,
Speriat şi straniu
Intră în transă:
Ş-astfel, pe şest,
Ieşi spre vest
Făr’ de ibric,
Scos din tipic.
De-acum, alt tic...
(18.01.2010)
luni, 4 ianuarie 2010
joi, 31 decembrie 2009
LA MULTI ANI, HAPPY AND LUCKY NEW YEAR!
Dea Domnul ca noul an, 2010, sa fie unul primenitor, tihnit, intru bucuria regasirii sinelui, a cresterii impreuna cu toti cei dragi, cu prietenii, imbelsugat in vise inflorite-n implinire, un an in care fiecarei zile sa-i putem spune bine ai venit, dimineata, iar seara, sa-i multumim ca ne-a mai prilejuit o realizare!
Doamne-ajuta!
LA MULTI ANI!
HAPPY NEW YEAR, AND GOOD LUCK!
Doamne-ajuta!
LA MULTI ANI!
HAPPY NEW YEAR, AND GOOD LUCK!
vineri, 25 decembrie 2009
Natale hilare et annum faustum!
Καλά Χριστούγεννα κι Ευτυχισμένος ο Καινούριος Χρόνος
DEA DOMNUL SA FIM SANATOSI DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE, PENTRU A FI MAI CALZI, MAI FRUMOSI, MAI SINCERI, MAI LUMINOSI LA GAND SI SUFLET, INSPIRATI SI BUNI PRIETENI, CAMARAZI DE VREMURI DIVERSE!
Feliz Navidad y próspero año nuevo
Merry Christmas and a Happy New Year
Joyeux Noël et bonne année!
DEA DOMNUL SA FIM SANATOSI DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE, PENTRU A FI MAI CALZI, MAI FRUMOSI, MAI SINCERI, MAI LUMINOSI LA GAND SI SUFLET, INSPIRATI SI BUNI PRIETENI, CAMARAZI DE VREMURI DIVERSE!
Feliz Navidad y próspero año nuevo
Merry Christmas and a Happy New Year
Joyeux Noël et bonne année!
marți, 1 decembrie 2009
inca o zi. din care se coboara seara
Încă o zi din care se coboară seara a venit.
Fără vise începută. Plecând printre razele timide-ale soarelui, către două lebede uitate-n balta ochilor răi, spre-a le salva de otrăvurile gândurilor, sper să fi reuşit s-o fac. Astăzi. În miezul arămiu al zilei.
Fără vise începută. Plecând printre razele timide-ale soarelui, către două lebede uitate-n balta ochilor răi, spre-a le salva de otrăvurile gândurilor, sper să fi reuşit s-o fac. Astăzi. În miezul arămiu al zilei.
miercuri, 18 noiembrie 2009
vreascuri
Mental... forma mentală, fondul mental. Iţele mentalului. Obiceiurile mentalului. Comodităţile mentalului - mentalităţile.
...Merg pe stradă printre oameni destul de oarecare, care mă privesc cu ochi de toate nuanţele, numai cu bunăvoinţă, nu. Mă … livrez ruginind-mi neuronii şi terciundu-mi aorta-n dialoguri purtate doar între … ochiul meu cu imaginea-i, din oglindă…
Prea multe bune intenţii care nu au niciun răspuns! Zdrenţuite de tăcere, murmurul propriu nemaifiind în stare să inducă în eroare …
Paşi-mi se pierd, tot mai târzii, printr-o lume cu care asemănările-mi sunt tot mai trecătoare.
Strălucirea ochilor mei, pierdută pentru-a dubla conturile unor stăpâni ahtiaţi după banii lor, începe să strecoare tot mai dese umbre şi-n sufletul meu.
Unde-s aşa-zişii de semeni?
Li s-au uscat cireşele-n gâtlej?
...Merg pe stradă printre oameni destul de oarecare, care mă privesc cu ochi de toate nuanţele, numai cu bunăvoinţă, nu. Mă … livrez ruginind-mi neuronii şi terciundu-mi aorta-n dialoguri purtate doar între … ochiul meu cu imaginea-i, din oglindă…
Prea multe bune intenţii care nu au niciun răspuns! Zdrenţuite de tăcere, murmurul propriu nemaifiind în stare să inducă în eroare …
Paşi-mi se pierd, tot mai târzii, printr-o lume cu care asemănările-mi sunt tot mai trecătoare.
Strălucirea ochilor mei, pierdută pentru-a dubla conturile unor stăpâni ahtiaţi după banii lor, începe să strecoare tot mai dese umbre şi-n sufletul meu.
Unde-s aşa-zişii de semeni?
Li s-au uscat cireşele-n gâtlej?
marți, 17 noiembrie 2009
Căci, aş!,
Prin paşi treceam
Şi, aş!,
Cum mă treceam
Prin paşi trecând!
Mergând,
Din urme
Renăscând!
Ei, paşii lor,
Picioru-mi înălţau
Sau, fără de tăgadă,
-n ţăr'nă mi-l păstrau.
Ofrandă.
*
O frondă-mi chiar crescu
Din pasu-mi, de acu,
Pe care-mi se păşi
Cu gândul rău, sălciu.
O frondă,
Aş!
Prin paşi
Tăcere-mi colindaşi!
*
Trezindu-mă-n pustiu
În gându-le, sălciu,
Al celor care nu
Sunt umbre,
Ci doar tumbe-n
Ziua de acu’
(Sunt vii, dar încă nu
Sunt vieţi.,
Iar pasu-le, pustiu,
Nu lasă-n urme viu
Nimic,
Ci doar pustiu).
Şi, aş!,
Ce paşi
Tăcere-mi, colindaşi!
*
Dintr-unii, care nu-s,
Dar sunt,
Un pas se duce-n sus,
Rotund.
Din alţii, care-ar fi
Să fie
Pământu-nghite
Umbra vie.
*
Căci, aş!,
Ce multe spun
Sublimii paşi!
Când vie tu prin lume
Fiinţă colindaşi!
marți, 10 noiembrie 2009
Dresorul de şobolani
Avea deja câteva workshopuri la activ. Mergea destul de bine afacerea. Materie primă – câtă vrei, cu fondurile pentru cârpe şi cretă, era mai greu.
Se gândea să-şi diversifice modul de predare, pentru că se plictisise el, nu pentru că piaţa o cerea.
Fiecare nou modul îi oferea şansa de a se cunoaşte mai bine pe sine, în funcţie de modul în care reacţiona la stimulii şobolanilor. Care, pe lângă faptul că, din cauza ofertei promoţionale şi a „cârligului” inserat în anunţ, nici nu se mai uitau la contravaloarea cursului, veneau la el deja .. formataţi, astfel încât nu-i mai cădea în sarcină decât canalizarea spre un obiectiv anume.
Puţin caşcaval declanşa potenţe nebănuite, fiecare şobolan oferindu-se integral oricărui proiect.
Zeci de ani de exerciţiu favorizaseră dezvoltarea unui tip special de şobolan: pe de o parte, extrem de maleabil, iar pe de altă parte, la fel de mobil psihic, „princiarmente” labil – din punct de vedere moral, indiferent pe ce treaptă socială se găseşte. Cu astfel de materie primă, era foate greu să rezişti unor tentaţii. Să nu .. ceri prea mult, când erau gata să dea totul, pentru foarte puţin.
În timpul din urmă, şi-a permis el însuşi mici experimente (cam nedeontologice, se înţelege), care nu numai că au mers, dar chiar filiera promovării noilor cursanţi pe diferite trepte ale societăţii s-a dezvoltat nesperat de mult. Devenise, astfel, cam imun la criticile unora din branşă, care, geloşi pe succesul lui profesional, îl tot călcau pe butoni. În definitiv, de ce ar fi fost atât de bine cotat Pavlov în ştiinţele psiho-pedagogiei, dacă nu i-ar fi fost fructificate cercetările cum se cuvine? De ce şi-ar fi făcut el mai multe mustrări de conştiinţă, decât alţii? Cu atât mai mult cu cât, obiectul muncii sale începuse să fie atât de căutat pe piaţă?
Oricare şobolan ieşit din „mâna” lui, avea un traseu social deja bine determinat: ca angajat de succes în dispozitivul guvernamental, ori, în cel mai prost caz – aşteptând schimbarea guvernului, materia primă a noului guvern. Existau şi cursuri mai ieftine, în cadrul cărora erau formaţi membrii locali ai celor două entităţi (prezentul şi noul guvern), pentru că trebuia să existe continuitate, nu-şi putea permite nimeni acte de indisciplină ori de fixare pe alte priorităţi. Era necesar acel tip de infuzie/difuzie fără conţinut controlabil, în directă, dar şi discretă, promovare de la Centrul activ.
La începutul activităţii sale, deşi ştiuse că va fi un domeniu de succes, pentru că avea semnale clare că macrodresura anterioară dăduse roade, nu-şi permisese nici să viseze că va deveni un fel de guru naţional în domeniu. Totuşi, cineva trebuia să valorifice moştenirea. De ce să nu fi fost chiar el! Cineva tot trebuia să rişte!
Da, mai era puţin şi începea noul modul. De data asta riscase, cerând costuri de înscriere foarte, foarte mari: şi asta mergea, având muşterii peste numărul admis, astfel încât îşi luase şi un conferenţiar, pentru un modul geamăn. Afacerea era în profundă şi de neoprit dezvoltare: tot mai mulţi dorindu-şi să fie şobolani trecuţi prin şcoala sa de dresaj. Deci, nu mai mergea cu şobolanii analfabeţi, instinctuali, era nevoie de fonduri tot mai serioase pentru cârpe şi cretă, aşadar!
Rămânea, totuşi, o întrebare: cine vor fi viitorii beneficiari ai muncii lui, dacă toţi vor deveni şobolani dresaţi?
E iarnă iar...
E iarnă iar.
În simetrii difuze,
Se-ntorc, primenitor?, regrete ca un far,
Ce-şi luminează propriile insomnii.
Nu-i nou prea mult.
Aceleaşi risipiri în van
Se-adună,-nţepător?, ca într-un cult
De mănăstiri pustii..
Noi, iarăşi noi.
Păşind pe rănile-n petrecere.
Simetrici defilând
Din 20 în 10...; cu douăzeci de
Naşteri în zadar trecând
În noul vis, în noul an...
E iarnă iar..
Rotund e pumnul încleştat.
Va ninge în zadar
Din nou?
vineri, 16 octombrie 2009
vineri, 9 octombrie 2009
Virtuozitati selective
Ludwig van Beethoven (16 decembrie 1770, la Bonn - 26 martie 1827, la Viena), elev al lui Joseph Haydn şi al lui Antonio Salieri, autorul a nouă simfonii (ultima, a noua, neterminată), a şase concerte (din care, cinci - pentru pian şi orchestră şi unul – pentru vioară şi orchestră), a 32 de sonate pentru pian şi altele, pentru vioară (cea mai cunoscută fiind Sonata Kreutzer), a Missei Solemnis, a operei Fidelio şi a 16 cvartete pentru coarde – a fost vedeta zilei de joi, 8 octombrie 2009, când, sub bagheta dirijorului Alexandru Ganea, orchestra Filarmonicii din Piteşti a pregătit Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 1 (solist, Gabriel Croitoru) şi Simfonia nr. 1, în Do major, op. 21.
Concertul pentru vioară – Op. 61 – în Re major - o lucrare-vedetă din repertoriul viorii, uşor de recunoscut (în special prin faptul că începe, surprinzător, prin 4 lovituri din timpan), compus din trei părţi (Allegro Ma Non Troppo, Larghetto şi Rondo-Allegro), este şi o încercare a desăvârşirii artistice a oricărui interpret, fiind înscris în repertoriul violoniştilor virtuozi de pretutindeni. Măiestriei cu care Beethoven a ştiut şi a dorit să pună în valoare gama complexă de expresie/expresivitate a viorii, i-a răspuns, într-o măsură deosebită, creativă şi creatoare, şi dl. Gabriel Croitoru, care a reuşind un melanj destul de bine structurat cu orchestra.
Partea întâi, începută cu motivul marşului la timpani, rămâne un laitmotiv al întregii secţiuni, iar oboiul, clarinetul şi fagotul răspund firesc, marcând o anumită delicateţe a temei principale. Vioara solistă „intră în jocul” care i s-a pregătit, tatonându-şi prezenţa parcă, cu o scurtă cadenţă de virtuozitate a interpretului. Din acest moment, aceasta dezvoltă melodia, plină de culoare, de viaţă, de forţă-a descoperirii şi împlinirii destinului său în jocul inventat de compozitor, încet-încet preluând, în fapt, conducerea muzicală, astfel încât, cu ajutorul viorilor din orchestră, care-şi susţin în continuare meditaţia, vioara-solistă imprimă caracterul liric profund, din partea a II-a. După ce vioara şi-a „făcut jocul”, măiestria domnului Gabriel Croitoru perlând special pasajele muzicale, către final, orchestra „încearcă” să preia conducerea, născându-se astfel un dialog simfonic între vioara solistă şi aceasta, în care fiecare-şi recunoaşte vocea, într-un rondo regenerator, plin de seninătate şi optimism.
Întregul joc descris mai sus a fost susţinut cu măiestrie, forţă şi talent, cu dezinvoltură şi pasiune de Gabriel Croitorul, aplaudat minute în şir la scenă deschisă.
Partea a doua a serii a fost dedicată Simfoniei I - în Do major, op. 21 (de asemenea, de Ludwig van Beethoven), rămasă puţin în umbra primei părţi a concertului, deşi orchestra a prezentat o variantă muncită, în care fiecare instrumentist şi-a susţinut frumos partitura, evidenţiindu-se şi de această dată oboiul şi fagotul, care şi-au colorat uneori extrem de fin şi pasional pasajele dedicate. Astfel, Allegro-ul primei părţi s-a continuat firesc în Andante-le celei de-a doua, culminând cu Menuetul în scherzo, dinamic şi robust (cu dezvoltări superioare în simfoniile beethoveniene următoare), cu aportul deosebit al prim-soliştilor-suflători (astfel fiind gândită muzica de către compozitor), Presto-rondo-ul ultimei părţi constituind echilibrul tonal al orchestrei, întregul concert potenţându-se într-un joc dezvoltat sub zodia efectului purificator, al catharsisului.
În concluzie, marcând ca fiind un act artistic meritoriu, chiar deosebit şi acest al doilea concert al noii stagiuni a filarmonicii piteştene, nu mă pot abţine să nu remarc faptul că, diferenţa temperamentală dintre cei doi dirijori (dl. Tibriu Oprea şi dl. Alexandru Ganea), pe lângă repertoriul diferit (propus de fiecare în parte), conduce şi la marcaje specifice ale interpretării orchestrei, impetuozităţii d-lui Oprea, interpunându-se o meticulozitate necesară construcţiei oricărui produs artistic, din partea d-lui Ganea.
Concertul pentru vioară – Op. 61 – în Re major - o lucrare-vedetă din repertoriul viorii, uşor de recunoscut (în special prin faptul că începe, surprinzător, prin 4 lovituri din timpan), compus din trei părţi (Allegro Ma Non Troppo, Larghetto şi Rondo-Allegro), este şi o încercare a desăvârşirii artistice a oricărui interpret, fiind înscris în repertoriul violoniştilor virtuozi de pretutindeni. Măiestriei cu care Beethoven a ştiut şi a dorit să pună în valoare gama complexă de expresie/expresivitate a viorii, i-a răspuns, într-o măsură deosebită, creativă şi creatoare, şi dl. Gabriel Croitoru, care a reuşind un melanj destul de bine structurat cu orchestra.
Partea întâi, începută cu motivul marşului la timpani, rămâne un laitmotiv al întregii secţiuni, iar oboiul, clarinetul şi fagotul răspund firesc, marcând o anumită delicateţe a temei principale. Vioara solistă „intră în jocul” care i s-a pregătit, tatonându-şi prezenţa parcă, cu o scurtă cadenţă de virtuozitate a interpretului. Din acest moment, aceasta dezvoltă melodia, plină de culoare, de viaţă, de forţă-a descoperirii şi împlinirii destinului său în jocul inventat de compozitor, încet-încet preluând, în fapt, conducerea muzicală, astfel încât, cu ajutorul viorilor din orchestră, care-şi susţin în continuare meditaţia, vioara-solistă imprimă caracterul liric profund, din partea a II-a. După ce vioara şi-a „făcut jocul”, măiestria domnului Gabriel Croitoru perlând special pasajele muzicale, către final, orchestra „încearcă” să preia conducerea, născându-se astfel un dialog simfonic între vioara solistă şi aceasta, în care fiecare-şi recunoaşte vocea, într-un rondo regenerator, plin de seninătate şi optimism.
Întregul joc descris mai sus a fost susţinut cu măiestrie, forţă şi talent, cu dezinvoltură şi pasiune de Gabriel Croitorul, aplaudat minute în şir la scenă deschisă.
Partea a doua a serii a fost dedicată Simfoniei I - în Do major, op. 21 (de asemenea, de Ludwig van Beethoven), rămasă puţin în umbra primei părţi a concertului, deşi orchestra a prezentat o variantă muncită, în care fiecare instrumentist şi-a susţinut frumos partitura, evidenţiindu-se şi de această dată oboiul şi fagotul, care şi-au colorat uneori extrem de fin şi pasional pasajele dedicate. Astfel, Allegro-ul primei părţi s-a continuat firesc în Andante-le celei de-a doua, culminând cu Menuetul în scherzo, dinamic şi robust (cu dezvoltări superioare în simfoniile beethoveniene următoare), cu aportul deosebit al prim-soliştilor-suflători (astfel fiind gândită muzica de către compozitor), Presto-rondo-ul ultimei părţi constituind echilibrul tonal al orchestrei, întregul concert potenţându-se într-un joc dezvoltat sub zodia efectului purificator, al catharsisului.
În concluzie, marcând ca fiind un act artistic meritoriu, chiar deosebit şi acest al doilea concert al noii stagiuni a filarmonicii piteştene, nu mă pot abţine să nu remarc faptul că, diferenţa temperamentală dintre cei doi dirijori (dl. Tibriu Oprea şi dl. Alexandru Ganea), pe lângă repertoriul diferit (propus de fiecare în parte), conduce şi la marcaje specifice ale interpretării orchestrei, impetuozităţii d-lui Oprea, interpunându-se o meticulozitate necesară construcţiei oricărui produs artistic, din partea d-lui Ganea.
luni, 5 octombrie 2009
O nouă stagiune – aşteptări, confirmări ...
Filarmonica piteşteană s-a hotărât să-nceapă noua stagiune muzicală (într-al treilea an de existenţă) într-o zi de bun augur: 1 Octombrie, Ziua Internaţională a Muzicii (instituită din anul 1975, la sugestia Lordului Yehudi Menuhin). Astfel, dirijorul Tiberiu Oprea a pregătit pentru acest prilej SIMFONIA ÎN RE MAJOR, CEASUL, de Haydn, precum şi ELEGIE –în DO MINOR, de Gabriel Fauré şi CONCERTUL NR. 1 PENTRU VIOLONCEL, ÎN LA MINOR, de Camile Saint-Saëns, ultimele două avându-l ca interpret pe dl. Răzvan Suma.
Din păcate, iniţiativa domnului Tiberiu Oprea, de a sugera o repetiţie cu orchestra – dublată de concertul propriu-zis, în cazul lucrării de Haydn, NU mi s-a părut foarte inspirată, având în vedere că nu a beneficiat nici de o simulare sui-generis şi, în plus, astfel s-a diminuat destul de mult calitatea lucrării folosite ca pretext. În schimb, a recuperat starea de graţie a începutului de stagiune domnul Răzvan Suma, atât în cazul lucrării-şlagăr de Fauré, reinterpretată – (chiar mai bine!) şi la final, ca bis, cât şi în Concertul de Camille Saint-Saëns, unde şi orchestra, în special prin suflători, a reuşit câteva acorduri muzical-picturale de o acurateţe deosebită.
Aşadar, deşi puţin timid – ca performanţă interpretativă generală, Filarmonica din Piteşti şi-a început o stagiune care se anunţă una …anti-criză (aşa cum şi Festivalul Enescu a fost, o ediţie superioară multora, din perioade economice mult mai bune) şi care continuă joi, 8 octombrie 2009, cu Beethoven, avându-l ca interpret, în Concertul pentru vioară în Re major – pe domnul Gabriel Croitoru, urmat de Simfonia nr. 1 – tot de Ludwig van Beethoven, dirijor fiind dl. Alexandru Ganea.
Din păcate, iniţiativa domnului Tiberiu Oprea, de a sugera o repetiţie cu orchestra – dublată de concertul propriu-zis, în cazul lucrării de Haydn, NU mi s-a părut foarte inspirată, având în vedere că nu a beneficiat nici de o simulare sui-generis şi, în plus, astfel s-a diminuat destul de mult calitatea lucrării folosite ca pretext. În schimb, a recuperat starea de graţie a începutului de stagiune domnul Răzvan Suma, atât în cazul lucrării-şlagăr de Fauré, reinterpretată – (chiar mai bine!) şi la final, ca bis, cât şi în Concertul de Camille Saint-Saëns, unde şi orchestra, în special prin suflători, a reuşit câteva acorduri muzical-picturale de o acurateţe deosebită.
Aşadar, deşi puţin timid – ca performanţă interpretativă generală, Filarmonica din Piteşti şi-a început o stagiune care se anunţă una …anti-criză (aşa cum şi Festivalul Enescu a fost, o ediţie superioară multora, din perioade economice mult mai bune) şi care continuă joi, 8 octombrie 2009, cu Beethoven, avându-l ca interpret, în Concertul pentru vioară în Re major – pe domnul Gabriel Croitoru, urmat de Simfonia nr. 1 – tot de Ludwig van Beethoven, dirijor fiind dl. Alexandru Ganea.
marți, 22 septembrie 2009
rest
- Nu ai nimic, mi-au spus cu dispreţ.
- Nu eşti nimic, au continuat,
- Mai bine nu te-ai fi născut, le fu concluzia.
- Nu ştiu de ce zâmbeşti, pe ce te bazezi? - întrebară, considerând că nici nu am dreptul să le dau un răspuns.
- Pe ce se bizuie pasărea, când zboară, le-am răspuns, dând bineţea cuvenită zilei.
sâmbătă, 19 septembrie 2009
CARMINA BURANA lui Orff
UC Davis University Chorus, Alumni Chorus, Symphony Orchestra, and the Pacific Boychoir perform Carl Orff's "Carmina Burana," at the Mondavi Center on the campus of UC Davis. Jeffrey Thomas,conductor
duminică, 13 septembrie 2009
vineri, 11 septembrie 2009
miercuri, 9 septembrie 2009
rezonante
Da. Îmi place să-mi fac acele cadouri pe care oricând le pot purta cu mine. Îmi place să în- şi să in-vestesc în lucrurile care oricând pot fi cu mine. Ce pot purta în mine este deja cadoul suprem pe care mi-l pot face. Iar ce s-a transformat în sângele-mi, deja mă este.
luni, 7 septembrie 2009
ECHILIBRU FRAGIL - Edward Albee
cu GINA PATRICHI, GEORGE CONSTANTIN
http://www.esnips.com/doc/567f57de-c9d5-4762-9eed-78dd927137fd/Edward-Albee---Echilibru-fragil
http://www.esnips.com/doc/567f57de-c9d5-4762-9eed-78dd927137fd/Edward-Albee---Echilibru-fragil
duminică, 6 septembrie 2009
STRĂINE? TOTUŞI, NU.
Da, ea mergea încet,
Tărăgănându-şi fiecare pas,
Cu ochi pierduţi privind în jur.
I-am urmărit uşorul tremurat
Al mâinilor, purtându-i
Pâinea zilnică şi-un “Adevăr de seară”
Luat, pe gratis, de la o tonetă.
Între noi, gudurându-se timid,
Un câine-şi preumbla-n tăcere umbra.
Şi-un grup de tineri,
Încă nefiind. Doar zgomot răsucind.
Când am trecut pe lângă ea,
O faţă-n care fiecare zâmbet fusese
Topit în noduri gordiene de poveşti întârziate
În umbra nucilor,
Mă privi. Şi, brusc, din colţu-i subţire
Ochiu-i îmi vorbi.
Iar dinspre ea spre mine
Năvăliră o mie de poveşti,
Cu oameni ce-şi tot strigau fiirea-n toate
Chiar de plecaseră demult.
Eram. Mergeam pe stradă.
Şi-o rătăcire de moment mă năpădi
De parcă-n mine se mutaseră
Poveştile femeii, spre-a nu se pierde.
Am depăşit-o, fără vreun cuvânt.
Iar când privirea mi-am întors-o către ea,
Din adevărurile serii
Un zâmbet infinit privirea mi-o topi.
Povestea-i se-mplinise…
dispărând.
De-atunci, când pasu-mi se-ntâlneşte
Cu mers de nod în semne,
Tăcând, păşesc pe frunze,
Rana-mi drămuind:
Să nu strivesc povestea
Sub geamătul din gând.
vineri, 4 septembrie 2009
marți, 1 septembrie 2009
duminică, 30 august 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)