Faceți căutări pe acest blog

joi, 9 iunie 2011

IX. Jordi Savall: Jerusalem, city of two peaces

                                       "Aici, pe acest munte se întâmplă totul. Se face noapte și tot aici vor străluci zorii, tot aici îl vom găsi mâine-dimineață pe Sisif urcându-și stânca. Zeii au crezut că-l condamnă la zădărnicie, dar el a descoperit că ascensiunea însăși e o aventură minunată. Că soarele care-i încălzește brațele lipite de piatră merită să fie iubit, ca și iarba pe care pășește, ca și păsările care zboară deasupra lui și, uneori, în ceasurile de amiază, când ierburile parfumate le îmbată cu mirosul lor, cântă. Apoi, pe munte coboară toamna, iarba se îngălbenește, florile se scutură și, în amurg, Sisif simte că îmbătrânește și devine melancolic. Își aduce aminte câte veri au trecut de când a suit prima oară acest munte. Atunci era foarte tânăr, nici nu simțea greutatea stâncii. Îl înfuria numai gândul că efortul său e zadarnic. Pe urmă a învățat să descopere frumusețea muntelui și, pe măsură ce timpul a trecut, a înțeles că toată bogăția lui se află în aceste urcușuri, găsind astfel înlăuntrul efortului său o recompensă la care zeii nu s-au gândit, deoarece ei n-au priceput niciodată de ce o amiază caldă, când cerul miroase a iarbă dogorâtă de soare, e de-ajuns uneori pentru a face pe cineva fericit; și nici de ce, alteori, fără niciun motiv aparent, oamenii simt nevoia să se grăbească". (A treia iubire - Scrisoare domnului Camus, din SCRISORI IMAGINARE - de Octavian Paler)

miercuri, 8 iunie 2011

STARE A.


e-o stare. pe care-o dibui.
care te-nghite incetul cu incetul.

prin porii memoriei
transpira tot mai des satanicul joc
al lipsei, absentei.

cuvinte dispar.

secundele se-mpiedica unele de altele
bajbaind rostul reflexului conditionat.

ochi privind inauntrul haului.

verbe dezlanate, gesturi ce-ncep
far-a se mai termina,
eul prizonier in sinele care nu se mai recunoaste,
redundant si opac
inauntru si inafara.

parca esti viu. dinafara.
tot mai in afara ta fiind.
dar nici in afara prezent...

din STARE se naste Electra,
ca posibila mama de spaima a Irisei Murdoch...

luni, 6 iunie 2011

Ernesto Sabato - Inainte de tacere

                                                        “....deja nu mai sunt nebuni pe lumea asta. Toată lumea este teafără la minte, oribil și monstruos de teafără.” E. Sabato

duminică, 5 iunie 2011

Adrian Papahagi: “Nu concep civilizaţia europeană fără creştinism” (interviu în ziarul Lumina)


Care ar fi rostul cărturarului în lumea de astăzi, de la noi cel puţin, unde se vorbeşte nu rareori despre un haos? Despre o prelungită reaşezare a valorilor? Care este prestaţia lui în politic?


Îmi place că folosiţi cuvântul cărturar, căzut în desuetudine în epoca de barbarie lingvistică în care trăim. Îl prefer oricând nefericitului adjectiv “intelectual” care, în lipsă de substanţă, se zbate să obţină, prin impostură neologistică, prestigiu semantic. Presupunând că intelectualul şi cărturarul sunt două specii distincte – şi ajung să cred că, spre deosebire de cărturari, “intelectualii” nu pot fi decât publici -, cărturarul se ţine adesea departe de lumea politică. Cu alte cuvinte, cărturarul este personajul niţel inactual care poate fi găsit mai degrabă în bibliotecă decât în studiourile de televiziune. Sunetului şi furiei politicului le preferă “calmul valorilor”; clişeului, instantaneului, butadei le contrapune tomul, acumularea, durata.


Specia intelectualilor a fost descrisă fără complezenţă de Paul Johnson într-o carte memorabilă: de la Rousseau la Sartre şi Foucault, trecând prin Marx, gândirea lor s-ar zice că a avut mai degrabă efecte nefaste. De cealaltă parte, modelul cărturarului desăvârşit este închis în superba formulă prin care Jean Leclercq surprinde esenţa benedictismului: “lâamour des lettres et le désir de Dieu”. Benedictinul sau în genere călugărul cărturar, îndrăgostit de litere şi în căutarea lui Dumnezeu, împlineşte şi transcende totodată idealul cunoaşterii. Este orizontul în care se situează, păstrând proporţiile, modestele mele aspiraţii. Visez la un Vivarium al zilelor noastre, unde exegeza biblică şi studiul literaturii clasice să se regăsească în firească îmbrăţişare. Dar să nu uităm că Vivariumul lui Casiodor este un succedaneu al falimentului politic al senatorului.


Şi fiindcă tot l-am pomenit pe Casiodor, aş spune că, deşi este povestea unui eşec politic, viaţa lui demonstrează că şi cărturarii pot avea un destin public. Îl iau cu autoironie ca model pe Casiodor – un alibi convenabil dacă, după tot ce am spus până acum, s-ar găsi cineva să mă întrebe de ce am abandonat, vremelnic sau definitiv, manuscrisele medievale pentru proiectul politic creştin-democrat sau pentru diplomaţie.”
continuarea aici http://fc-d.ro/2011/05/adrian-papahagi-nu-concep-civilizatia-europeana-fara-crestinism-interviu-in-ziarul-lumina/

Inapoi la argument, cu Adrian Papahagi

http://www2.tvr.ro/webcast/WebPlayer2.php?file=rtmp%3A%2F%2Fperthro.tvr.ro%2Frec%2FDATA-2011-05-30-22-49.flv&name=Inapoi+la+argument

Bedřich Smetana - Má Vlast Moldau (Vltava): City of Prague Philharmonic...

Samuel Barber - Adagio for Strings

Creștinismul a primenit umanul, omul.
Unii, luciferici, l-au ”socializat” în umanism,
în timp ce alții, demonizați, l-au pierdut în comunism.
Și creștinismul și pe om.
Negustorii din Templu ucid ce-a mai rămas.

joi, 2 iunie 2011

Animals And Humans Love Is Love

http://no14plusminus.ro/2011/05/25/o-viata-alaturi-de-stefan-niculescu/

The Temperance Seven - You're Driving Me Crazy

PERSON(IF)ICARE


Tic-tac, tic-tac
Pandore-n hamac
Se leagănă slobode
Scuipându-şi din lob/ode:

În lobul de-a stânga,
Ciupindu-şi nătânga
Spargere-n cremene:
Preţuri – asemene;

În lobul de-a dreapta:
Cucuta – neleapca.

Tic-tac-ul scorţos,
La preţ – firoscos,
Nu-şi lasă din termene,
Vădindu-se-asemene.

Si-uimit,-o …pandoră
Stupcheşte în .. floră,
De-o oră. Pe cremene.

miercuri, 1 iunie 2011

reflexe neconditionate

 
Ce înseamnă – progres? 
Să fii tâmpit, vorbind la celular, ori ticălos –
de la etajul al 120-lea al firmei tale?
Să mergi spre moarte cu 250 Km pe oră şi să-ţi cunoşti familia între funcţia de „Să trăiţi, am înţeles!” 
şi –ntre cea de „Faci doar ce spun eu!”?
  Să butonezi pe telecomandă 100 de programe din care nu mai înţelegi nimic, zappând prin viaţă (vorba unui film…) 
fără-a mai pricepe ceva?
Ori să te pierzi pe tastatura unui computer, 
căutând infinitul exact în programul LIMITĂ, 
„apropiindu-te” de umbre şi înstrăinându-te de cei de lângă tine?
Nu, personal nu sunt progresistă! 
Nici chiar … liber schimbistă…
Există un … progres tehnologic, al instrumentelor pe care le folosim, care, unele din ele – ne limitează, în fapt, existenţele.
Există descoperiri care au îmbunătăţit speranţa de viaţă şi
calitatea vieţii.
Din punctul acesta de vedere, cu umilinţă, recunosc faptul că există … noutăţi coerente şi valabile.
Dar, unele din ele, înlocuiesc alte tehnici, cel puţin la fel de bune, având efecte secundare mult mai nocive!
*
Aşadar, trăiesc folosind, cât mă pricep, tehnologia epocii mele,
dar nu consider că sunt superioară unei … Laure de-acum 500 de ani 
(ori de-acum o mie-două de ani), 
deşi, bagajul de cunoştinţe, diferit, 
este şi cauza unei anumite emancipări…
Dar, în faţa lucrurilor corecte,
grave ori frumoase ale vieţii 
reacţiile mele nu sunt cu mult diferite! 
Ba, din unele puncte cu vedere la … mare, 
pot avea sincope şi lipsuri, fiind mai puţin corecte ori coerente. Poluările multiprogresiste determinându-mă să nu fiu 
cu nimic mai bună decât acea Laură care-şi spăla rufele la râul
în care peştii încă-şi puteau duce existenţele lor coerente… 
şi să am reacţii „dirijate” de alţii într-o măsură mult mai mare acum, decât atunci. 
Deci, în mod profund, să fiu mai puţin eu însămi acum, decât atunci! Întrucât „dresajul” subliminal este una din ….. fazele progresului! 
În concluzie, cred în acumulări, care se câştigă, ori care se pierd,
 care se asumă-n salturi – în cadrul unor generaţii,
dar nu cred în progres ca-ntr-o linie matematică dreaptă şi-nspre ”verticală de oblică diagonală” 
(plină de puncte dodoloaţe şi-n ordine!),
în care cifrele să danseze armonios!
Aşadar, să fim serioşi. 
Şi smeriţi. 
Restul vine, pleacă – împreună cu noi ori fără de noi.
P.S. Dar, mă contrazic!
E, totuşi, un progres – între a putea ucide un om cu o sabie şi a-ţi permite să ucizi milioane, printr-o simplă apăsare de buton, nu?

  Laura Ion -având funcţia de … retrogradă abscisă…

http://www.trilulilu.ro/Luminita2007/5d1a901e10a8aa


JOC FINAL (documentar)

marți, 31 mai 2011

Maureen Fleming Dialogue of Self and Soul excerpt




…& comp. 

Gâștele sălbatice ale Selmei
Îmi purtau pașii pe drumuri a căror bogăție
n-aveam întotdeuna tihnă s-o înțeleg.
Selma se încăpățâna!
Îmi trimitea poemele lui Nelly Sach,
Laureata nobilă a nașterii mele,
Pentru-a mă trezi.
Dar eu, orbită de umbrele tehnicii,
Nu-nțelegeam. Și pășeam
Abstrasă  în/de inconștiența mea,
Pe un drum care, totuși,
Nu știu cum, dar se-ntorcea-n lumină și el.
… Din când în gând…
Gâsca sălbatecă, Selma, 
Îmi trimitea câte-o fantă din pană
Întru recunoaștere.
De ce?
Zburam? Încă  nu … 
                 @

Piatra de MUŞCEL (Via CÂMPULUNG-MUŞCEL)



Râul Târgului curge liniştit, deşi e un pic nervos din fire. Vine dinspre munte şi-n aval apa are alte doruri. Dinspre Mateiaş, amintirile râului coboară ca o luptă-ntre daci şi romani, întru naşterea poporului român. Adică, o luptă în care învingător e-un al treilea, în timp…
Apa macină stânca, croindu-şi stările în sufletul ei. Totodată, dându-i astfel şansa stâncii de a se opune, pentru a-şi contura punctul de rezistenţă. De a-şi împlini existenţa, esenţa.
Omul de munte, în plimbările sale, aducând acasă piatră cu piatră (pentru toate nodurile din semnele cercului său interior…), a pus temelie casei sale. O temelie în care muzica râului – pe versurile respirânde ale pietrei – l-a păstrat vertical.
Şi, casa construită pe temelie de piatră, pe care n-a surpat-o nici timpul şi nici vremurile, cu istoriile (isteriile) lor, stă mândră pe strada numită, la rândul ei, „Calea Pietroasă”, pe care, mergând, simţi încă furioasa curgere a râului, dinspre amonte-n aval.
Fiind locul de refugiu al câtorva generaţii (a fost construită-nspre mijlocul secolului al XIX-lea), cărora le ştie fiecare sentiment şi respiraţie, auzind totodată ţipătul câtorva zeci de prunci – la naştere (fenomen ce se petrecea-ntre zidurile sale), ea-şi cuibăreşte sensurile în inefabilul, puţin colţos, al bucăţilor inegale de stâncă…
Zidul casei, de piatră şi el, toarce liniştit şi singur (actualii locatari – generaţia de-acum – sunt plecaţi în America, venind aici doar în timpul verii) – păstrând în sine, ca-ntr-un album pe care numai iniţiaţi-l pot cunoaşte, poveştile omătului, lângă cele-ale vânturilor de toamnă şi primăvară, pentru-a le spune-n visele musafirilor din timpul verii.
Astfel că, piatra albă de Muscel îşi face simţită prezenţa pe străzile New York-ului, prin pasul muşcelenilor care continuă-n mers poveştile pietrei (auzite-n adierile de fân şi speranţă-ale verilor), rezistând în visuri şi şanse, chiar şi pe-acolo, “peste baltă”, într-un destin - sens al respiraţiei - vertical.
Mai mult, temeliile multor biserici din ţară sunt construite din piatră albă de Muşcel (ba chiar şi de prin vecini…).
Astfel, întorcându-ne-n amontele inimii, ne regăsim lumea întru care naşterea noastră temelie-ntemeietoare-şi recunoaşte în lacrima-stalactită a pietrei-casă.

vineri, 27 mai 2011

Silence - Jan Garbarek,Egberto Gismonti,Charlie Haden


Tăcând, tăcerea învață să zboare
prelungindu-se-n valul gândului,
dintru care
onomatopeea mării
recunoaște sarea și osul -
prinosul
secundei, tonul de aur al viului.
De sub privirea cuvântului mut
eu de mine ascult,
tu pe tine de vezi,
ei se preumbla-n sine,
cu tălpile goale pe nisipul clepsidrei călcând,
recunoscându-ne toți în matricea privirii,
în tonul de aur al viului,
prinos al secundei.
http://youtu.be/eq0EWNuR1H8

V-A-R-Ă



Roua-n petale.
Sarea-n tipare.
Râul agale
Toarce la soare.
Salcia-n vals.
Cucul în ceas.
Refrenul fals
Se-aude-n pas.
Printre cărări
Curg depărtări,
Iar către maluri
Respiră valuri.
În nuci e vară.
Pe drumuri coboară
Vise-n cirezi.
Uitate-n amiezi.
Petalele-n rouă,
Iar luna e nouă
Pierdută-n tipare
De sare și mare.


joi, 26 mai 2011

TRUDĂ


Turmele înfulecau
Urmele ce rămâneau
Din marele os
Peste care deja
Se lăsase
Timpul geros
Al desfiinţării identităţii.

La pas mergeau
Generalii băţoşi ce-şi scoteau
Din când în când
Câte-un gând
La mezat
Să le fie
De turme sărutat.

Gârbova turmă
Din amnezica urmă
A basmelor
Despre ce-au fost odată
Oamenii
Când fiecare-şi era
O poveste ce nu se sfârşea
Revenea
Buimacă de nepricepute sensuri
Dansând pe lespezi de piatră
Concentrice jocuri
Ce urmau să-i redefinească
Numirea firească.

Dar lipsea centrul
Cercului.

Încă lipsea
Punctul ce turma
O chiar putea desfiinţa
Ca amalgam haotic
De amintiri nepricepute
Care-şi chemau hipnotic
Altarele infinite
Ce-ar fi readus
Mersul cu fruntea spre sus.

Încă-n bezmetice
Şi nedevenitoare petece
Turma-şi plimbă neputinţele
Încercându-şi rugătoare
Drumul spre centrul
Soarelui din mare.
Din marea sufletelor vii.

luni, 23 mai 2011

Finitudine

Nu. Venele, capilarele, arterele chiar,
Nu au devenit nici aripi, nici pene, nici fluvii
Eliberate-n mări şi oceane.
Ci doar sârma ghimpată
Prin care mâinile târzii ale-austrului
Se preumblă bezmetic şi, sacadat, urduros,
Compune opera de trei parale-a
Micului infern: infinitul pasului-zar.


ziduri


Am obosit să-mi inventez bucurii, 
să … brevetez relaţii sociale unde nu-s, 
ori să întretin “prietenii” imaginare…
Merg pe stradă printre oameni destul de oarecare, 
care mă privesc cu ochi de toate nuanţele, 
numai cu bunăvoinţă, nu. 
Mă … livrez ruginind-mi neuronii şi terciundu-mi aorta-n dialoguri purtate doar între … ochiul meu cu imaginea-i, din oglindă…
Prea multe bune intenţii care nu au niciun răspuns!
Zdrenţuite de tăcere, 
murmurul propriu nemaifiind în stare să inducă în eroare …
Paşi-mi se pierd, 
tot mai târzii, 
printr-o lume cu care asemănările-mi sunt tot mai trecătoare.
Strălucirea ochilor mei, 
pierdută pentru-a dubla conturile unor stăpâni ahtiaţi după banii lor,
începe să strecoare tot mai dese umbre şi-n sufletul meu.
Unde-s aşa-zişii de semeni?
Li s-au uscat cireşele-n gâtlej?

Microritmuri "sarate ca- bucate"

Microritmuri "sarate" ca-n Bucate :) Slideshow: Laura’s trip to Pitesti, Romania was created by TripAdvisor. See another Pitesti slideshow. Create a free slideshow with music from your travel photos.

sâmbătă, 21 mai 2011

rest


risipitoare ploaie/
pe umeri ni se-apleaca/
rugina sa ne-o spele/
din aripi, 
de pe pleoape

vineri, 20 mai 2011

CĂLUȚUL BRUN


Mergea plecându-și capul - la fiecare pas pestriț (puțin cam șchiop fiind) -
Iar din căruță - stăpânul său îl biciuia de zor (recoltă de fier vechi cărând). 
În dimineața zilei ce-o descriu - calul cel brun doar apă dintr-un lac băuse,
Nu pentru alta, dar lacrima, ce îi căzu din ochiul drept, din apă-i se prelinse …
Pe drumul pietruit - galopul său pestriț cânta un viers de jale.
N-avea pe nimeni … dintr-ai lui, să-i iasă-n cale…
Și, la un strop de tihnă, binemeritată,
O mângâiere să-i ofere pe coama-i înstelată;
Si - de putea - o mână de grăunțe să-i aducă,
Ar fi-nmuiat chiar cerul căluților de sticlă!

Dar nu. Doar biciul stăpânului îl simte, grumazu-i tremurând sub lovitură!
Pe drumul pietruit niciun alt om nu pare să simtă cum lacrima-i susură
Din ochiul său cel blând …

Mergea.
Plecându-și capul. 
Stăpânul său, înfierbântat de pradă,
Lovea, icnind.

Tăcut, căluțul brun călca pestriț, potcoava să nu-i cadă…


Și-n jur, tăcere.
Doar praful drumului
din urma roibului rănit
urca spre stele.


miercuri, 18 mai 2011

Cadavrul viu

1977 Efectul razelor gama asupra anemonelor

N. Mikhalkov - Bez svideteley 1/6 "Без свидетелей" 1983 Subs ( RO, SP, R...

N. Mikhalkov - Bez svideteley 2/6 "Без свидетелей" 1983 Subs ( RO, SP, R...

N. Mikhalkov - Bez svideteley 3/6 "Без свидетелей" 1983 Subs ( RO, SP, R...

N. Mikhalkov - Bez svideteley 4/6 "Без свидетелей" 1983 Subs ( RO, SP, R...

N. Mikhalkov - Bez svideteley 5/6 "Без свидетелей" 1983 Subs ( RO, SP, R...

N. Mikhalkov - Bez svideteley 6/6 "Без свидетелей" 1983 Subs ( RO, SP, R...

sâmbătă, 14 mai 2011

Yanni - Harmonia

Peisaj diurn...

La dreapta, un perete concav, din inox.
La stanga, un zid drept, din inox. 
In spate, un gand colturos, din inox.
Drumul din fata s-a topit in reflexul-inox.
Jos, geme osu'-n-caldaram, 
iar "sus", in tacere,
se lucreaza
la imbunatatirea tehnologiei de prelucrare a inoxului...

joi, 12 mai 2011

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Iisus din Nazaret(Cina Cea de Taina si Tradarea) (Franco Zeffirelli)

Film:Iisus din Nazaret(Cina Cea de Taina si Tradarea)

Vezi mai multe video din film

UN PASTE DEPLIN, BINECUVANTAT!


PASTE BINECUVANTAT, CU SUFLETUL PREGATIT DE PRIMIREA SFINTEI SI BINEFACATOAREI LUMINI, INTRU DEPLINATATEA TRAIRII PROPRIEI VIETI, IMPREUNA CU TOTI CEI DRAGI, CU SEMENII, INTRU ASEMENEA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS!

SANATATE, TIHNAITA FRUMUSETE, AGAPE, SPERANTA, CREDINTA BINELUCRATOARE!
http://youtu.be/CoHART48QF4
http://youtu.be/xxTDt50vwu0

luni, 4 aprilie 2011

Nikita Mikhalkov's "Urga" (1991) "Урга" Subtitles (ENGLISH, RO, SP, FR, ...

PLESU si LIICEANU - DESPRE CEI NESTIUTI - TVR1 - 03.04.2011.mp4


"Dreptatea este de a-l cinsti pe păstrător în numele a ceea ce păstrează. La fel de mult precum mă cinstesc pe mine însumi. Căci el reflectă aceeaşi lumină. Oricât de puţin vizibilă ar fi în el această lumină. Dreptatea este să-l consideri ca vehicul şi ca drum." (Antoine de Saint-Exupery - Citadela)

duminică, 3 aprilie 2011

The Piano - Amazing Short - Animation by Aidan Gibbons, Music by Yann Ti...

Michael Dudok de Wit - Cortos - Upload Esfequ

Nikita Mikhalkov's Oblomov (1979) "Обломов" Subtitles (ENGLISH, RO, SP,...

Nikita Mikhalkov's "12" (2007) ENGLISH / RO Subtitles "Двенадцать" х/ф

Nostalghia (Tarkovsky) 1983 "Ностальгия" ENGLISH /RO Subs RU DUB

The Mirror (Tarkovsky) 1974 " Зеркало" Subtitles (ENGLISH, RO, SP, FR, P...

http://www.youtube.com/watch?v=khrb2WUUlLY

Father and Daugher

Ostrov The Island Остров 2006 Subtitles (ENGLISH, RO, SP, POB, FR, RU, P...

Office Romance 1/2 English / RO Subtitles "Служебный роман" 1977 "Sluzhe...

Office Romance 2/2 English / RO Subtitles "Служебный роман" 1977 "Sluzhe...

Unfinished Piece for the Player Piano (1978) ENGLISH / RO / SP / RU SUB

Stalker (Tarkovsky) 1/2 Calauza "Сталкер" 1979 Subs (ENGLISH, RO, SP, FR...

Stalker (Tarkovsky) 2/2 Calauza "Сталкер" 1979 Subs (ENGLISH, RO, SP, FR...

A Cruel Romance ENGLISH / RO Subtitles " Жестокий Романс " 1984 х/ф

Москва слезам не верит / Moscow Does Not Believe in Tears

The Mirror (Tarkovsky) 1974 " Зеркало" Subtitles (ENGLISH, RO, SP, FR, P...

Autumn Marathon 1979 "Осенний марафон" Subs ( ENGLISH, RO, SP, FR, RU, BG)

Nikita Mikhalkov's - Oci ciornie 1987

GARA PENTRU DOI, film artistic

sâmbătă, 26 martie 2011

LĂUNTRICA-MI MARE, CE PLÎNGE-N COLŢUL STÂNCII


petrecându-mi timpul prin vaduri,
pasul meu, cald prin dorinţa-mpreunării cu valul,
se preschimbă-n fiinţa mersului însusi.
apa, domolită de tăcuta punere la punct
a stâncilor,
ruşinoasă-mi se strecoară printre cele zece
degete, numărându-le-n infinitul fiecărei dimineţi,
ca să le simtă prezenţa-n sine-şi.
ca de pe sub un umăr de nor,
mâna-mi se coboară de pe coama florii de colţ,
sub care muntele-şi petrece surâsul.
sub pas şi mână,
fiinţa-mi rosteşte starea de sânge-surâs
a Terrei,
printre pletele căreia
tictacul inimii mele-şi preschimbă timpul,
de la copilul zglobiu, la capul uşor pleşuv,
printre nisipul clepsidrei care-şi
răstoarnă visu-n coşmarul ochiului pustiu,
de alături,
prin care chiar ochiu-mi
îsi plânge rana din colţosul cuvânt al stâncosului austru,
lăuntrica-mi mare din briza-nserării crescând...

marți, 15 martie 2011

Perlman play's Rachmaninoff 's vocalise


Din margini mi se preschimbă sensu-n rouă. 
Printre mesteceni, gându-n sfioasă reverenţă-mi 
se ascunde-n clipă. 
Şi-n toată revărsarea de mirifici muguri,
eu mă retrag,
 tăcută, în petală, 
valsând cu brizele-nserării, 
spre-a-mi regăsi tulpina-n mare.

joi, 3 martie 2011

luxul de a rămâne om în ţara lui n'Papură Vodă



Cel mai lipsit de scrupule război se desfăşoară între cei care au foarte multe în comun, fiind chiar "nişte asemenea". Ura oglindirii este continuu vie şi mereu otrăvitoare, iar mijloacele "punerii ei în scenă" sunt, adesea, copiate la indigo, în pofida faptului că fiecare dintre "combatanţi" se crede posesorul dreptului divin, îngerul care vrea să cureţe lumea de ...uscături, în timp ce, în fapt, orgoliul fiecăruia este singurul care dirijează atât scopul, mijloacele, cât şi jocul în sine.
Dacă ai profundul nenoroc de a fi între aceste două „tabere”, ori ieşi din, ori intri în peisaj... Şi, din păcate, este tot mai greu să eviţi astfel de ..găşti.
 Iar profunda lipsă de scrupule a personajelor care, din „lucrătorii pe baricadele şantajisto-securiste de ieri” s-au transformat în „respectabilii patroni de azi”, face din oamenii care încearcă să existe etic astăzi, victime sigure, în moduri mult mai dure chiar decât cele folosite „înainte” (când, te puteai „scoate”, dacă te mulţumeai să trăieşti în ..samizdat", fără funcţii şi având un trai care să nu depăşească limita normală a supravieţuirii). 


miercuri, 26 ianuarie 2011

pauza de suflet

http://www.trilulilu.ro/sehnsucht/6bfc6dd1b2ea41 

În liniştea umbrei mă scoborâsem; ca ursul, iarna. 
Frică-mi era de faţa dinnapoi, a mea,
dar şi-o curiozitate amestecată,
de creştere şi de cucută,
 -mi nedumerea somnul oglindit în ţandăra nisipului.
...
În patina oglinzii
revăd paşi zgribuliţi,
tot astfel mergând... 


BACH - Concertul italian Fa BWV 971 *

Asculta mai multe audio clasica