http://www.rainmakerteam.co/video/Foodmatters_ro/foodmatters_ro.html
"Lasa-ti mancarea sa iti devina medicament" (Hipocrate) vs "O pastila pentru fiecare boala..."
"Sanatatea e buna, e logica, dar nu aduce profit. Nu se fac bani din sanatate .... "
"Nutritia optima e medicina zilei de maine"
"Trebuie sa facem din nutritie strategia primara pentru populatie"
"Trebuie sa citesti, trebuie sa cercetezi, trebuie sa vrei aceste informatii" (despre sanatatea ta)
Pentru sanatatea ta, a familiei tale, "trebuie sa iti asumi responsabilitatea", boala fiind si o lipsa de asumare a responsabilitatii, pe care o lasi in sarcina altora, care iti "gestioneaza" sanatatea, viata conform "principiilor lor economice"...
aproximări poetice, prozaice, clivaje la limita pasului comun
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 10 iunie 2011
joi, 9 iunie 2011
IX. Jordi Savall: Jerusalem, city of two peaces
"Aici, pe acest munte se întâmplă totul. Se face noapte și tot aici vor străluci zorii, tot aici îl vom găsi mâine-dimineață pe Sisif urcându-și stânca. Zeii au crezut că-l condamnă la zădărnicie, dar el a descoperit că ascensiunea însăși e o aventură minunată. Că soarele care-i încălzește brațele lipite de piatră merită să fie iubit, ca și iarba pe care pășește, ca și păsările care zboară deasupra lui și, uneori, în ceasurile de amiază, când ierburile parfumate le îmbată cu mirosul lor, cântă. Apoi, pe munte coboară toamna, iarba se îngălbenește, florile se scutură și, în amurg, Sisif simte că îmbătrânește și devine melancolic. Își aduce aminte câte veri au trecut de când a suit prima oară acest munte. Atunci era foarte tânăr, nici nu simțea greutatea stâncii. Îl înfuria numai gândul că efortul său e zadarnic. Pe urmă a învățat să descopere frumusețea muntelui și, pe măsură ce timpul a trecut, a înțeles că toată bogăția lui se află în aceste urcușuri, găsind astfel înlăuntrul efortului său o recompensă la care zeii nu s-au gândit, deoarece ei n-au priceput niciodată de ce o amiază caldă, când cerul miroase a iarbă dogorâtă de soare, e de-ajuns uneori pentru a face pe cineva fericit; și nici de ce, alteori, fără niciun motiv aparent, oamenii simt nevoia să se grăbească". (A treia iubire - Scrisoare domnului Camus, din SCRISORI IMAGINARE - de Octavian Paler)
miercuri, 8 iunie 2011
STARE A.
e-o stare. pe care-o dibui.
care te-nghite incetul cu incetul.
prin porii memoriei
transpira tot mai des satanicul joc
al lipsei, absentei.
cuvinte dispar.
secundele se-mpiedica unele de altele
bajbaind rostul reflexului conditionat.
ochi privind inauntrul haului.
verbe dezlanate, gesturi ce-ncep
far-a se mai termina,
eul prizonier in sinele care nu se mai recunoaste,
redundant si opac
inauntru si inafara.
parca esti viu. dinafara.
tot mai in afara ta fiind.
dar nici in afara prezent...
din STARE se naste Electra,
ca posibila mama de spaima a Irisei Murdoch...
luni, 6 iunie 2011
Ernesto Sabato - Inainte de tacere
“....deja nu mai sunt nebuni pe lumea asta. Toată lumea este teafără la minte, oribil și monstruos de teafără.” E. Sabato
duminică, 5 iunie 2011
Adrian Papahagi: “Nu concep civilizaţia europeană fără creştinism” (interviu în ziarul Lumina)
”Care ar fi rostul cărturarului în lumea de astăzi, de la noi cel puţin, unde se vorbeşte nu rareori despre un haos? Despre o prelungită reaşezare a valorilor? Care este prestaţia lui în politic?
Îmi place că folosiţi cuvântul cărturar, căzut în desuetudine în epoca de barbarie lingvistică în care trăim. Îl prefer oricând nefericitului adjectiv “intelectual” care, în lipsă de substanţă, se zbate să obţină, prin impostură neologistică, prestigiu semantic. Presupunând că intelectualul şi cărturarul sunt două specii distincte – şi ajung să cred că, spre deosebire de cărturari, “intelectualii” nu pot fi decât publici -, cărturarul se ţine adesea departe de lumea politică. Cu alte cuvinte, cărturarul este personajul niţel inactual care poate fi găsit mai degrabă în bibliotecă decât în studiourile de televiziune. Sunetului şi furiei politicului le preferă “calmul valorilor”; clişeului, instantaneului, butadei le contrapune tomul, acumularea, durata.
Specia intelectualilor a fost descrisă fără complezenţă de Paul Johnson într-o carte memorabilă: de la Rousseau la Sartre şi Foucault, trecând prin Marx, gândirea lor s-ar zice că a avut mai degrabă efecte nefaste. De cealaltă parte, modelul cărturarului desăvârşit este închis în superba formulă prin care Jean Leclercq surprinde esenţa benedictismului: “lâamour des lettres et le désir de Dieu”. Benedictinul sau în genere călugărul cărturar, îndrăgostit de litere şi în căutarea lui Dumnezeu, împlineşte şi transcende totodată idealul cunoaşterii. Este orizontul în care se situează, păstrând proporţiile, modestele mele aspiraţii. Visez la un Vivarium al zilelor noastre, unde exegeza biblică şi studiul literaturii clasice să se regăsească în firească îmbrăţişare. Dar să nu uităm că Vivariumul lui Casiodor este un succedaneu al falimentului politic al senatorului.
Şi fiindcă tot l-am pomenit pe Casiodor, aş spune că, deşi este povestea unui eşec politic, viaţa lui demonstrează că şi cărturarii pot avea un destin public. Îl iau cu autoironie ca model pe Casiodor – un alibi convenabil dacă, după tot ce am spus până acum, s-ar găsi cineva să mă întrebe de ce am abandonat, vremelnic sau definitiv, manuscrisele medievale pentru proiectul politic creştin-democrat sau pentru diplomaţie.”
continuarea aici http://fc-d.ro/2011/05/adrian-papahagi-nu-concep-civilizatia-europeana-fara-crestinism-interviu-in-ziarul-lumina/
Samuel Barber - Adagio for Strings
Creștinismul a primenit umanul, omul.
Unii, luciferici, l-au ”socializat” în umanism,
în timp ce alții, demonizați, l-au pierdut în comunism.
Și creștinismul și pe om.
Negustorii din Templu ucid ce-a mai rămas.
Unii, luciferici, l-au ”socializat” în umanism,
în timp ce alții, demonizați, l-au pierdut în comunism.
Și creștinismul și pe om.
Negustorii din Templu ucid ce-a mai rămas.
vineri, 3 iunie 2011
joi, 2 iunie 2011
The Temperance Seven - You're Driving Me Crazy
PERSON(IF)ICARE
Tic-tac, tic-tac
Pandore-n hamac
Se leagănă slobode
Scuipându-şi din lob/ode:
În lobul de-a stânga,
Ciupindu-şi nătânga
Spargere-n cremene:
Preţuri – asemene;
În lobul de-a dreapta:
Cucuta – neleapca.
Tic-tac-ul scorţos,
La preţ – firoscos,
Nu-şi lasă din termene,
Vădindu-se-asemene.
Si-uimit,-o …pandoră
Stupcheşte în .. floră,
De-o oră. Pe cremene.
miercuri, 1 iunie 2011
reflexe neconditionate
Ce înseamnă – progres?
Să fii tâmpit, vorbind la celular, ori ticălos –
de la etajul al 120-lea al firmei tale?
Să mergi spre moarte cu 250 Km pe oră şi să-ţi cunoşti familia între funcţia de „Să trăiţi, am înţeles!”
şi –ntre cea de „Faci doar ce spun eu!”?
Să butonezi pe telecomandă 100 de programe din care nu mai înţelegi nimic, zappând prin viaţă (vorba unui film…)
fără-a mai pricepe ceva?
Ori să te pierzi pe tastatura unui computer,
căutând infinitul exact în programul LIMITĂ,
„apropiindu-te” de umbre şi înstrăinându-te de cei de lângă tine?
Nu, personal nu sunt progresistă!
Nici chiar … liber schimbistă…
Există un … progres tehnologic, al instrumentelor pe care le folosim, care, unele din ele – ne limitează, în fapt, existenţele.
Există descoperiri care au îmbunătăţit speranţa de viaţă şi
calitatea vieţii.
Din punctul acesta de vedere, cu umilinţă, recunosc faptul că există … noutăţi coerente şi valabile.
Dar, unele din ele, înlocuiesc alte tehnici, cel puţin la fel de bune, având efecte secundare mult mai nocive!
*
Aşadar, trăiesc folosind, cât mă pricep, tehnologia epocii mele,
dar nu consider că sunt superioară unei … Laure de-acum 500 de ani
(ori de-acum o mie-două de ani),
deşi, bagajul de cunoştinţe, diferit,
este şi cauza unei anumite emancipări…
Dar, în faţa lucrurilor corecte,
grave ori frumoase ale vieţii
reacţiile mele nu sunt cu mult diferite!
Ba, din unele puncte cu vedere la … mare,
pot avea sincope şi lipsuri, fiind mai puţin corecte ori coerente. Poluările multiprogresiste determinându-mă să nu fiu
cu nimic mai bună decât acea Laură care-şi spăla rufele la râul
în care peştii încă-şi puteau duce existenţele lor coerente…
şi să am reacţii „dirijate” de alţii într-o măsură mult mai mare acum, decât atunci.
Deci, în mod profund, să fiu mai puţin eu însămi acum, decât atunci! Întrucât „dresajul” subliminal este una din ….. fazele progresului!
În concluzie, cred în acumulări, care se câştigă, ori care se pierd,
care se asumă-n salturi – în cadrul unor generaţii,
dar nu cred în progres ca-ntr-o linie matematică dreaptă şi-nspre ”verticală de oblică diagonală”
(plină de puncte dodoloaţe şi-n ordine!),
în care cifrele să danseze armonios!
Aşadar, să fim serioşi.
Şi smeriţi.
Restul vine, pleacă – împreună cu noi ori fără de noi.
P.S. Dar, mă contrazic!
E, totuşi, un progres – între a putea ucide un om cu o sabie şi a-ţi permite să ucizi milioane, printr-o simplă apăsare de buton, nu?
Laura Ion -având funcţia de … retrogradă abscisă…
http://www.trilulilu.ro/Luminita2007/5d1a901e10a8aa
http://www.trilulilu.ro/Luminita2007/5d1a901e10a8aa
marți, 31 mai 2011
Maureen Fleming Dialogue of Self and Soul excerpt
…
…& comp.
Gâștele sălbatice ale Selmei
Îmi purtau pașii pe drumuri a căror bogăție
n-aveam întotdeuna tihnă s-o înțeleg.
Selma se încăpățâna!
Îmi trimitea poemele lui Nelly Sach,
Laureata nobilă a nașterii mele,
Pentru-a mă trezi.
Dar eu, orbită de umbrele tehnicii,
Nu-nțelegeam. Și pășeam
Abstrasă în/de inconștiența mea,
Pe un drum care, totuși,
Nu știu cum, dar se-ntorcea-n lumină și el.
… Din când în gând…
Gâsca sălbatecă, Selma,
Îmi trimitea câte-o fantă din pană
Întru recunoaștere.
De ce?
Zburam? Încă nu …
@
…& comp.
Gâștele sălbatice ale Selmei
Îmi purtau pașii pe drumuri a căror bogăție
n-aveam întotdeuna tihnă s-o înțeleg.
Selma se încăpățâna!
Îmi trimitea poemele lui Nelly Sach,
Laureata nobilă a nașterii mele,
Pentru-a mă trezi.
Dar eu, orbită de umbrele tehnicii,
Nu-nțelegeam. Și pășeam
Abstrasă în/de inconștiența mea,
Pe un drum care, totuși,
Nu știu cum, dar se-ntorcea-n lumină și el.
… Din când în gând…
Gâsca sălbatecă, Selma,
Îmi trimitea câte-o fantă din pană
Întru recunoaștere.
De ce?
Zburam? Încă nu …
@
Piatra de MUŞCEL (Via CÂMPULUNG-MUŞCEL)
Râul Târgului curge liniştit, deşi e un pic nervos din fire. Vine dinspre munte şi-n aval apa are alte doruri. Dinspre Mateiaş, amintirile râului coboară ca o luptă-ntre daci şi romani, întru naşterea poporului român. Adică, o luptă în care învingător e-un al treilea, în timp…
Apa macină stânca, croindu-şi stările în sufletul ei. Totodată, dându-i astfel şansa stâncii de a se opune, pentru a-şi contura punctul de rezistenţă. De a-şi împlini existenţa, esenţa.
Omul de munte, în plimbările sale, aducând acasă piatră cu piatră (pentru toate nodurile din semnele cercului său interior…), a pus temelie casei sale. O temelie în care muzica râului – pe versurile respirânde ale pietrei – l-a păstrat vertical.
Şi, casa construită pe temelie de piatră, pe care n-a surpat-o nici timpul şi nici vremurile, cu istoriile (isteriile) lor, stă mândră pe strada numită, la rândul ei, „Calea Pietroasă”, pe care, mergând, simţi încă furioasa curgere a râului, dinspre amonte-n aval.
Fiind locul de refugiu al câtorva generaţii (a fost construită-nspre mijlocul secolului al XIX-lea), cărora le ştie fiecare sentiment şi respiraţie, auzind totodată ţipătul câtorva zeci de prunci – la naştere (fenomen ce se petrecea-ntre zidurile sale), ea-şi cuibăreşte sensurile în inefabilul, puţin colţos, al bucăţilor inegale de stâncă…
Zidul casei, de piatră şi el, toarce liniştit şi singur (actualii locatari – generaţia de-acum – sunt plecaţi în America, venind aici doar în timpul verii) – păstrând în sine, ca-ntr-un album pe care numai iniţiaţi-l pot cunoaşte, poveştile omătului, lângă cele-ale vânturilor de toamnă şi primăvară, pentru-a le spune-n visele musafirilor din timpul verii.
Astfel că, piatra albă de Muscel îşi face simţită prezenţa pe străzile New York-ului, prin pasul muşcelenilor care continuă-n mers poveştile pietrei (auzite-n adierile de fân şi speranţă-ale verilor), rezistând în visuri şi şanse, chiar şi pe-acolo, “peste baltă”, într-un destin - sens al respiraţiei - vertical.
Mai mult, temeliile multor biserici din ţară sunt construite din piatră albă de Muşcel (ba chiar şi de prin vecini…).
Astfel, întorcându-ne-n amontele inimii, ne regăsim lumea întru care naşterea noastră temelie-ntemeietoare-şi recunoaşte în lacrima-stalactită a pietrei-casă.
luni, 30 mai 2011
vectori
cata atentie si determinare avem in (re)denumirea lucrurilor, atata sens dintru ele pastram...
vineri, 27 mai 2011
Silence - Jan Garbarek,Egberto Gismonti,Charlie Haden
Tăcând, tăcerea învață să zboare
prelungindu-se-n valul gândului,
dintru care
onomatopeea mării
recunoaște sarea și osul -
prinosul
secundei, tonul de aur al viului.
De sub privirea cuvântului mut
eu de mine ascult,
tu pe tine de vezi,
ei se preumbla-n sine,
cu tălpile goale pe nisipul clepsidrei călcând,
recunoscându-ne toți în matricea privirii,
în tonul de aur al viului,
prinos al secundei.
http://youtu.be/eq0EWNuR1H8
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
