Mema

Trebuie să învăţăm să fim responsabili pentru cuvintele noastre. Să ştim că nu toate ideile noastre sunt deplin valabile, că şi alţii au ideile şi valorile lor, pe care să le respectăm, în limita rezonabilului. Trăim în interiorul unor societăţi care nu mai au rădăcini, pentru care valorile au devenit obiecte de plastic, reciclabile, uuşor manipulabile de orice interes, de orice individ lipsit de scrupule. Cu cât valorile noastre sunt mai temeinice, cu atât cuvintele noastre au în ele carnea adevărului şi frumuseţea inefabilă a timpului înfloritor pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. Există în lumea asta demenţi care omoară pe oricine nu este de acord cu ei. Însă, pe de altă parte, există şi indivizi care ucid prin cuvintele pe care le folosesc. Prin drepturile prin care şi le arogă, în calitate de dumnezei ad-hoc. Mi se pare că niciunii din ei nu au dreptate... Cuvântul clădeşte, dacă valoarea lui există în valoarea celui care-l exprimă. Palavrele ucid, direct şi indirect. Să preferăm CUVÂNTUL CARE ZIDEŞTE, cu riscurile lui, în societăţi pentru care reciclarea continuă, de valori şi persoane, e ..bază economică! Să vorbim CUVINTE, în cunoştinţă de cauză şi în deplinătatea intelectului de care ne prevalăm în faţa celorlalte specii!

Eremiti

pana in zori/ se strecoara sufletele/ celorlalti/ pana in zori/ ca sa-si ostoiasca setea de stele si de praful de diamant/ uitat pe talpile celor ce vor parcurge/ drumul/ in timpul zilei/ pentru ca-n inserare. din talpile lor/ stelele sa-si regaseasca oglinda/lumina ..

Reflex

Rose

Timpul se scurge printre cozile ondulate ale câtorva căței maidanezi, care-și caută rostul pe câmpurile arse de soarele lui Cuptor, jdrelindu-și lăbuțele de ciulinii aduși de vânturi de pe câmpiile unui Bărăgan uitat de lume. Pe prispă, secundele ticăie altcum față de fotoliul de la etajul 10 ori de cum o face de pe scaunul rotitor zgâriat în norii multinaționalelor ce-și hrănesc offshore-urile din pancreasul angajaților ce-și plătesc ratele lunare la bancă. Ceasul din frunza scorțoasă, de-un verde însetat, așteptând alinarea unei ploi ce nu mai vine, nu e același cu rubicondul din care se preschimbă floarea-n frunctul măslinului mustos. Nu-ți vine decât să iei câinii de cozile lor ondulate, să-i plimbi prin stomacurile burtoșilor din offshore, după care ploaia, venindu-și în fire, să se strecoare ticăndu-și stropii pe buzele uscate-ale veveriței ce nu mai țopăie dintr-un chip într-un daily uitate-n porte bonheur-ul lui Walt Disney, poate doar astfel secunda-și va reintra în sine și, odată cu ea, timpul va pendula în zigzag între Proust și Thomas Mann, digerându-și amintirile.

Brainstorming

între segmentele impresiei/ încercând să dăm sens hortensiei/ papadat de bengescu-n rădăcinile/ prin care din frică ieşim/ tropăind/ ori cu graţia secundei-har / ne construim stratageme de supravieţuire/ închişi ermetic în fragmentul de sine/ pe care-l pricepem/ şi cu care dansăm angoasant/ prin destinele cunoscuţilor ori necunoscătorilor noştri.// cand spargem gheaţa/ copca prin care privim cerul/ ne rostogoleşte din neputinţe/ doar contravaloarea clipelor dintre o respiraţie şi alta/ plătite cu peşinul înţelegerii/ în monede-lumină.// fiecare gest şi privire de-atunci înainte/ e-n alt tipar emisă/ magneţi devenind pentru/ alge ori rechini ...

Zum/zet

Prin noi trec îngeri/ care-și torc secundele/ în căușul palmelor/ câte-unui gând/ ticăit/ prin care creștem/ cu măsura aripilor uitate/ în timpul vizitei, / pe care ne pricepem să le/ recunoaștem./ Prin noi./ Ei trec./ Mereu. Atâtea aripi ne pot/ îmblânzi suferința/ rănilor drumului din pași!/ daca le-am recunoaște!

Rest

Zboară, mi-a zis îngerul. Zboară, dacă vrei să-ți simți mâinile aripi, în răcoarea răsăritului. M-am apropiat de marginea norului pe care ședeam, am întins mâinile și mi-am dat drumul. În spatele meu a răsărit un câmp de stalactite. Și era frig. Nu fusese îngerul...

cinemascop ..

În urmă impresii fugare, cu oameni alergand frenetic după himere, unii dinspre alții mai departe, tot mai departe fiindu-și ..

Nord

Dâra pe care o lași în urma ta, contează. Mirosul ei, culoarea și starea de grație pe care o capătă cei ce se intersectează cu ea, e ce contează. Restul, nu e mai mult decât un șir de atomi, care sunt nevoiți să facă aritmetică, în umbra lui Pavlov ...

Ritmuri

faptul ca lucrurile care contau - nu iti mai par deloc importante si faptul ca incepi sa nu mai poti face incet-incet tot mai multe din activitatile pe care altadata le faceai fara sa-ti dai seama ca le faci, in contextul unei noi organizari a prioritatilor si al fiintelor care chiar conteaza - par a fi simptomele trecerii timpului printr-un om...

NoveDecembre

Am zburat pre deasupra lucrurilor. Cand mi s-a frant o aripa Am cazut in ele Si le-am cunoscut Prin carne si sange. Ulterior, pana in plus. Cu fiecare noua scoborare in ele Zborul si cunoasterea Tot mai una devenind.

Res/pir.Gand

Te afunzi in clipa de-acum. Dramuind secunda. Unda prin care timpul se lafaie in propriul spatiu. Regasindu-se, deplin. Iar sinele tau preia din seva Sinelui deplin din care vine Si devine. Cu cat esti in stare sa adaugi Prin drumul in care-l porti. Rastalmacind unda Prindem sau pierdem Secunda.

Compozitorul e treaz. Notele-i macină-n rărunchi neliniştile. Tună şi fulgeră de plăcerea scrâşnirii-ntre oase-a cheii. Sol.

In trecere

prezenta. absenta. intre ele un suras, o atingere, un nerv, hrana, cumparaturi, vacante, taceri, raspunsuri, intrebati, taceti, nervi, atingeri, pasi, priviri ura, dragoste,dimineti, aglomeratie, intrebari, stresul intalnirii, plictiseala, dupa amiaza, pranz, cina, apa,soare, ciment, padure, floare, pisica, televizor, caine, adidasi calculator, telefon, sunet, voce, muzica, teatru, parere, amabilitate, ostilitate, prezenta. tacere. amintire. tristete. arome. absenta. si dupa un timp, asteptarea dispare.iar fulgul se lasa presarat in soapta peste toate cele cinci simturile. cei norocosi se mai regadesc in al saselea. cand si cand. pe simtitealea ori pur di simplu, direct in pas...

Spiraland

 M-am intersectat cu sute de oameni. Au trecut prin viata mea. Am trecut prin viata lor. Uzualele relatii comerciale ake celor care isi sunt contempirani.

Exists insa cativa, nici rude de sange si nici titi contempirani, a caror trecere, prin cuvant, sunrt, imagibe, idee, ori prezenta cuprinzandu-le pe toate dinainte, care fac parte din mine, sunt caramizi de suflet-sange-gand transferate in ADN ul pasilor mei prin lune, al chiar prezentei mele in lume.

Timpul?..

Spatiul?...

Impreuna suntem atempirali, plutind in Universul moleculei din Suflu.

Rug

La inceput totul poate fi un cosmar cu parinti-fiare, ori un camp de floarea-soarelui pe care nu te mai saturi sa il privesti, contempli, sa te identifici pana la petale cu el. Cu timpul, daca ai noroc, incepi sa visezi, sa admiri, sa simti ca poti face din vis un templu, templul timpului tau inflorit. Pe masura ce cunosti, recunosti, ori iti julesti clipa cea repede, trecand de la extaz la agonii, descoperi ca insii din care faci parte, ca specie, au fost si sunt capabili de fapte abominabile, de crime abjecte, ca, sub chipul si asemanarea lui Dumnezeu, deseori se ascunde fiara. Sufletul iti tremura sub asta povara. Ramai in specie, intri in rand. Ori stai pe margine. Glisand fantomatic. Si timpul iti trece. Templul rezista sau redevine nisip. Iar campul de floarea-soarelui se retrage in vreun ciuline din campul pustiu al trecerii si petrecerii visului din petala in tepii unui baragan pierdut in galaxie.

Distanțe

 In urma pasilor nostri grabiti spre niciunde, pierdem chiar sansa urmelor. A impresiilor vii despre noi insine, despre verde si viu, despre aer, apa, lumina, despre secunda prietena, despre viata noastra. Murind-o continuu printr-o neglijenta criminala fata de noi insine; aflati in prizonieratul morbid al falsilor nostri semeni, panzele de paianjeni care ne sufoca timpul, destinul, sansa de a ne percepe pe noi insine ca oameni vii, traitori intr-un Univers viu, pe o Planeta vie. Alergam tot mai repede spre propria noastra moarte. Si pe ea ratand-o...

Pasul, ca sens

 

... Există porumbei care nu mai recunosc Bobul de grâu, domesticiți de resturile menajere Ale unei civilizații de plastic. Câini ce-și ajută prietenii, că-s câini, pui ori pisici. Animale a căror privire e tot mai umană Printre oameni care consideră Că pasul e fraierul roții, cuvântul o simplă Locomoție pentru frustrări tot mai acute, Ochii doar plante carnivore, care devoră ce văd, Palma – armă continuă, capul – simplu pretext pentru coafuri și gablonțuri. Sufletul - rana despre care posesorul n-are habar. Lumea cerne ce are.

Salve

Nisip. Scurgandu-se-n clepsidra. Tic-tac. 

A cata oara simtind

Ca povestea în care esti

Nu e a ta. Ca esti doar un observator,

Perna in care se înfig acele 

După ce au fost folosite..

Tic-tac. Frunza uitata-n copac9

Peste care ninge si bate vântul

Iar ea, in virtutea inerției, 

Ramane acolo,  tot mai galbenă,

Uscată, lipită de creanga...

Povestea mea rămâne încă nescrisă,

Netraita. Uitată in roua din

Care mi s-a zămislit primul 

Sunet spre lunea asta.

...

Cred ca am ratat aterizarea. 

Probabil.

Iar povestea mea nu se putea

Pune în scenă aici. 

Tic-tac. Cum ar fi fost

În povestea mea?

Cum as fi fi fost 

Eu însămi în povestea mea?

Rost

  Ca minte un politician, ori alt "gen de profil", e o chestie. Neplacuta, dar ne-am obisnuit cu lucrurile astea. Dar cand Artistul minte, cred ca-si viciaza astfel radacina propriilor talanti. Pentru ca arta e unul din drumurile si caile spre si dinspre Adevar