crezi ca stii...https://www.youtube.com/watch?v=vpBvFzFkPcQ

enjoy

https://www.youtube.com/watch?v=3pTKQimSTKg

LA BALANSOAR...

Tim Jim se balansa

Cu-a sa rotunda fata de stea,

Caci suradea

Cand mai cadea.

La balansoar, Jim Tim statea

O mare parte din Ziua sa

Caci nu-i pasa decat de toana sa

De a se ba-lan-sa

La balansoarul din Curtea sa

Cand Tim, cand Jim

Pe rand

Ca la un chilipirim...

Tim Jim urca

Sau cobora

Prin viata sa

In balansoarul din curtea sa

Fara sa-i pese de cineva

Cu o exceptie. Cine era?

(De o ghiciti, veti constata

De ce Tim Jim

Tot suradea

Chiar cand cadea..)/

07.02.2018

432 Hz - Deep Healing Music for The Body

Falsa interogatiune

Timpul, oamenii neprielnice pe care-i cunoaștem ori neputințele noastre cele de toate clipele, unite dușmănos împotriva noastră, sunt dușmanii viselor noastre aripi?
Rana e intrarea noastra-n lume, rana și ieșirea, între două straturi de rani - ne zbatem între inconștiență și sange-n gâtlej..

Primavera

PASI PE NISIP, SPRE NOURI DRAMUINDU-MI CLIPA: STRĂINE? TOTUŞI, NU.

PASI PE NISIP, SPRE NOURI DRAMUINDU-MI CLIPA: STRĂINE? TOTUŞI, NU.: Da, ea mergea încet, Tărăgănându-şi fiecare pas, Cu ochi pierduţi privind în jur. I-am urmărit uşorul tremurat Al mâinilor, purtându-i Pâin...

9/11/2001 nu e rezultat al credintei, ci al crimei organizate

Nu cred in ..religiile care anuleaza umanitatea, compasiunea, CREDINTA, NADEJDEA si DRAGOSTEA din om, din lume, care "militeaza" pentru razboaie intre oameni, care anuleaza Credinta-Increderea. Care, in fapt, IL diminueaza pe Dumnezeu, reducandu-l la micimile din insul mic, frustrat, gol. Credinta inseamna Increderea de a Inflori Lumea lui Dumnezeu. Care e si aici, si acolo. Peste tot.

firimituri

Am pus îndatoririle pe primul loc.
Fericirea și alte drepturi le-am lăsat
pentru mâine.
Atât de departe, încât. Nici nu-l mai aștept.

Zicere

Spatiul este sansa timpului la relaxare, intru a deveni poveste ..

rond/s/tuiri...

In lacrima ce-mi curge, rana, pe obraji

Rasare, suspendata inca, lumea

Pe care, odata, am visat-o, ca si cand ar fi fost

Lumea mea. Dar nu era.

Caci lumea lor e gratie ce-mi frange

Timpul, respiratia. Si ieri. Si azi.

Desi parea ca s-ar fi mai schimbat cate ceva ...

Dar nu-i asa. Doar o parelnicie. Tot ei sunt

Cei care imi dirijeza starea de a fi.

Si mie. Si altora. Ca mine. Necunoscuti.

Sub tampla vremii ne recunoastem, insa.

Spre ciuda lor. Chiar daca doar de dupa moarte

Tampla aceasta ne va ocroti ...

 (nu ei sunt taina asta, insa)

fragrantza

Inainte sa condamni un om pentru o atitudine ori alta, trebuie mai intai sa cunosti acel om, sa ai referinte umane despre el . Pentru ca exista abordari ale unei cauze dintr-o prea mare sensibilitate, solicitudine, empatibilizare, delicatete - speculate, ulterior, de oportunistii perfect goi si lipsiti de orice alte calitati -, astfel cum si ticalositii, care au mereu nevoie de victime, pot parea eroii unei cauze bune doar pentru ca au tintit cu piatra in "victima la moda"...

fiecare om e un spectacol, totul e sa stii, sa fii pregatit sa-l citesti. Sa fii in stare sa-l descifrezi cinstit si s-o faci cu dragoste, ca sa intelegi povestea

fanta

tăcere ascunsă-n

surâsul incandescent al

nourului,

ca pre sub patima luminii

să-și revendice

metaforele-imagini

din metafora-umbră

spre metafora-gând nuntit cu sine însuși, întru devenirea pasului-aripă.

pricinile surasului

...nu-mi plac oamenii-linii, ci doar oamenii ondulati, prin care multicolor trec undele si, in racoarea diminetilor, raman vii, intre lacrimi si surasul florii soarelui, fante luminoase pe o planeta rotunda, pastrand gandul bun al lui Dumnezeu uitat in pana pe care doar ei, "ondulatii", o mai pot vedea in aripa-n zbor a porumbelului alb...

Admirabila tăcere-Alexandru Mironescu

Admirabila tăcere-Alexandru Mironescu

timpul e viu

Nicăieri. Niciodată. Niciunde. Nicicând. Pretexte de-a transforma timpul într-o lighioană opacă. Lipsită de transparenţă şi de posibilităţi. De permeabilitate. De accesibilitate şi şansă. Şi astea toate într-o lume ce ESTE prin timp. Care se VEDE prin timp. Care se AUDE în timp. În care SE TRĂIEŞTE de la o secundă la alta, un timp la altul.

Negarea timpului e doar un afect al depresiei. De asemenea, orbirea dintr-un interior lăsat pe întuneric, fără ochi chiar, în care se instalează depresia, cu fluctuaţiile zogomotelor, sunetelor, fulguraţiilor şi dezordinilor care rup fiind până la aneantizare. O intrare în sine până peste sine, dintru care nu se mai recunoaşte nimeni în sine...

Primul strigăt, la naştere - e deja un sunet în timp. E deja intrarea în standardele timpului, cu măsura de care fiecare e în stare.

Măsurile timpului sunt diverse. Capacitatea imersiunii în el, dând diferenţele. „Gagliarda”, dansul, pe care eşti în stare să-l exersezi, în cerc, în semicerc, în spirală – cred că face marile diferenţe de percepere a lui. Pentru că, oricât de intelectuali ne-am da, perceperea efectivă a timpului se face prin sânge, carne şi os, prin nervii care dor, întinzându-se sub presiunea lui.

Timpul e viu. Simte când e luat în seamă şi reacţionează în consecinţă: dă credit celui care-i dă credit. Respectă pe cel care-l respectă. Şi nu doar ca expresii verbale. De la o fază a încrederii/neîncrederii încolo, timpul se manifestă viu într-un sens ori altul: ca o lumină ori ca o gaură neagră.

Ca o lumină – viaţa celui întru care se manifestă devenind tonică, vizuală, vizibilă, „lucrurile merg”. Timpul e un partener de dialog pe care trebuie să-l iei în seamă, să-l auzi, asculţi, să ţii seamă de ce-ţi .. spune.

Ca o gaură neagră – în fine, depresia.

Astfel încât, VIUL ÎN TIMP înseamnă oportunităţi de care nu ştie, pe care le simte prin valorificarea clipelor. Crescând în sine, ca viu, din această valorificare, odată cu insul şi timpul său. Ori scăzând, în cazul în care viul se comprimă, cu sine – şi timpul său...

Brainstorming ,,,

între segmentele impresiei/

încercând să dăm sens hortensiei/

papadat de bengescu-n rădăcinile/

prin care din frică ieşim/

tropăind/

ori cu graţia secundei-har /

ne construim stratageme de supravieţuire/

închişi ermetic în fragmentul de sine/

pe care-l pricepem/

şi cu care dansăm angoasant/

prin destinele cunoscuţilor ori necunoscătorilor noştri.//

cand spargem gheaţa/

copca prin care privim cerul/

ne rostogoleşte din neputinţe/

doar contravaloarea clipelor dintre o respiraţie şi alta/

plătite cu peşinul înţelegerii/

în monede-lumină.//

fiecare gest şi privire de-atunci înainte/

e-n alt tipar emisă/

magneţi devenind pentru/

alge ori rechini ...

GLOD

  

Paşi-mi se pierd prin rumoare.

Timpu-mi se scutură.

Prin amintiri strecurându-mă,

M-am pierdut de izvoare.

Cuvintele-mi scad privirea.

Ochiu-mi nu se mai regenerează-n nimic.

Peste streaşinile sunetului târziu

Urechea-mi trădează uimirea.

Nu mi-e nici cald. Dar nici rece.

Clipele toate-mi robotesc în zadar.

Aiuritor se-ascunde şi-ultimul vis

În rana ultimei arce.

Din când în când răspund la un nume.

Genericu-mi nume înscris pe-o hârtie.

Aş avea dreptul, probabil, la un surâs...

Un rânjet se-ntoarce din lume...

Pe-o cărare întoarsă din drum

Mă preumblu-ntr-un petec de seară.

Din treptele scorburii-mi se preumblă

Umbra-mi, preschimbată în scrum.

Nu mi-e nici rece. Nici cald.

Din amintiri mă strecor spre amiază.

Un nume-mi răstoarnă umbra urechii

Sub care clipele-mi scad.

sfert

Tremura-n noi Cuvantul/ 

 curentandu-ne de sine continuu./ 

 Oricat de mult am vedea-n oglinzi/

 carnea doar, ori  masca,/

 voltii care ne tin trupul in freamat constant/

 (cu umbre si fosnet/

 in cei mai subtili centri nervosi)/

 ne rastignesc de noi insine/

 pe noi insine: /

 o cruce asumata-,nteleasa/

 ori doar patru sensuri/

 care ne rup in sferturi-bucati,/

 smulgandu-ne constant viata din fiinta,/

 timpul din clipa,/ 

 pasul din mers, rostul din sinele-i./

 Cat fi-vom Cuvant/

 rana vom fi./ 

 A intelesului.

Adagio

Acum 36 de ani, cam pe la ora asta, am fost chemată de la şcoală, fiind anunţată că tata a murit. Avea 30 de ani. Cu o seară înainte, înainte să meargă la schimbul 3, citisem împreună din CUTEZĂTORII. Eu am adormit, el a plecat la serviciu. Pe la unu şi ceva noaptea, a fost o explozie la Petrochimie. Era noaptea dintre luni şi marţi. Duminică veniseră cei doi indivizi, în vizită, pentru că madam codoi cumpărase, împreună cu pacepa (care face pe eroul acum, dar fura tehnologie din vest, iar cea pentru Rafinăria din Piteşti s-a descoperit că fusese cumpărată la şperţ, cu multe vicii, fapt pentru care a şi explodat, fiind un incident atât sâmbăta, înaintea venirii celor doi în Piteşti, cât şi luni spre marţi, noaptea, când au murit 9 oameni instantaneu, printre care şi tata, iar alţii au murit la spital, o altă parte rămânând cu sechele pe viaţă) nişte utilaje... Din laşitate, deşi fusese un incident chiar sâmbătă, directorii au pornit instalaţia respectivă, să vadă madam codoi că totul funcţionează la maxim, DEŞI EXISTAU DATE CLARE CĂ VOR FI PROBLEME, COROBORAT CU FAPTUL CĂ madama respectivă ORICUM HABAR N-AVEA DE CE SE ÎNTÂMPLĂ PE-ACOLO, iar un director curajos ar fi salvat câteva zeci de destine şi de vieţi, dacă ar fi avut curajul să nu pornească instalaţia care ŞTIA!!!!!!!!!!!! Că e defectă.

Avea doar 30 de ani. Era chiar anul în care intrase la facultate. La seral. Facultatea a făcut-o, însă, printre îngerii lui Dumnezeu.